Cine rupe pisica in povestea Politehnicilor?

Viitorul imediat sau ceva mai îndepărtat al fotbalului local reprezentat de cele două Politehnici Timișoara este un subiect tabu. Nici presa, nici autoritățile locale, cele universitare nici atât, nu vorbesc despre ce se va întâmpla odată și-odată cu conflictul ăsta mocnit dintre cei de la ACS Poli și cei de la ASU Politehnica. Iar când cineva deschide subiectul „și-o ia” cu o vehemență care pune la îndoială până și ideea de libertate de exprimare. Lucrurile par complicate, dar nu sunt deloc. Avem două entități sportive care își spun Poli. Niciuna nu are vreo altă legătură cu istorica Poli decât prin asocierea cu Universitatea Politehnică. Avem o finanțare publică pentru ACS fără de care la nivelul primelor două divizii s-ar muri de foame. Și mai avem o tifoserie care există, e reală, pipăibilă, bună, rea, inflamată, inflamabilă sau rațională, dar este singurul element original din toată discuția asta. Galeria din Peluza Sud este aceeași din vremurile bune ori proaste ale ultimelor două decenii, lucru pe care nu poate nimeni să-l conteste.

Însă dincolo de aceste date nu este nimic complicat. Doar că decidenții se feresc să vorbească despre aceste lucruri simple. Cu o singură excepție: Liviu Anton, președintele ACS Poli, om de afaceri și profesor la UPT. În emisiunea televizată „În prelungiri”, oficialul echipei din liga a II-a a arătat care sunt opțiunile pentru la anul, în ideea că ASU Politehnica va promova în liga a III-a și că Senatul UPT a decis cândva că nu va susține mai mult de o echipă profesionistă. 1) ASU să devină satelitul ACS, ceea ce mi se pare o provocare ce nu va deschide dialogul dintre părți; 2) ASU să renunțe la asocierea cu UPT și la numele Politehnica, la fel de fantezist; 3) ASU și ACS să fuzioneze (sub ce nume?, în ce divizie?), de discutat.

Soluțiile au fost enumerate de președintele ACS Liviu Anton și, în mod evident, nu cuprind și varianta utopică 4) ca UPT să renunțe la asocierea cu Primăria Timișoara și CJ Timiș la ACS Poli. Ori varianta 5), ca ACS să dispară din lipsă de finanțare, în cazul în care mașina de vot politică va deveni defavorabilă primarului Robu în ambele instituții publice. Sau ipoteza 6), tot absurdă, ca ASU să nu-și mai dorească o activitate sportivă mai sus de liga a IV-a, ca astfel să rămână sub patronajul UPT. Tot Liviu Anton mai spune că decizia pe care o va lua Senatul nu poate fi influențată de suporteri.

Fără să bănuiesc cum se va sfârși treaba asta, constat doar că un dialog care ar putea preveni o soluție amară vreuneia din părți nu este demarat ori încurajat de nimeni. Nici de suporteri, nici de primar, orgoliul fiind „cancerul” ce afectează ambele părți. Ne furăm căciula dacă ne facem că nu vedem otrava ce-a cuprins consumatorul de fotbal din Timișoara și cum este el îndepărtat de stadioane. Mulți-puțini câți sunt, fanii ACS ajung să se bucure de înfrângerile ASU, iar cei de la ASU să bea voioși bere Corona când ACS pierdea în fața echipei brașovene. În tot acest timp, oficialii o dau populist în mesaje politice cum că toată lumea are loc pe lumea asta și alte poezii de adormit copiii. Așteptând ipocrit ca treaba grea de rupere a pisicii între Politehnicile fotbalului timișorean să fie făcută de FRF, prin regulamentele de organizare.

Din punctul meu de vedere e simplu. Eu, ca polist, voi susține Politehnica Timișoara care joacă pe stadionul „Dan Păltinișanu” și care are un viitor în prim-planul fotbalului românesc sau european. Dacă UPT, primăria, CJT, în fine, vreun investitor local spun că de acum înainte pe „Dan Păltinișanu” va juca ASU Politehnica în liga a III-a, e foarte bine. Dacă o vor pe Poli din liga a II-a mâine-poimâine în prima divizie, la fel de bine, dar trebuie luată o decizie. Decizie care nu are cum să nu fie dureroasă dacă nu există discuții și compromis de ambele părți. Ca până acum nu mai merge, cu bigamia asta a UPT. E ca și cum ți-ar plăcea și fata aia că e prima iubire, și aialaltă, că e mai frumoasă, dar și pe aia mai bogată. Nu mai merge, trebuie să se știe odată despre ce Poli vorbim, chiar dacă facem rahatul praf și ne doare lucrul ăsta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (aprilie 10th, 2015 at 12:03 )

Pe mine nu ma intereseaza apostilele din naintea sau dupa POLI vreau sa avem pe Poli care joaca pe stadionul Paltinisan pentru noi, pentru ei si cu dragoste pt. Club ,pt. Timisoara si pt.Regiunea Banat.Sa fim campioni si sa jucam in cupele europene.Asta-m doresc,restu e can can ,folosind o expresie la moda.

