TVR a pierdut CE 2016. De ce le platim taxa TV?

Televiziunea Română nu va transmite Campionatul European de Fotbal programat anul viitor în Franța. Este vestea care a căzut ca un trăsnet peste toți microbiștii, și nu numai din România. Meciurile acestui turneu au fost achiziționate de o televiziune de nișă, care are o acoperire națională de sub 20%. Este pentru prima dată în istorie când o competiție extrem de importantă nu mai este transmisă de canalul public. Care, chiar dacă a pierdut întreceri de o anvergură mai mică, a fost abonat dintotdeauna la competițiile majore, gen Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale sau Europene de fotbal. Alături de câteva emisiuni pe care le-ai purea număra pe degetele unei singure mâini, ca de exemplu Teleenciclopedia, astfel de competiții au reprezentat de ani de zile cartea de vizită sau emblemaTVR. Această emblemă a ajuns acum la gunoi.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Nu e un secret, Televiziunea Română este o instituție publică unde lucrează câteva mii de angajați. Cu carte de muncă. Alte câteva sute muncesc pe tot felul de contracte. Fiind o instituție de stat, la TVR se muncește exact ca la stat. principala ocupație fiind frecatul mentei. Sau, mă rog, tăiatul frunzei la câini. De multe ori pe bani mai frumoși decât angajații televiziunilor private, obligate să se bată pe tot mai puținii bani de pe piața publicitară. Că „miserupismul” este instituit de la cel mai înalt nivel o dovedește declarația PDG, Stelian Tănase, după ce a aflat că s-a pierdut CE 2016: nu știe nimic, a fost în concediu. Nu mai vorbesc de faptul că, în TVR, nepotismul este dus la limite incredibile, existând încrengături de neimaginat cu mame și fii, soți și soții, cumnate, amante, fini, nași și cumetri. Chiar era o vorbă că, dacă în curtea televiziunii cineva strigă „Mamă!”, la geamuri apar cocurile a zeci de femei.

Iar nu este un secret, față de televiziunile private care trăiesc din ce publicitate atrag, TVR se lăfăie și din bani veniți direct de la buget, plus din vestita taxă TV pe care fiecare român e obligat s-o plătească. Cu toate acestea, televiziunea publică este în pragul falimentului. Cât despre performanță, o spune audiența, TVR 1 ajungând pe locul VII ca rating, fiind în spatele chiar și al canalului Acasă. Cei din TVR se apără că, spre deosebire de televiziunile comerciale, acolo se face cultură, se face educație. Serios? Păi la TVR și-au găsit un loc călduț mai multe fufe decât la ProTv, Antena 1 și Kanal D laolaltă. Vorba lui tolo.ro: în ziua când am aflat că nu se mai dă CE la televizor, instituția publică a trimis un comunicat din care am aflat că marți, la ora 21, pe TVR 2 vom avea o mega-emisiune. Respectiv, un amplu interviu pe care nimeni altul decât Florin Salam îl acordă Iulianei Marciuc. Asta da, cultură! Cu bani scuipați pe frunte! În aceste condiții, de ce dracu’ le mai plătim ăstora și abonament TV?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top