Parc de 1,5 hectare dat in intretinerea… elevilor!

Elevii Liceului Silvic vor tunde iarba și vor planta copaci într-un parc din Timișoara. Ei vor responsabili de întreținerea unui hectar și jumătate, în apropierea Spitalului Județean. Este soluția găsită de primărie, care încă nu are contracte pentru spațiile verzi din oraș.

liceul silvic in parc2

Primăria Timișoara a încheiat un parteneriat pe un an cu Liceul Silvic, care are ca obiect întreținerea parcului din spatele McDrive. „Este un parc de aproximativ 1,5 hectare de care Liceul Silvic va avea grijă și-l va îmbogăți din punct de vedere al materialului dendro-floric. Asta înseamnă operațiuni de plantare, care de altfel se și desfășoară deja. Au fost plantați până acum 32 de arbori, urmând ca în perioada următoare să fie plantați până la 100 de arbori. Aici vor fi, dincolo de plantări și întreținerea curentă a parcului – tăiatul ierbii, curățenie, udat -, unele amenajări speciale. Vorbim de o amenajare cu pietre ornamentale, eventual o fântână arteziană și așa mai departe”, explică viceprimarul Dan Diaconu.

Primăria nu mai are contracte pentru întreținerea spațiilor verzi din oraș încă din toamna trecut. Doar pentru sectorul central a fost semnat un act cu Horticultura, care execută lucrări uzuale. „Ofertele pentru această licitație au fost depuse săptămâna trecută. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, acest proces să fie finalizat și să existe contracte de întreținere. În orice caz, acest parc va fi scos din eventualele lucrări pe care le au firmele care vor câștiga acest sector”, a mai spus Diaconu. Pentru întreținerea parcului de 1,5 hectare primăria nu va plăti decât eventualele montări de coșuri de gunoi și bănci sau refacerea aleilor. Parteneriatul cu Liceul Silvic a fost încheiat pe durata unui an, dar, spune Diaconu, ar putea fi prelungit.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

leo paralello a spus: (aprilie 9th, 2015 at 14:44 )

De fapt e cooperativa munca in zadar !!! Acolo s-au plantat mai multe lucruri frumoase’dar daca nimeni nu le uda in iulie-august,rezultatul o sa fie tot zero!

 
lenuta udriste a spus: (aprilie 9th, 2015 at 17:58 )

ACOLO E LICITATIE! ELEVII PRESTEAZA VOLUNTAR SI FIRMA PNL.SRL INCASEAZA BANII?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, în locul lui Carmen Dan la Interne?

Fostul premier şi preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu, are mari şanse să preia conducerea Ministerului de Interne. O spune ziaristul Ion Cristoiu, un apropiat al cercurilor PSD-iste. Într-un interviu pentru Mediafax, cunsocutul ziarist Ion Cristoiu afirmă că are are informaţii din PSD, potrivit cărora fostul premier Sorin Grindeanu va prelua funcţia de ministru de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Grindeanu, în locul lui Carmen Dan la Interne?
CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

ASU Poli

Amicale cu goluri pentru Ripensia Timișoara și ASU Politehnica

ASU Politehnica a întâlnit Reșița, într-un amical de gală ce poate deveni derby-ul banatului în campionat, în timp ce Ripensia a întâlnit divizionara a treia, ACS Dumbrăvița. Ambele partide au avut goluri, dar și parte de același deznodământ, remiza. În Ciarda Roșie, Ripensia a întâlnit de dimineață Dumbrăvița, echipă ce nu de mult s-a reunit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amicale cu goluri pentru Ripensia Timișoara și ASU Politehnica

Social vezi arhiva Social

Incendiu de vegetație în Timiș

Zeci de hectare de vegetație ard în Timiș

Zeci de hectare de vegetație ard la această oră în Timiș. Forțele de intervenție s-au deplasat de urgență în zona localității Săcălaz, pentru a lichida incendiul. O suprafață de aproximativ 40 de hectare este acoperită de flăcări. Arde vegetație uscată și miriște. Nu există pericol de extindere la locuințe, și nici traficul rutier nu este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de hectare de vegetație ard în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT pregătește o vizită la Londra

CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Firmele din Timiş sunt aşteptate să participe la o vizită în Marea Britanie. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește, pentru perioada 18-23 septembrie, o misiune economică la Londra. Va fi organizată o vizită la Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unde vor avea loc întâlniri cu firme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT pregăteşte o vizită la Londra

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zeci de hectare de vegetație ard la această oră în Timiș. Forțele de intervenție s-au deplasat de urgență în zona localității Săcălaz, pentru a lichida incendiul. O suprafață de aproximativ 40 de hectare este acoperită de flăcări. Arde vegetație uscată și miriște. Nu există pericol de extindere la locuințe, și nici traficul rutier nu este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de hectare de vegetație ard în Timiș
Fostul premier şi preşedinte al PSD Timiş, Sorin Grindeanu, are mari şanse să preia conducerea Ministerului de Interne. O spune ziaristul Ion Cristoiu, un apropiat al cercurilor PSD-iste. Într-un interviu pentru Mediafax, cunsocutul ziarist Ion Cristoiu afirmă că are are informaţii din PSD, potrivit cărora fostul premier Sorin Grindeanu va prelua funcţia de ministru de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Grindeanu, în locul lui Carmen Dan la Interne?
Timişoara se face din nou de ruşine. Oraşul trebuia să găzduiască, în zona centrală, o etapă din cadrul Campionatului Naţional Klausenburg Retro Racing, un concurs auto desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, dar din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor etapa a fost anulată, mai precis mutată pe circulitul de viteză de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Klausenburger Retro Racing nu a mai fost la Timişoara. Lipsa de colaborare a autorităţilor a mutat concurenţii la Arad
Timişorenii vor avea acces la şi mai multe parcări supraetajate, a spus primarul Nicolae Robu. Bine, deocamdată doar pe hârtie. Edilul-șef a anunţat o nouă astfel de construcţie, pe strada Naturii, unde a descoperit un teren al celor de la SDM de care nu ştia nimeni. Vom avea parcări supraetajate fără număr în Timişoara! Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara sporeşte numărul parcărilor multinivel, pe hârtie. S-a găsit un teren „dosit” de SDM
Infertilitatea este definita ca imposibilitatea de a obtine o sarcina dupa un an de contact sexual neprotejat daca femeia are sub 35 de ani si, timp de 6 luni, daca femeia are peste 35 de ani. In contextul vietii moderne pline de indatoriri, tot mai multe femei amana maternitatea pana peste 35 de ani. Conform...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Infecție egal infertilitate?
Un nou accident mortal a avut loc astăzi în vestul țării, de această dată pe DN7, în apropierea localității Tătărăști din județul Hunedoara. În urma impactului cu tirul, bărbatul care se afla pe motocicletă a murit pe loc. Potrivit Centrului InfoTrafic, motociclistul circula pe sensul de mers Arad – Hunedoara, când a pierdut controlul direcției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Motociclist, spulberat de un tir. Bărbatul a murit pe loc
Top
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com