Conu Alecu a spus: (aprilie 10th, 2015 at 13:20 )

Totul e atit de simplu si se reduce la conflictul dintre actualul rector(Serban) si fostul rector (Robu).Practic ASU nu este decit un instrument prin care Serban isi va re-negocia functia de rector,avind in vedere ca in primavara lui 2016 vor avea loc alegeri la UPT.A nu se uita ca Robu este Presedintele Senatului Politehnicii si are inca o mare influenta in UPT.
Asadar Druckeria si Peluza Sud sa nu se iluzioneze,deoarece” jocurile” se vor face foarte curind si nimeni nu va tine cont de optiunile lor.Vor intelege ca Serban s-a folosit de ei si de… banii lor!Probabil ca vor fi nevoiti si ei sa faca”pactul” cu Diavolul(Robu) si sa inghita „Fuziunea”.Practic ASU va fi absorbita de ACS si va deveni ACS POLI 2,in Divizia C.
„Pupat Piata Independentiei!”

Laura Codruta K. a spus: (aprilie 10th, 2015 at 13:21 )

In scurt timp voi rezolva eu problemele autorului 🙂

peluza Putin a spus: (aprilie 10th, 2015 at 17:50 )

fara sa cunoatem ‘trecutul’ adica cum s-a ajuns aici nu putem face planuri de viitor!
si sa ajuns aici pentru ca fosta Poli (eliminatoarea detinatoarei europa league, echipa care ne-a tinut uniti pe toti) putea fi salvata! putea fi salvata! si NU s-a vrut acest lucru! NU s-a vrut! si asta cu concursul unor lichele politice ce se afla printre suporteri, fiind deghizati in mari drukeri! am mai spus, datoria era mai mica decat valoarea echipei la vremea acea conform transfermarkt.de!
deci primul lucru ce trebuie facut, este o ‘deratizare’ printre suporteri! adica trebuie sa ramana cei neafiliati politic! si atunci se poate face un plan serios, pentru ca Sasu are dreptate asa nu poate continua!

Druckerul din Mehala a spus: (aprilie 10th, 2015 at 18:22 )

Da , care va juca pe Dan Paltinisan , trebuie sustinuta .

acs a spus: (aprilie 10th, 2015 at 19:48 )

Mie ce imi place ca la comentarii toate siturile sunt pline de sustinatori ai celor de la ACS dar cand este meci abia ne strangem 400 de oameni.Fiecare este liber sa sustina pe cine doreste.
Important este la vara sa se faca cate-va intariri ca daca echipa va retrograda din nou aceasta echipa nu are nici un viitor.

antirob a spus: (aprilie 10th, 2015 at 21:41 )

„Mulți-puțini câți sunt, fanii ACS ajung să se bucure de înfrângerile ASU”…numarul infrangerilor ASU este egal cu numarul celor 2 fani acese 🙂

blue a spus: (aprilie 10th, 2015 at 22:19 )

Las ca vine decizia justitiei in cazul primarie-iancu si sa vezi apoi cum zboara finantarea lui acs. Gunoaiele de marionete din cl o sa sufle si in iaurt …

Otto a spus: (aprilie 10th, 2015 at 22:42 )

Va rupeti tastaturile degeaba. ASU de bine de rau este o chestie vie, ACS are mai multi fani pe interent decat pe stadion.

INO a spus: (aprilie 11th, 2015 at 02:58 )

ASU ORI FUZIONEAZĂ ORI SE DESFIINȚEAZĂ!ACS ARE ÎNTÎIETATE AȘA CĂ CIOCUL MIC!SA DAT LIBER DE LA GUVERN PENTRU CA TOATE PRIMĂRIILE SĂ POATĂ FINANȚA SPORTUL ÎN FIECARE JUDEȚ!YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

Mihai TM a spus: (aprilie 11th, 2015 at 11:31 )

@ antirob: geniala observatia ! 😀

antirob a spus: (aprilie 11th, 2015 at 11:38 )

Ce mentalitate de Calea Aradului -la sosea, mai Sasule ( a inceput sa ma apuce sila…) Acu’s buni „betivanii” , nu? La 3 ani dupa ce ati furat Recasul si in tribune pe DP va bate tot vantul, v-ar coafa o peluza sud ca pe vremuri…”Ma duc cu clientu’care da mai mult” cam asta-i esenta framantarilor, nu? Ei bine, nu vom fuziona, nu ne vom desfiinta, stati linistiti.Onoarea voastra o va „repera” dom Nicu.Iar dupa ani si ani veti vota pe facebook adaugarea numelui „Calzone” la denumirea echipei, in urma fuziunii cu Mama Mia…

Tim a spus: (aprilie 16th, 2015 at 16:35 )

@ „Dupa ani si ani …..” ?? Puschea pe limba , doar nu crezi ca-s atat de multi debili mintali sa mai iasa Robu ???!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această seară se va lua, foarte probabil, decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. Cele mai vehiculate nume pentru preluarea conducerii interimare a organizaţiei sunt Rareş Bogdan sau Dan Motreanu, ambii prim-vicepreşedinţi la nivel naţional. În această seară, după nenumărate amânări, Biroul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan
Top