Ioan Iovescu: Ilie Sarbu mi-a spus ca nu mai candideaza in 2016!

Senatorul PP-DD de Timiș Ioan Iovescu susține că ar putea candida, anul viitor, în locul lui Ilie Sârbu! Cei doi reprezintă în parlament același colegiu, dar, afirmă Iovescu, socrul premierului vrea să renunțe! Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, e ceva mai rezervat și spune că primul pas ar fi totuși înscrierea lui Iovescu în partid.

Ioan Iovescu senator

După ce s-a săturat de scandalurile pe care le are cu liderii PP-DD de la nivel național, senatorul de Timiș Ioan Iovescu a decis să se alăture grupului de parlamentari PSD. Iovescu susține că printre cei care l-au încurajat să facă acest pas se numără însuși Ilie Sârbu! Ba mai mult, socrul premierului i-ar fi spus instructorului auto din Lugoj să candideze în locul său! „El lucrul acesta mi l-a spus de foarte mult timp. Știam lucrul acesta după ce am ajuns senator, pentru că aflasem, și nu e un secret, de la cuscrul meu care este membru PSD, Cornel Lera, care mi-a confirmat și el. Mi-a spus și el că domnul Sârbu nu va mai dori în 2016 să candideze și atunci, în 2013, mi-a spus ar fi bine să te îndrepți către PSD. (…) Deci el personal mi-a spus. Toate partidele m-au curtat. Este un fenomen care nu-mi place, ești curtat în loc să te lase să-ți desfășori activitatea. (…) El a spus că nu va mai candida în 2016. Eu i-am zis în spirit de glumă, că nu vreau să jignesc, «Domnul Sârbu, la nivel de Timiș, dumneavoastră sunteți numărul unu. Dacă eu vă iau locul ce va fi? Înseamnă că eu sunt number one?». Deocamdată mă afiliez grupului, ca să văd modul de lucru, dar nu m-am înscris în partid”, ne-a declarat Iovescu.

Sorin Grindeanu, președintele PSD Timiș, spune că-l așteaptă pe ultimul mohican PP-DD-ist în partid. „Mă bucur că s-a alăturat grupului de la senat, sper s-o facă și ca și membru. Sunt convins că va fi valorificat în cadrul grupului de la senat. Este un pas pentru care îl felicit. (…) Suntem cel mai mare partid din România și suntem deschiși la orice fel de idei! Fiind cel mai mare partid, cred că-și găsește toată lumea locul”, spune Grindeanu. Liderul social-democrat nu știe însă nimic despre o eventuală renunțare la candidatură a lui Ilie Sârbu, dar, dacă ar fi după el, l-ar susține pe acesta pentru încă minimum două mandate. „Sunt chestiuni care țin de anumite decizii inclusiv de ordin personal. Ilie Sârbu reprezintă foarte bine județul Timiș în parlament, este liderul grupului senatorilor PSD. Nu e un lucru foarte simplu, mai ales într-o asemenea perioadă. Este un om pe care eu, dacă ar depinde de mine, l-aș mai ține nu la un mandat, ci la încă două mandate sau trei. Pentru că reprezintă foarte bine interesele partidului la cel mai înalt nivel”, a concluzionat Sorin Grindeanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (aprilie 30th, 2015 at 10:33 )

Penibil!!!

Ileana a spus: (aprilie 30th, 2015 at 11:59 )

Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor!

GHEORGHE DIN BANAT a spus: (aprilie 30th, 2015 at 17:37 )

CE FATA DE VITEL NELAMURIT ARE OMUL ASTA!

anteconbega a spus: (mai 1st, 2015 at 12:58 )

Deşi domnul Sorin e un băiat isteţ, îl mai ia şi valul adulaţiei, uneori: „Ilie Sârbu reprezintă foarte bine județul Timiș în parlament, este liderul grupului senatorilor PSD (…) Este un om pe care eu, dacă ar depinde de mine, l-aș mai ține nu la un mandat, ci la încă două mandate sau trei. Pentru că reprezintă foarte bine interesele partidului la cel mai înalt nivel”.
Parcă Lucreţiu Pătrăşcanu spunea că el e mai întâi român şi abi apoi comunist. N-ar fi mai bine ca Senatorul să fie mai întâi timişean şi abia apoi pesedist? N-ar putea câştiga şi ca independent, dacă vrea, fără tot felul de balast? Întrebarăm, nu dădurăm cu paru’!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Top