Pe bicicleta, spre Serbia, dar atentie la granita! / FOTO

Pista de cicloturism care va lega, cândva, Timișoara de Zrenjanin a fost inaugurată oficial miercuri. Practic, sunt 37 de kilometri care pleacă din zona Podului Modoș și se opresc, momentan, undeva în câmp, după Otelec. Bicicliștii sunt invitați să plece la pedalat și, dacă văd nereguli, să anunțe autoritățile.

pista de bicicleta

Pista de biciclete cu o lungime de 37 de kilometri pleacă din zona Podului Modoș și se termină după Otelec. Până să fie inaugurată oficial, pista a fost afectată de mașinile care au intrat pe ea, atât autoturisme, cât și vehicule de mare tonaj ale constructorului. În ultimele săptămâni s-a lucrat la remedierea fisurilor și s-au peticit găurile apărute în asfalt.Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, recunoaște că au fost unele probleme. „Proiectul va continua și la sârbi. Sperăm să putem ajunge până la Dunăre, să nu mai fim în câmp, și să ne putem urca pe vapoare, să mergem către Viena sau către Galați. Sper ca sârbii să fi învățat din ceea ce noi am pierdut în timpul lucrărilor. Nu știu dacă sunt neapărat denivelări, este o soluție care a fost dată pentru uniformizarea asfaltului sau a bazei pistei (…) Nu cred că mai e cazul să urce basculante de 40 de tone și să circule camioane și utilaje. Proiectul este unicat, nu s-au mai făcut asemenea lucrări în țara românească”, a declarat Bojin. Social-democratul a și încercat noua pistă, pedalând pe o distanță de câțiva zeci metri. „Am mers ultima dată cu bicicleta acum trei-patru zile, mai circul pe acasă cu bicicleta”, spune liderul CJ Timiș.

Apele Române, administratorul pistei, va pune, gratuit, la dispoziția amatorilor de pedalat 30 de biciclete. Momentan însă nu a fost stabilită modalitatea prin care vor fi putea fi date acestea. „Nu vom lua bani, va fi gratis și trebuie să găsim modalitatea ca să ni le aducă înapoi. Să nu plece cu ele acasă… Să le luăm buletinul este ilegal, trebuie să găsim o procedură. Cam într-o lună va fi finalizată procedura. Bicicletele vor putea fi închiriate fie din zona ecluzei de la Sânmihaiu Român, fie de la sediul Apelor Române de pe splaiul Vladimirescu, lângă Piața Iosefin, care este în reparații acum”, explică Luci Ervin, directorul ABAB. Șoferii care vor să se „dea” cu mașinile pe această pistă vor fi arși la buzunare, iar bicicliștii sunt rugați să semneleze orice prezență pe patru roți. „Avem un colectiv de Inspecția Teritorială a Apei, care va aplica sancțiuni celor care intră cu mașinile pe pista de biciclete. Sancțiunea este de 7.000 de lei. Nu putem să patrulăm din când în când, vom fi anunțați de bicicliști. Bicicliștii sunt oglinda pistei. Când găsesc o problemă, ne anunță. O să popularizăm numărul de telefon al dispeceratului non-stop al Apelor Române”, mai spune Ervin.

pista serbia

Va mai dura ceva până când se va putea ajunge cu bicicleta în Serbia. „În septembrie va fi o nouă sesiune de depunere de proiecte pe fonduri transfrontaliere. Împreună cu orașul Timișoara avem un proiect de 12 milioane de euro, câte șase milioane destinate realizării proiectelor de infrastructură din România și Serbia. În cadrul acestor șase milioane se va avea în vedere și realizarea părții ce ne revine a pistei de bicicliști din Serbia. Construcția ar putea începe în 2016, cu finalizare în 2017”, spune Dusko Radisic, viceprimarul din Zrejnanin. Până acum, au fost finalizați șapte kilometri, de la Zrenjanin spre frontieră, și ar mai trebui încă 34, pentru a se ajunge efectiv în România. Va mai trebui deschis și un punct de trecere a frontierei, dar, până atunci, bicicliștii care parcurg întreg traseul trebuie să fie atenți să… nu ajungă pe fâșie! Miercuri, la inaugurare, copiii din Sânmihaiu Român s-au întrecut într-o competiție de slalom, iar trei dintre ei au plecat acasă cu biciclete nou-nouțe, oferite drept premiu.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top