Bagata de coma de un rom cu BMW, o fata de 16 ani lupta pentru viata ei! Puteti dona sange pentru ea

La 16 ani, ai viața în față și n-ai cum să-ți imaginezi că totul se poate spulbera într-o secundă. Dora Târziu, o adolescentă din Cenad, se luptă acum să trăiască, după ce a fost accidentată grav de un rom de 22 ani, care a fugit fără remușcări de la locul impactului și acum e în arest la domiciliu. Familia fetei speră într-o minune, iar timișorenii sunt așteptați, de luni dimineață, să vină să doneze sânge pentru Dora.

dora tarziu1

Accidentul care a distrus viața familiei Târziu s-a produs joi seară, când Dora și una dintre prietenele ei se întorceau acasă. Fetele mergeau pe marginea drumului, când Sofian Precup, care conducea cu mare viteză un BMW, le-a lovit în plin. Apoi și-a continuat drumul, fără să se sinchisească o clipă că una dintre adolescente căzuse secerată la pământ. Cealaltă fată a intrat în stare de șoc și n-a putut povesti ce s-a întâmplat. Dora Târziu a fost adusă de urgență la Timișoara și se află în prezent la Secția ATI a Spitalului Județean. Starea fetei este extrem de delicată. „Dora este foarte grav, nu are stimuli. Este lovită la cap, la encefal”, a declarat tatăl ei, citat de adevarul.ro. Șoferul vinovat, un rom de 22 de ani din Bărăteaz, a fost identificat de polițiști a doua zi după accident și este acasă, după ce magistrații de la Judecătoria Sânnicolau Mare au decis că poate fi cercetat în stare de arest la domiciliu. Sofian Daniel Precup a spus că a fugit de la locul accidentului pentru că i-a fost frică. El abia își recuperase permisul de conducere, suspendat tot pentru viteză.

sofian precup

Între timp, părinții Dorei și fratele ei mai mic speră într-o minune. Adolescenta este în comă de gradul IV la Secția ATI a Spitalului Județean, leziunile cerebrale suferite în urma accidentului fiind extrem de grave. Pe Facebook a fost creată o pagină dedicată fetei, iar timișorenii sunt rugați să meargă la Centrul de Transfuzii Sanguine, pentru a dona sânge. E vorba despre grupa 0 negativ, dar nu contează ce fel de grupă de sânge aveți: nu trebuie decât să specificați că donați pentru Dora Târziu. Centrul de Transfuzii se va deschide luni dimineață, la ora 7.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ary a spus: (aprilie 5th, 2015 at 19:59 )

Si inca o data ne arata ce milosi sunt judecatorii din Timis cu asemenea specimene cu doua picioare.El trebuie sa doarma acasa in patutul lui ca in arestul politiei il doare spatele.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
Top