Unirea Tarlungeni, paravan pentru Frunzaverde si Stepanescu in vederea indepartarii lui Rufa din Resita?

Rămânerea Unirii Tărlungeni în Liga a II-a este o enigmă pentru mulţi. Deşi oficialii clubului din judeţul Braşov, inclusiv prin vocea primarului Iosif Kiss, au anunţat toată iarna că Unirea Tărlungeni se va retrage din competiţie din motive financiare, cu doar câteva zile înainte de reluarea campionatului echipa s-a prezentat la primul joc oficial din acest an.

fotbal resitat

Mai multe surse spun că în spatele rămânerii Unirii Tărlungeni în eşalonul secund s-ar afla Mihai Stepanescu, primarul Reşiţei, şi Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Cei doi încearcă formarea unei echipe noi la Reşiţa şi, prin acest demers, îndepărtarea lui Cătălin Rufă, actualul finanţator al Metalului Reşiţa, acelaşi care a mutat fosta echipă Damila Măciuca pe tărâm cărăşean. Unirea Tărlungeni a fost susţinută în proporţie de 100% de primăria comunei din judeţul Braşov. În urma unui control al Curţii de Conturi de la finalul anului trecut, autorităţile locale au fost anunţate că au interdicţie să mai sprijine financiar echipa de fotbal, ceea ce a dus la anunţul oficial conform căruia Unirea se va retrage din campionat. Este momentul în care au intrat pe fir Sorin Frunzăverde şi Mihai Stepanescu. Tot la finalul anului trecut au început primele conflicte între primarul Stepanescu şi finanţatorul Cătălin Rufă. Primăria Reşiţa vine cu cei mai mulţi bani la Metalul, circa 300.000 de euro în fiecare an, restul bugetului fiind completat de afaceristul bucureştean. Formaţia cărăşeană s-a aflat, la un moment dat, pe primul loc în clasament, în faţa favoritei Poli Timişoara dar, cu câteva etape înainte de pauza de iarnă, au început să apară probleme la nivelul lotului care au dus la câteva rezultate nefavorabile şi, implicit, la pierderea poziţiei de lider. A fost momentul primei rupturi între primar şi finanţator, cei doi dialogând doar prin intermediul presei. Un alt moment delicat s-a petrecut în cantonamentul de iarnă al Metalului, când jucătorii antrenaţi de Daniel Opriţa au intrat în grevă spontană din cauza neachitării unor restanţe financiare. În cele din urmă, după mai multe discuţii cu jucătorii, conflictul a fost aplanat. Tot în această iarnă, în disperare de cauză, Cătălin Rufă a încercat o apropiere de Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. În mai multe rânduri, Rufă a ieşit în faţa presei şi a declarat că Metalul va primi sprijin financiar şi din partea CJ Caraş-Severin, pe când Frunzăverde a fost mai ponderat în declaraţii. Liderul cărăşean a şi subliniat că noua lege a sportului este destul de întortocheată, dar încearcă să identifice cadrul legal potrivit prin care ar putea sprijini Metalul lui Rufă. Până în momentul de faţă, în ciuda declaraţiilor lui Rufă, CJ Caraş-Severin nu a virat niciun leu în conturile echipei din Liga a II-a.

Sursele noastre spun că sprijinul financiar nici nu va fi posibil pentru echipa lui Rufă, atâta vreme cât oficialităţile locale şi judeţene cărăşene, prin intermediul liderilor Mihai Stepanescu şi Sorin Frunzăverde, încearcă să pună la punct, începând cu această vară, după terminarea campionatului, un nou proiect fotbalistic în care afaceristul bucureştean nu se va regăsi. Noul proiect va însemna mutarea Unirii Tărlungeni la Reşiţa, iar acţionari vor fi Primăria Reşiţa şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin, pentru Rufă existând varianta să mute actuala echipă în altă parte, aşa cum a făcut când s-a mutat cu urmaşa Damilei Măciuca la Reşiţa. (sursa foto: www.caon.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Metalul a spus: (martie 16th, 2015 at 17:06 )

Acesta este un articol care se vrea destabilizator pentru vestiarul nostru. Se vede treaba ca Recasul si slugile sale din presa tremura la ideea ca in ciuda banilor pompati in aceasta echipa cu 5 suporteri s-ar putea sa mai ramana un an in liga a II-a, fapt care ar conduce la desfintare.

care metal muica? a spus: (martie 19th, 2015 at 09:09 )

Care Metalul sunteti voi mah ciocoflendare?ati urlat ca proasta-n targ anul trecut pe DP ca Recasu nu e Poli,dar voi cine sunteti?Mi-ar fi jena mai valcenilor ,v-au dat echipa aia ce fac zaibaru din gainat si pufoaica si aveti nesimitirea sa aratati cu degetul pe altii.

teo musante a spus: (martie 19th, 2015 at 09:25 )

Subscriu ! Care Metalul ca ei nu stiu daca-s Damila sau Valcea . Care UTA ? Ca aia e desfintata de 5 ani iar clona Fortuna Covaci a murit in vara . Baba Uta e echipa formata din satelitul clonei . Care Craiova e de fapt U ca astia din liga 1-a s-au nascut acum 1 an ? Care Dinamo ? aia a politiei e moarta dupa revolutie iar Steaua lui ciobanu nu e decat FCSB . Care fotbal romanesc ca asta e mort dupa retragerea generatiei „d or” . Care fotbal care sport ? Care tara ? Aia in care aveam toti locuri de munca si apartamente si nu eram „liberi” sau asta in care toti suntem „liberi” dar nu mai avem apartamente si nici locuri de munca ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT

PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top