Orase de poveste, de vazut in escapade de primavara / FOTO

Bucuria venirii primăverii atrage după ea bucuria ieşitului din casă, a plimbărilor cât mai lungi în aer liber, a descoperirii frumuseţilor lumii. Iar atunci când simţi nevoia unei escapade care să îţi umple sufletul de frumuseţe, cele mai potrivite alegeri sunt excursiile de weekend, city-breakurile în care în doar câteva zile îţi încarci bateriile pentru câteva luni.

Agenţia de turism Ultramarin a pregătit pentru această primăvară destinaţii de week-end cu plecare din Timişoara, oraşe europene de o frumuseţe remarcabilă, ce trebuie vizitate măcar o dată în viaţă. De la Belgrad, Budapesta sau Viena, până la Praga, Cracovia, castelele din Bavaria sau minunile naturii din Croaţia şi Slovenia, fiecare dintre aceste destinaţii poartă o aură de istorie îmbinată cu bogăţii vizuale de neuitat.

În lunile martie şi aprilie, Ultramarin are plecări cu autocare moderne şi însoţitor de grup ce oferă informaţii pe toată durata excursiei către destinaţiile prezentate. Belgradul poate fi vizitat într-o zi, timp suficient pentru a străbate la pas Catedrala Sfântul Sava, parcul Kalemegdan (inclusiv cetatea Belgradului), zona oraşului vechi, Piaţa Republicii sau fermecătoarea străduţă Skadarlia. Budapesta este un oraş fermecător, ori de câte ori l-ai vizita: Bastionul Pescarilor, Biserica Mathias Rex, Citadela, Basilica Sfântul Ştefan, Piaţa Eroilor sau Grădina Zoologică, sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiective ale capitalei de pe malul Dunării. Excursia durează două zile şi include şi o croazieră de neuitat cu vaporaşul pe fluviul albastru.

Timp de trei zile, turiştii pot vizita splendoarea maiestuoasă a Vienei – unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii, unde timpul este întotdeauna insuficient pentru spectacolul arhitectural. Palatul Schonbrunn, palatul Hoffburg, Palatul Belvedere, Opera, Domul Sfântul Ştefan sunt doar câteva dintre opririle obligatorii unde, alături de un ghid specializat, vă puteţi bucura de arhitectura deosebită a măreţelor construcţii. Excursia la Praga durează patru zile şi cuprinde vizite la cele mai frumoase obiective din Oraşul Vechi, din Cartierul Mic, dar şi din Oraşul Nou, precum şi o excursie opţională la Karlovy Vary, celebra staţiune balneoclimaterică.

Castelele bavareze vă vor fermeca definitiv: Herrenchiemsee, Hohenschwangau, Neuschwanstein, Nymphenburg sunt castele de basm ridicate de regele Ludovic al II-lea, unde vă veţi pierde paşii prin strălucirea şi opulenţa vremurilor trecute. Tot în această excursie, se vizitează frumoasa Abaţie Melk, Biserica Weis de la poalele Alpilor, dar şi oraşele Salzburg şi Munchen. Cracovia este o destinaţie unică, de neuitat, în care Ultramarin vă propune să faceţi un tur al celor mai frumoase obiective ale fostei capitale poloneze, dar şi o excursie la Auschwitz, cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale. Splendoarea naturii cu peisaje unice poate fi văzută într-o excursie de patru zile în Croaţia şi Slovenia – parcuri naturale, lumi subterane, oraşe fermecătoare. Toate în culorile fermecătoare şi vii ale primăverii care tocmai începe. Detaliile acestor city-breakuri organizate de Agenţia de turism Ultramarin pot fi găsite aici.

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

38 de minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

51 de minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

O oră ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago