Maria Grapini a votat pentru casatoriile gay, dar numai pentru ca sustine… femeile

Europarlamentarul PC Maria Grapini a explicat de ce a decis să voteze un raport al PE care susține căsătoriile între persoanele de același sex. Conservatoarea spune că a făcut acest gest pentru că în raport erau prezentate mai multe puncte, iar câteva dintre ele favorizau femeile.

grapini

În martie, Maria Grapini și 22 de europarlamentari români au votat un raport care susține căsătoriile între persoanele de același sex. Documentul a fost propus de un europarlamentar italian, care cere, printre altele, și respectarea drepturilor comunității LGBT. Grapini și-a motivat joi decizia de a vota în favoarea raportului. „Eu la viața mea, destăinui acum, dacă tot suntem în Săptămâna Mare, am văzut o femeie murind cu hemoragie, înainte de 89. Sângele curgea prin saltea, într-un spital de aici, din Timișoara. Făcuse un avort ilegal și medicii nu voiau să intervină. Am votat faptul că în raport spune că singura care decide asupra propriului corp este femeia. Ea decide dacă ia sau nu anticoncepționale, să fie libere pentru că înainte de 89 nu puteau, și ea decide dacă face avort sau nu. Toate acestea erau în același raport. Nu puteam să votăm pe articole. Pe mine m-a interesat soarta femeilor”, a spus europarlamentarul. Grapini susține că PC se opune căsătoriilor între persoanele de același sex. „Partidul Conservator se luptă pentru asta. Din păcate, globalizarea asta și intrarea în Uniunea Europeană ne-au adus și lucruri negative. (…) Sunt plusuri și minusuri în societatea deschisă și democratică. Dar, dacă am ales să fim într-o societate democratică, trebuie să avem niște pârghii de control. Și nu le putem brutal interzice, dar putem prin educație, prin societate, prin partide politice, de ce nu”, a mai declarat aceasta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

bravosss a spus: (aprilie 10th, 2015 at 17:50 )

bravosss cucoana! in Postul Pastelui! te-ai trezit cu asemenea explicatiuni! doresc ca nepotii tai sa beneficieze de legea votata asa de tine!

neam viclean si adulter a spus: (aprilie 15th, 2015 at 09:38 )

Grapini face parte dintr-o loja masonica(va rog sa cautati pe youtube – ritual masonic in catedrala din timisoara si o veti gasi printre alti gealati).Aceasta organizatie oculta luciferiana va transforma lumea intr-o casa de nebuni,nu exista nimic la ora asta(ma refer la institutii de stat,politica,Biserica,jandarmerie,etc)sa nu fie controlat de acesti inchinatorui ai cultului paladin finantat de sionism.Sa nu uitati profetia lui Arsenie Boca din anii 80 – ,, atunci cand Romania va legifera casatoriile intre persoane de acelasi sex,tara noastra va fi atacata de 3 tari vecine,, pentru ca Dumnezeu nu ingaduie ca o tara ortodoxa(a dreptei credinte)sa fie batjocorita in acest hal,mai bine rasi de pe fata pamantului decat traind intre spurcati.Poponari au existat si acum 2 mii de ani,dar azi s-a ajuns ca nefirescul sa fie ridicat la rang de virtute.Suntem la jumat. veacului al8lea pentru cine cunoaste ce vreau sa spun.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top