Alexa nu crede ca Timofte va pleca de la Poli

Antrenorul Dan Alexa pare convins că Ioan Timofte va reveni asupra deciziei de a pleca de la Poli Timişoara la finalul acestui sezon. Asta, deși fostul internaţional şi-a înaintat demisia.

alexa

„Eu nu cred că Ioan Timofte va pleca de la Poli Timişoara. Spun asta pentru că îl văd extrem de implicat la club în ceea ce priveşte stabilirea listei cu jucătorii ce vor fi transferaţi la Poli în acaestă vară, dar şi în privinţa celorlalte activităţi. Obiectivul nostru este să promovăm în primul eşalon şi să construim o echipă valoroasă, care să nu mai aibă problemele de anul trecut”, ne-a declarat antrenorul Dan Alexa. Şansele ca acesta să continue la Poli, chiar dacă Timofte va pleca la finalul sezonului, sunt destul de mari. Alexa a precizat că primordial ar fi să continue munca începută alături de „Tim”, dar, în eventualitatea în care acesta va pleca, nu exclude să continue pe banca lui Poli şi sezonul viitor, atunci când, cel mai probabil, echipa va evolua în Liga I.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (aprilie 30th, 2015 at 12:55 )

O SĂ PLECAȚI ÎMPREUNĂ PETARDELOR!SĂ VINĂ OAMENI COMPETENȚI ALTFEL AJUNGEȚI ÎNAPOI ÎN LIGA2 !ORICUM VOI AȚI RETROGRADAT ECHIPA!AȘA CĂ NU AȚI FĂCUT NIMIC PENTRU POLI TIMIȘOARA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

brusc a spus: (aprilie 30th, 2015 at 16:45 )

dar tu ce ai facut pentru Poli Timisoara ? Avem de a face numai cu dezbinatori in ultimul timp . Orice incercare de ridicare a spiritului timisorean este inabusita sistematic de un grup de indivizi fara moralitate . Dar noi vom sti mereu ca „Poli” e de fapt o stare de spirit a orasului , nu ceva in mana unora sau altora , indiferent cat vor incerca sa ne dilueze .

Druckerul din Mehala a spus: (aprilie 30th, 2015 at 17:59 )

INO…care oameni competenti ? Tim si Alexa sunt cei mai competenti din ultimii ani , spune tu altii .

INO a spus: (aprilie 30th, 2015 at 19:46 )

ORICARE ALTUL DECÂT TIM CARE DOARME ÎN PORTUGALIA ȘI DECLARĂ LA TELEVIZOR CĂ POLI TIMIȘOARA ARE UN JOC URÎT DAR NU SE POATE PRONUNȚA PENTRU CĂ ESTE PLĂTIT DE CLUB!ȘI DANIEL STAMCIU DECLARA CĂ POLI TIMIȘOARA ESTE DOAR O CLONÂ DE ECHIPÂ ȘI NU ESTE PRIMITĂ DE TIMIȘORENI ȘI ACUM AR VENI LA POLI TIMIȘOARA CA ȘI MANAGER!HO SĂ NU ÎL VĂD PE’ASTĂ FRAIERUL DE SERVICIU! LA POLI TIMIȘOARA TOȚI VIN DIN INTERES NU CU DRAGOSTE DE BANAT DUPĂ CE ÎȘI ATING SCOPUL GOOD BAY!CONTRA ANTRENOR ȘI UN INVESTITOR AR ADUCE FOTBALUL BACK ÎN BANAT!
ALEXA ȘI TIM SÎNT PREA SLOW ȘI ÎNCĂ DORM!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehala a spus: (mai 1st, 2015 at 16:11 )

INO…dupa mine prima conditie ar fi sa fie banatzan , a doua conditie sa fie si potent financiar , avem noi asa ceva ?…f putini . Ar trebui sa scoatem ceva bani din buzunar daca vrem asa ceva . Am putea incerca cu Cristi Chivu , apoi altul ar fi Mio Belodedici , pe care l-am cunoscut acum vreo 4-5 zile in Detroit la un turneu de fotbal al comunitatii romane …un om deosebit , mai ales ca functia pe care o are la federatie nu este chiar asa importanta . Deci ne trebuie un om ptr liga I …sa scoatem bani daca vrem , daca nu ramanem tot asa …picam , intram si tot asa .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top