Reforma lui Victor Ponta in PSD s-a blocat in… Ponta Victor Viorel

Vineri, 13. Dimineața. Probabil încă puțin mahmur de la cheful din ziua precedentă dat în cinstea încătușării lui Vanghelie, Victor Ponta lua prima lovitură. (Fie spus în paranteză, în ziua precedentă apucase deja să facă o aroganță liberalilor, întrebându-i ce majorități mai fac acum fără „primarul de la 5”). Lovitura, cât un upercut în bărbie, se referea la cererea de arestare făcută de DNA pe numele bunului său prieten și fost coleg de guvern și cabinet de avocatură, Dan Șova. În niște dosare legate de contractele cu complexurile miniere de Turceni și Rovinari. Contracte de unde și Ponta primise ceva bani. Că, deh!, minerii pe care-i plângem de săraci ce sunt au pus mână de la mână strângând câteva milioane de euro să le dea lui Șova pentru consultanță juridică. Și lui Ponta, implicit!

Dar cererea de arestare a fostului ministru al Marilor Proiecte n-a fost singurul ghinion al premierului de „vineri, 13”. După-amiază, el avea să mai primească un croșeu la ficat, odată cu declanșarea urmăririi penale pe numele celui mai mediatizat în ultima perioadă ministru din cabinetul său. Darius Vâlcov era acuzat oficial de trafic de influență și primirea unor șpăgi în cuantum de două milioane de euro. Ca și Vanghelie, Vâlcov urcase „comisionul” de la 10%, cum cică era practicat de Elena Udrea, la 20%. Ca un adevărat ministru de Finanțe, Vâlcov – potrivit procurorilor – nu prea avea încredere în bănci, asttfel că-și lua șpaga în pungi de-un leu. (Apropo, la Dorin Cocoș se punea, pe bună dreptate, problema venirii sale acasă cu sarsanale burdușite de bani fără știrea nevestei. Și Vâlcov s-o fi ferit de ochii nevestei?)

Și nici nu trecuseră 24 de ore din clipa în care Ponta făcea miștouri la adresa liberalilor pe motiv de Vanghelie. Cu un prieten bun (Șova) așteptând arestarea, cu cel mai bun prieten (Ghiță) urmărit penal, cumnatul în pușcărie, socrul suspect într-un dosar de corupție și cel mai important ministru acuzat de șpăgi imense, Ponta este încă în picioare. Are privirea tulburată, e groggy, dar e în picioare cu ajutorul corzilor. În pugilat, arbitrul ar opri meciul pentru KO tehnic. În politica țărilor civilizate, ar fi pleca singur acasă. Dar Ponta rămâne. „Dacă DNA ca cere urmărirea penală față de mine, cu siguranță că mă voi retrage din guvern. Dacă DNA va cere urmărirea penală pentru un membru al guvernului, cu siguranță acesta se va retrage”, spunea Ponta în urmă cu nici trei luni. Pe numele lui Vâlcov s-a început urmărirea penală…

Mai mult, toate acestea se întâmplă în timp ce, pe fundal, cică Ponta ar fi început marea reformare a PSD și curățarea acestuia de corupți. Spre disperarea baronilor și aripii conservatoare din partid, Ponta propunea ca orice lider PSD să-și dea demisia din funcție în momentul în care începe urmărirea penală pe numele său. Probabil a „uitat” și de aceste propuneri, așa cum a „uitat” de declarația din decembrie. Lațul se strânge tot mai mult, congresul PSD este amânat pentru toamnă, de lupta anticorupție din PSD a mai rămas doar gargara. Încă o dovadă că PSD nu poate fi reformat, decât eventual prin desființare. Poate, cândva, Ponta dorea cu adevărat această reformă, negândindu-se că ea s-ar putea opri chiar la el. Însă, după ultimele evenimente, pare tot mai probabilă ipoteza mult vehiculată ca însuși premierul să ajungă pe un comunicat de presă cu apelativul „Ponta Victor Viorel”. Nu vă fie frică, el nu va demisiona nici atunci, nici de la partid, nici de la guvern. Însă, spre bucuria unui Oprișan sau Mazăre, se va pune oficial cruce „reformei din PSD”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Delacroix a spus: (martie 16th, 2015 at 14:43 )

Ponta face o miscare inteligenta acum. Si necesara 0pentru supravietuirea lui. Incearca sa curete, macar la suprafata, conducerea de corupti, mai inainte ca DNA-ul sa-i salte pe toti. nu ca ar fi contat pentru moldovenii si oltenii lui, dar, dupa cum s-a vazut, chiar si pe acolo lucrurile se misca in directia normalitatii.

Giulvezan Petru a spus: (martie 17th, 2015 at 19:22 )

Daca ar exista cu adevarat presa de investigatie si procurori cu coae in aceasta tara, acum ar fi luat la puricat si contractul abuziv semnat de Consiliul Judetean Timis cu firma deputatului Eduard Martin, Polaris M Holding SRL, cu sediul în Constanța, cea care se va ocupa de stația de transfer, centrele de colectare și transportul gunoiului pentru 12 ani de acum înainte. Eduard Martin, parlamentar PSD, sponsor de partid si cel care a dat mita lui Radu Mazare (fapt DOCUMENTAT!). Cred ca fiecare dintre noi banuieste macar modul in care s-au vanturat banii de mita la varful PSD! Problema e ca pulifricii astia pesedisti din Timis, in frunte cu Bojin si Grindeanu, nici macar la mita adevarata nu a avut acces. Ne vor mulge pesedistii constanteni ai lui Mazare, in numele partidului, a lui Ponta si a lui Dragnea, datorita gravei incompetente dovedite de cei care conduc PSD Timis! DUPA CUM SE AFIRMA, BANII DE MITA AU FOST IMPARTITI DE DRAGNEA LIVIU CATRE TOTI SEFII DE ORGANIZATII PSD UNDE ACEASTA FIRMA A CASTIGAT CONTRACTELE! Principiul vaselor comunicante functioneaza fantastic si in PSD, CEL MAI CORUPT PARTID DIN ISTORIA ROMANIEI! Sa vina DNA si sa faca ordine si sa stopeze jaful promovat de PSD in judetul Timis!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT

PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Top