Cultura si aroma de cafea! Timisoara se pregateste pentru Cafekultour 2015

Dans, concerte, teatru și multă artă! Asta li se pregătește celor care vor participa la evenimentele „Cafekultour” din acest an. Săptămâna cafenelelor va fi plină de reprezentanții artistice culturale spectaculoase, cu actori din România și din străinătate.

cafe

Cafekultour” va avea loc în perioada 20 – 26 aprilie, în mai multe cafenele și spații culturale din Timișoara. Amatorii de artă și cafea se vor putea bucura de tot felul de reprezentații artistice puse la cale special pentru ei. Fie că e vorba de teatru, film, muzică sau expoziții, „Cafekultour” a pregătit numeroase surprize. Evenimentul a ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, iar timișorenii se vor putea bucura de un program inedit în care s-au implicat atât artiști din țară, dar și din străinătate. În spatele „Cafekultour” se află Institutul Cultural Francez și Centrul Cultural German. Evenimentul își propune să promoveze multiculturalitatea orașului de pe Bega, așa că în realizarea programului din acest an s-au implicat și organizatori din țări precum Spania, Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Intrarea la toate evenimentele „Cafekultour” este liberă!

Program:
Luni, 20 aprilie
ora 19 – Electric Theatre – Cafe Espanol: „Sancho en Barataria” – recital muzical spaniol

Marți, 21 aprilie
ora 20 – Mansarda Bastionului Maria Theresia – Performance cu lumini, muzică și dans: Pixelschubser, Armies și Alina Ștefan

Miercuri, 22 aprilie
ora 21 – Aethernativ – Concert Schwarzprior

Joi, 23 aprilie
ora 18,30 – Librăria Cărturești Mercy – Film „Die Tranen meiner Mutter”
ora 20 – Cuib D’Arte – Selecție de filme British Documentary

Vineri, 24 aprilie
ora 18 – Librăria Cărturești Mercy – Expoziția „Pastile Poloneze”
ora 19 – Librăria Cărturești Mercy – Proiecții de animație „O!PLA” și scurtmetraj „Varșovia bea cafea”

Sâmbătă, 25 aprilie
ora 19 – Ambasada – Scurtmetraje urbane
ora 21 – Ambasada – Concert Emma6

Duminică, 26 aprilie
ora 19 – Tam Tam – Instalații sonore și vizuale
ora 21 – Tam Tam – Party cu DJ Sonophone, DJ Flo și We are Creepz

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto

În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Top