Categories: Timp liber

Parcul Copiilor, luat cu asalt de… IPJ si Druckeria! De 1 Iunie / PROGRAM

Primăria Timişoara organizează, pe 1 iunie, o mega-petrecere pentru copii, în parcul „Ion Creangă”. De dimineață până seara, aici vor avea loc jocuri, concursuri şi multe spectacole, toate sub genericul „Zâmbește de ziua ta!”. Printre cei care se vor ocupa de buna dispoziție a celor mici se numără… Druckeria, dar și IPJ Timiș.

Parcul Copiilor se va umple luni, 1 iunie, de veselie și culoare. Primăria organizează o zi specială dedicată copiilor, fiind pregătite, cu această ocazie, ateliere de origami, quilling, desen, pictură, modelaj și creaţie. În zona căsuţei de pe deal, cei de la Salvo îi vor învăța pe cei mici să acorde primul ajutor, dar vor face și demonstrații de salvări de la înălţime, pe tiroliană. Va avea loc, de asemenea, un atelier cu tema „Meşteşugurile tradiţionale în Banat”, la care vor participa meşteri populari, iar copiii vor putea învăța tehnici de prelucrare a lemnului şi olărit. Una dintre atracții va fi, cu siguranță, standul IPJ Timiș, de unde nu vor lipsi câinii-polițiști, atât de îndrăgiți de cei mici. Cei de la Junior Adventure vor organiza jocuri în aer liber, ateliere de aventură în natură, perina de aer, slack-line sau „pisica pe fir”. ASU Politehnica Timişoara şi Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria aduce Poli mai aproape de cei mici, arătându-le ce înseamnă clubul alb-violet. Între orele 12 și 14 va fi amenajat un teren de minifotbal, unde micuții jucători ai clubului le vor arăta celor prezenți în parc cum se desfășoară un antrenament. ASU Politehnica Timişoara doreşte să insufle copiilor ce vor fi prezenți dragostea pentru fotbal, pentru Poli, pentru Timișoara, pentru alb-violet într-un eveniment ce promovează sportul curat. Vor fi prezenți jucătorii de la grupele de copii antrenate de prof. Iulian Prodana (2003/2004) și prof. Cristi Gălan (2006/2007), alături de jucătorii echipei din Liga a IV-a.

Program

Zona Elicopter
orele 10 – 11 – Minidiscotecă
orele 11 – 12 – Zumba Kids cu Smartfit Studio
orele 12 – 17 – Minidiscotecă
orele 17 – 18 – Fun Kids Circuit cu Smartfit Studio
orele 18 – 19 – Exerciţiu Shakespeare „Visul unei nopţi de vară” – Teatrul de copii şi tineret Merlin Timişoara
orele 19 – 20 – Minidiscotecă

Platou Carusel

ora 10 – Dansul de la origini până în prezent, Magnum VRD
ora 10.30 – Piticul cel Urât şi prietenii lui – poveşti cu păpuşi, jocuri interactive, dansuri – Asociaţia Puppet Mania şi Radio Timişoara
ora 12 – Momente artistice şi sportive – Palatul Copiilor Timişoara, Ansamblul folcloric „Hora Timişului”, demonstrație karate, grupul vocal Miniflores, demonstraţie gimnastică ritmică,
ora 14.30 – Şcoala de balet Denisse
ora 15 – Lecţii interactive de muzică cu trupe de copii de la Şcoala de Muzică şi arte plastice Artsoma
ora 16 – „Petrică şi lupul” – poveste muzicală de Serghei Prokofiev, cu Trio Contraste: Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – percuţie, Dorin Cuibariu – clarinet, saxofon, recitator Otilia Huzum. Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul de copii şi tineret Merlin Timişoara
ora 17 – Ansamblul „Timişul”, secţiunea copii şi tineret
ora 18.30 – Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş – spectacol muzical- coregrafic

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

5 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

5 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

7 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

7 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

9 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

12 ore ago