Ora de economie cu Nicolae Robu

Pe vremea când era senator de Timiș, liberalul Nicolae Robu își mai permitea din când în când să joace cartea populistă. Omul era ucenic într-ale politicii și poate că a văzut la alții cum revarsă de indignare când guvernul ia măsuri dureroase cu diverse categorii socio-profesionale ale României. Era pe vremea guvernului Boc, cu programele lui de austeritate. Ca președinte al PNL Timiș, el îi invita pe cei cu veniturile tăiate de puterea de atunci să dea statul în judecată cu asistență juridică de la liberali. Tare de tot. Îmi și imaginam cum avocații aia pricepuți ai PNL îi ajutau pe profesori, de exemplu, sau pe pensionari să câștige procese și despăgubiri în procesele cu statul. Stat care, din lipsă de fonduri, putea lejer intra în incapacitate de plată a unor drepturi destinate altor categorii socio-profesionale. Care la rândul lor ar fi fost invitate în fața avocaților liberali să-și apere drepturile și tot așa până ce statul și-ar da obștescul sfârșit și toți am fi fost fericiți, ca grecii.

Mi-am amintit de povestea cu Nicolae Robu populistul când l-am văzut cum solidarizează oarecum cu greva funcționarilor publici din România, chiar dacă o astfel de manifestare sindicală nu a avut loc și în Primăria Timișoara. Foarte frumos gestul, chiar uman, dacă nu ar fi ușor otrăvit. Ba chiar liberalul a mărturisit că el însuși e nemulțumit de salariul de 1.200 de euro pe lună și că o leafă decentă pentru un edil de talia Timișoarei ar fi vreo 4.000 de euro. Până acum, totul este corect. Așa ar fi peste câțiva ani în Slovenia, Austria, Cehia, poate și Polonia. Corect este și că funcționarul public trebuie să aibă un salariu decent pentru a trăi într-un bun nivel de confort, dar și pentru a nu fi tentat la acte de corupție. Până acum primarul Robu m-a uns pe mine la suflet și pe angajații săi la coarda sensibilă. Dar cum facem treaba asta?

Nicolae Robu nu a mai zis și când se va ajunge în situația ca un primar de mare oraș să aibă 4.000 de euro lunar, dar nici când funcționarii aceluiași mare oraș vor avea salariul ăla decent. Cât să ia un salariat din Primăria Timișoara atunci când Nicolae Robu ar avea 4.000 de euro? Păi mă gândesc că 1.000 euro ar fi ca o justă proporționalitate. Poate România viitorului guvern PNL, cu Predoiu prim-ministru, să dea salariu de peste 1.000 de euro funcționarilor publici care lucrează cu responsabilitate sau freacă menta, care greșesc sau nu greșesc, care greșesc intenționat sau neintenționat, care sunt puși să numere turnulețele țiganilor și le numără ‘au ba. Funcționar care, indiferent de ce ar face rău, cu sau fără voie, nu se teme de nicio sancțiune din partea sistemului.

Ministrul Vâlcov de la Finanțe ne-a anunțat ieri-alaltăieri cum ni se va umfla PIB-ul în câțiva ani, de-o să ajungem peste media europeană. Să zicem că pesediștii ne mint, firește. Apoi să ne imaginăm că un viitor guvern liberal este mai calificat decât cel al lui Ponta și că pragul de 1.000 de euro per funcționar ar putea fi atins. Dar ce facem cu întreg sistemul, că în țara asta nu trăiesc numai bugetari cărora să le facă ministrul de Finanțe salariul? Nu, în țara asta mai lucrează lume și pe 200 de euro. Salariu mediu este de vreo 400 de euro și acolo liberalul Nicolae Robu nu mai poate face prea mare lucru prin decizii guvernamentale. Nu poate dicta privatului cât să dea salariul, pentru că acel întreprinzător nu-și va permite să dea cât zice guvernantul. Acolo trebuie pregătit terenul pentru o creștere a economiei. Prin decizii de fiscalitate, prin investiții, prin încurajarea unor industrii, în fine, știe primarul mai bine ca mine. Dar astea nu merg de pe o seară pe alta, durează cu anii, motiv pentru care nici Emil Boc nu a avut alte soluții imediate decât să scadă salariile sau să mărească TVA pentru a plăti lefurile și pensiile.

Bun, guvernele pot fi proaste, finanțatorii străini pot fi masoni și balauri mondiali, dar uneori trebuie să înțelegi că haina populistă e cea mai periculoasă armă cu care politicienii se pot juca în fața unei populații sărace și naive. Nu poți astăzi să alimentezi iluzia că poți da salarii și pensii mai mari, dar că, din cauza furturilor și corupției, nu s-a făcut asta. Nu, pentru că vorbim de bugete colosal diferite între cele două chestiuni, cea a bugetării sistemului și a scurgerilor din corupție. Se poate vorbi de măsuri luminate în actul guvernării ori de reducerea evaziunii fiscale cronicizate, dar și aceste lucruri îți iau mai mult timp decât avocaților liberali să dea statul în judecată. România atâta poate azi ca țară. Cine nu crede să se ducă la consilierul local Bogdan Herzog. Dumnealui poate recomanda soluții de migrare economică în Libia, Coreea de Nord, Nijni Novgorod și, cu puțin noroc, în Grecia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

++ a spus: (martie 12th, 2015 at 23:28 )

ma rog, povestiirile lui Robu sint cum sint, nu ne plictisim si daca se intimpla ne cinta cite ceva din concediu. nu e clasic, trebuie sa recunosc, dar merge. gasesc ca e simpatic si il prefer fostului primar, national maximum taranist, si care timp de 15 ani, cit a fost in functie, nu a facut nimic, dar absolut nimic in afara de a isi dea aere. acum se construieste mult, si char daca nu poate constringe guvernul de a mai da ceva bani orasului care a platit cam trei sferturi din ce se construieste in Craiova, totusi incearca. una peste alta, insfirsit un primar care face ceva. nu-i putin lucru in tara asta. sint prim ministri care de mult timp nu fac nimic, actualmente e unul in functie, fost sau chiar actual, nimeni nu stie, doctor in drept. la modul cum vorbeste e neclar daca a treminat liceul, jumatate din ce spune nu are sens si jumatatea asta poate dura ore. in concluzie, un primar OK. nu fac parte din echipa sa de alegeri, daca are una si nu sint nici „postac” de partid, asta asa ca incheiere.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top