La Loga in curte va aparea… curtea bisericii! 400 mp, cedati catre Arhiepiscopia Timisoarei

Arhiepiscopia Timișoarei a primit în folosință gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, 400 de metri pătrați din curtea Colegiului „CD Loga”. Aici se află deja o capelă, iar terenul din jurul ei urmează să fie împrejmuit și va exista, de asemenea, acces separat.

capela loga1

Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara are în curte, din luna februarie, o biserică ortodoxă care poartă hramul Sfântului Luca. Construcţia acesteia a fost finalizată în sfârșit, după ce, în 2000, Fundația „Ovidiu Moescu” a cerut Consiliului Local Timișoara terenul din curtea şcolii, tocmai pentru a construi o biserică, în memoria unui membru al familiei care a fost absolvent al prestigiosului liceu. Lucrările au început chiar în 2000, dar s-au oprit un an mai târziu, fiind reluate abia în 2010. Banii au provenit din donații, dar biserica a fost terminată și cu sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei. Prima slujbă a fost oficiată la finele lunii februarie, chiar de IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.

capela loga3

În plenul de marți după-amiază, consilierii locali au votat atribuirea în folosință gratuită, în baza unui contract de comodat, pe o perioadă de 49 de ani, către Arhiepiscopia Timișoarei a terenului de 400 de metri pătrați din curtea Colegiului Loga. Hotărârea o anulează pe cea emisă în 2000, care atribuia terenul respectiv fundației care a început construcția bisericii. „Scopul atribuirii terenului menționat (…) este desfășurarea în bune condiții a activităților din Capela Ecumenică: activități destinate elevilor din toate ciclurile de învățământ ale Colegiului Național «C.D. Loga» și din alte unități de învățământ; activităților și proiectelor organizate și desfășurate de către asociațiile ASCOR – Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Timișoara și LTOR – Liga Tinerilor Ortodocși Români din Timișoara”, se precizează în proiect. Conform acestuia, „Mitropolia Banatului – Arhiepiscopia Ortodoxă Româna a Timișoarei va efectua delimitarea suprafeței de teren atribuită prin executarea unei împrejmuiri și crearea unui acces separat care va deservi exclusiv la lăcașul de cult”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

anonim a spus: (aprilie 8th, 2015 at 12:37 )

Mai bine desfintati scoala, sa ramana numai biserica ! Nu prea sunt biserici in oras…

dora a spus: (aprilie 8th, 2015 at 20:01 )

Adevarul e ca avem mare nevoie de biserici, capele si alte asezaminte pentru purtatori de barbi, burti si masini de lux! Scolile nu-si au rostul, mai saptamana asta s-a desfiintat Liceul Agricol. EVUL MEDIU NE MANANCA, FRATILOR! Daca societatea nu va lua atitudine in fata acestei aliante Biserica-Politica ne va lua dracu ca si tara! DESFIINTATI BA LICEUL LOGA SI MAI CACATI ACOLO O BISERICA, SA FIE DOUA, SA AIBE SI PARAZITII BARBOSI DIN CE SA TRAIASCA!

suru a spus: (aprilie 8th, 2015 at 20:44 )

ori tiganii, ori cacatii astia tot aia e.nici aia, nici aia nu-si muncesc banii.

Saleh a spus: (aprilie 8th, 2015 at 21:01 )

Rusine!
Sunt absolvent de Loga si doresc sa spun ca acel liceu are nevoie de nenumarate alte lucruri decat o biserica.Ex: o sala de sport deoarece are numai una si nu este suficient, sali de clasa (am facut ore intr-o sala de aprox. 3.5/6 m,20 de locuri in banici iar noi eram 21),un teren de sport sau chiar un parculet cu niste banci pentru ca nu ai unde sa stai in pauza doar pe terenul de fotbal.
Nu pot sa cred ca primaria(C.L.T.) a alocat spatiul din interiorul unui liceu, pentru construirea unei biserici iar acum scoala nici nu poate folosi acel lacas, ba chiar mai mult se face o cale de acces separata si se pune gard!

Gradual a spus: (aprilie 8th, 2015 at 23:08 )

Biserică! Încă una şi mă duc…hâc!
Serios acum, este absolut sinistră aceasă recădere în feudalism, cu biserici, capele, săli de Regat şi alte asemenea lăcaşe la tot pasul. Poporul ăsta nu are un simţ al măsurii, şcolile se închid, spitalele gem de bolnavi trataţi în condiţii mizere iar aleşii neamului dau bani fără număr pentru biserici. Bănuiesc că acte de caritate nu se va face în această biserică, nu de alta dar ai noştrii preoţi (nu toţi, e adevărat, dar marea majoritate!) sînt obişnuiţi doar să primească. Mai săturaţi-vă băăăăă, mai puneţi mâna şi pe muncă! Vă vede Dumnezeu cât sînteţi de ipocriţi şi de farisei în numele Lui!

anonimus a spus: (aprilie 9th, 2015 at 16:07 )

Strigator la CER!!!!!!!!!!
Strigator la CER!!!!!!!!!!
Strigator la CER!!!!!!!!!!

Mai bine desfintati scoala, sa ramana numai biserica ! Nu prea sunt biserici in oras…
Scolile se închid, spitalele gem de bolnavi trataţi în condiţii mizere iar aleşii neamului dau bani fără număr pentru biserici.

Costel a spus: (aprilie 9th, 2015 at 16:08 )

Chiar nu mai e loc de altceva decat de biserici !?????????????
Scolile sa fie transformate in BISERICI ???
Copii nu mai voie decat la ora de religie?
Nesatuilor !!!!!!!!

pehash a spus: (aprilie 9th, 2015 at 16:32 )

Apropierea „elevilor” de cultul crestin ortodox va incepe cu „executarea unei împrejmuiri și crearea unui acces separat”. E clara intentia….

Chinez a spus: (septembrie 22nd, 2017 at 18:39 )

Cata rautate! Cu ce deranjeaza o biserica? Nu ne baga nimeni mana in buzunar! Daca vrem, donam…in plus, se fac si acte de caritate in mod real prin biserica.De Dumnezeu avem nevoie tot timpul!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top