Categories: Invatamant

Esti artist? Inscrie-te la StudentFest!

Tinerii din Timișoara care sunt talentați și care doresc să-și extindă cunoștințele artistice și să arate publicului larg creațiile lor sunt așteptați să se înscrie la StudentFest. Fie că e vorba de elevi, studenți, sau artiști amatori, la StudentFest, toată lumea e binevenită.

Festivalul de artă și cultură StudentFest a ajuns la cea de-a XXIV-a ediție și este în căutare de artiști. Evenimentul se va desfășura în perioada 7 – 16 mai, pe tema „Conflict”. Organizatorii au decis să le propună tinerilor artiști să scoată în evidență, prin creațiile lor, conflictele dintre generați, culturi, religii, chiar și pe cele interpersonale. Anul acesta vor fi 14 secțiuni, respectiv Arhitectură, Arte stradale, Arte video, Ceramică, Dans, Design vestimentar, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură și Teatru. Tinerii care se înscriu vor putea să participe la diferite ateliere care le vor dezvolta abilitățile artistice, iar în același timp li se va oferi oportunitatea de a-și prezenta creațiile în fața publicului larg. Mai mult, în cadrul evenimentului nu se percep niciun fel de taxe de participare. Elevii, studenții și tinerii pot să se înscrie completând un formular de participare până pe 25 aprilie. Toate detaliile despre înscriere, cât și formularul se pot găsi aici. De asemenea, în cazul artiștilor care doresc doar să-și expună creațiile, înscrierile se pot face până în 17 aprilie. Sunt așteptate atât propuneri de lucrări individuale, cât și de grup, pe care StudentFest le va expune în cadrul festivalului. Tinerii care vor să dea o mână de ajutor cu pregătirea evenimentului sunt și ei bineveniți și se pot înscrie ca voluntari.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago