Pretul extinderii Caii Martirilor a fost calculat gresit in prima faza! Lucrarea ar putea incepe la vara

Lărgirea la patru benzi a Căii Martirilor, pe tronsonul cuprins între str. Mareșal Averescu și drumul spre Giroc, a început cu… stângul. Studiul de fezabilitate votat în octombrie 2014 s-a bazat pe calcule greșite, astfel că, în viitorul plen, urmează să fie votată o modificare. Lucrarea costă cu peste 300.000 de euro mai mult.

cale martirilor

Direcția Tehnică a PMT are cuprins în programul de investiţii pe anul 2015 obiectivul „Lărgire la 4 benzi Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins „între intersecţia cu strada Mareşal Alexandru Averescu şi limita administrativă a municipiului Timişoara”. „Având în vedere urbanizarea intensă şi dezvoltarea zonelor de locuinţe pe teritoriul cuprins între Timişoara şi Giroc, volumul traficului de autovehicule între aceste două localităţi a crescut în mod considerabil, astfel că în anumite perioade ale zilei capacitatea de circulaţie a drumului este depăşită, traficul desfăşurându-se anevoios, ca urmare este necesară modernizarea şi extinderea drumului la patru benzi”, se menționează în referatul care însoțește hotărârea de consiliu adoptată în octombrie 2014.

Studiul de fezabilitate votat atunci a fost realizat de SC Routeconsult și estima că, pentru extinderea la patru benzi a Căii Martirilor, primăria va trebui să plătească 16,3 milioane de lei. suma includea realizarea carosabilului, a trotuarelor și a unor piste de biciclete, dar și 88 de stâlpi pentru susținerea liniei de troleibuz. Toate bune și frumoase, numai că, între timp, s-a constatat că SF a fost greșit întocmit. „Conform adresei din partea proiectantului (…) la elaborarea devizului general au apărut unele erori matematice în ceea ce privește cota de TVA. De asemenea datorită finalizării studiului de soluție aferent Reglementării instalațiilor electrice în raport cu obiectivul de investiție, elaborat de SC Enel Distribuție Banat SA, s-a stabilit valoarea lucrărilor de execuție aferente instalațiilor electrice, valoare ce trebuie cuprinsă în structura devizului general. Astfel, valoarea investiţiei a crescut la 17,7 milioane lei (inclusiv TVA) reprezentând 3,93 milioane de euro”, se precizează în referatul care însoțește proiectul ce va fi supus votului consilierilor locali în viitorul plen. După ce va fi făcută corectura urmează să fie lansată procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru execuţia lucrării propriu-zise. Aceasta ar trebui realizată în 24 de luni și va începe, probabil, la vară. (sursa foto: www.panoramio.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top