Terase noi la vara: pe malul Begai si in zona Sinaia

Patru terase noi pe malul Begăi și încă două în zona Sinaia vor apărea în acest an la Timișoara, pe lângă cele cunoscute deja, din Piața Operei. Consilierii locali au votat marți regulamentul de funcționare pentru aceste terase, iar licitațiile pentru atribuirea lor, acolo unde expiră contractele, vor începe în scurt timp.

terasa operei2

Conform regulamentului votat marți, proprietarii de terase trebuie să respecte cu strictețe regulile legate de culori și amenajarea mobilierului, dar și pe cele de amplasare a teraselor din Piața Victoriei. Acestea vor fi amenajate pe mijlocul celor două laturi ale pieței, pe suprafața a exact 14 plăci de pavaj, pe o lățime de 5,88 metri. În aceste condiții, vor rămâne libere două zone pietonale: una înspre parc, lată de fix 3,78 metri, și una pentru accesul către magazine, lată de cel puțin trei metri, în funcție de aliniamentul clădirilor. „Trebuie să asigurăm o anumită lățime a aleilor pietonale, atât înspre clădiri, cât și înspre parc. Le vom impune proprietarilor să împrejmuiască terasele cu jardiniere”, spune primarul Nicolae Robu. A rămas în vigoare și prevederea conform căreia pe terase nu vor putea fi vândute băuturi alcoolice în perioada sărbătorilor religioase.

Tot în plenul de marți a fost aprobat și un proiect privind noi amplasamente. Este vorba de patru terase pe malurile canalului Bega, pe bd. Vasile Pârvan şi în zona podurilor Traian şi Tinereţii, dar şi două în Piaţa Alexandru Mocioni. „În vederea noului spectacol de lumini de pe Bega, ne-am gândit că ar fi bine să fie și niște locații pentru terase. Împreună cu arhitectul șef, cu cei de la Dezvoltare, cu cei de la Comerț, am mers pe malul Begăi și am identificat vreo patru locații. Vom face licitațiile imediat, și pentru aceste spații, și pentru cele din Piața Victoriei. De aceea a și fost proiectul pe ordinea de zi a plenului, pentru a putea prinde începutul sezonului”, spune city-managerul Sorin Drăgoi. „Piața Mocioni a fost considerată de urbaniști potrivită pentru terase. Dacă vom mai identifica și alte spații potrivite, vom mai face. E o campanie pe care o ducem, de a valorifica potențialul orașului. Facem și bani pentru municipalitate, dar oferim și servicii pentru cetățeni”, a explicat primarul Nicolae Robu decizia de a „planta” terase și în zona Sinaia.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Leo a spus: (aprilie 8th, 2015 at 19:21 )

Marea problema este ca majoritatea acestor terase – deci nu spun ca toate – sunt amplasate fara a avea spatii sanitare. Nu exista WC-uri. Cele publice din centru nu mai exista, nu se stie cum s-a intamplat asta, iar in Piata Mocioni cred ca va aparea aceeasi problema. Oare se va umple Timisoara de toalete „ecologice”, care put de-ti muta nasul? Daca primaria accepta ca intregul oras sa fie impanzit de terase, pentru ca de-acolo ies niste bani, sa faca bine si sa rezolve si problema toaletelor publice, altfel aerul prafuit al Timisoarei va duhni la vara a tot ce poate fi „imabatator”.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top