Categories: Primăria Timişoara

La terasele din Piata Operei nu se poate vinde alcool de sarbatorile religioase!

Cu restricții la vânzarea de băuturi alcoolice și cu mesele și scaunele amplasate la fix nouă plăci de pavaj de zona verde din Piața Operei – sunt doar două dintre condițiile pe care trebuie să le respecte, în acest an, cei care doresc să dețină terase în centrul Timișoarei. Noul regulament de funcționare a acestora va fi votat în viitorul plen al CL.

Mai multe amplasamente de terase vor fi scoase la licitație în acest an, după ce expiră contractele actuale. Șapte dintre ele vor putea fi licitate în perioada imediat următoare, după ce consilierii locali vor aproba noul regulament de funcționare a teraselor. Contractele vor fi încheiate pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire pentru cel mult tot un an. Proprietarii de terase trebuie să respecte cu strictețe regulile legate de culori și amenajarea mobilierului, iar vitrinele frigorifice trebuie amplasate în așa fel încât să fie mascate reclamele publicitare. În plus, cei care se prezintă la licitație trebui să prezinte un plan întocmit de un proiectant autorizat din care să rezulte faptul că „societatea are punct de lucru de alimentație publică în functiune, cu grup sanitar propriu la mai puțin de 250 m față de amplasamentul licitat”.

Cea mai neobișnuită prevedere a regulamentului de funcționare a teraselor este însă cea legată de… programul sărbătorilor religioase. „În perioada de sărbători religioase, programul teraselor va fi adaptat solemnităților și activităților desfășurate de cultele religioase în perimetrul în care sunt amplasate terasele sezoniere. Se interzice în perioadele respective comercializarea băuturilor alcoolice”, precizează prevederea legală. Primarul Nicolae Robu e uimit. „Chiar nu știu de unde apare asta, eu nu am discutat subiectul ăsta. Probabil s-a preluat din inerție, chiar e ciudat, o să mă interesez de unde provine asta, că e ciudată”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul.

Noul regulament stabilește exact și locurile unde vor fi așezate, la vară, terasele. Acestea vor fi, așa cum a anunțat deja primarul Nicolae Robu, pe mijlocul celor două laturi ale pieței. Ca să fie siguri că nu încalcă regulile, comercianții vor fi nevoiți să… numere plăcile din pavaj! „Cele două laturi ale Pieței Victoriei, Corso și Surogat, se vor amenaja astfel, începând de la scuarul central: o zonă pietonală pentru promenadă cu lățime de 3.78 metri (nouă plăci pavaj cu dimensiunile 42×42) pentru a îmbogăți relația vizuală a trecătorilor cu spațiul verde central amenajat; o zonă pe care se vor amenaja terasele sezoniere, între alveolele cu arbori, cu lățimea de 5,88 m (14 plăci de pavaj cu dimensiune 42×42); o zonă pietonală pentru accesul în spațiile comerciale până la frontul construit al clădirilor ce compun piața (cu lățimea de aproximativ 3 m, în funcție de aliniament)”, scrie în anexa proiectului care va fi supus votului în viitorul plen. „Sunt stabilite niște reguli foarte clare, de unde să înceapă terasa dinspre zid și unde să se termine înspre parc. Trebuie să asigurăm o anumită lățime a aleilor pietonale, atât înspre clădiri, cât și înspre parc. Acoperirea teraselor va fi cu marchiză și le impunem să și împrejmuiască terasa cu jardiniere cu flori”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

13 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

13 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

13 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

13 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

14 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

14 ore ago