Poltergeist (cronică de film)

Poltergeist 1982 este o capodoperă a genului, chiar și prin comparație cu mai celebrele E.T, The Thing, Blade Runner, The Evil Dead, filme de un leat. Se poate spune, fără a greși, că anul 1982 a fost un an bun pentru filme.

Nici 2015 nu pare a fi un an rău, Mad Max: Fury Road, Avengers: Age of Ultron, Ex Machina, The Age of Adeline, Chappi, Jupiter Ascending și urmează Jurassic World și, mai ales, Star Wars: Episode VII. Dar, din păcate, Poltergaist-ul anului este slăbuț. Pare mai mult un film pentru copii-adolescenți, făcut să nu sperie prea tare, ci doar așa un pic, cât să țipe fetele de câteva ori, iar băieții să se cocoșească fericiți.

Singurele imagini șocante sunt CGI-urile subteranelor cartierului, sau a cimitirului, mai corect spus. Poate și pentru că atmosfera specifică genului, așa cum o întâlnim în The Conjuring sau în The Exorcist lipsește, fiind prezentă doar în scurte secvențe, insuficient pentru a crea o stare de groază autentică. Nu dau din casă, dar totuși voi povesti câte ceva, deci atenție!

O familie cu trei copii, din care o fetiță de șase ani simpatică foc, cu amici imaginari, un băiețel de 10 ani sperios și fricos, dar viteaz la sfârșit – eroul prin care vom urmări povestea și o adolescentă clasică: căști în urechi, bârfește pe celular, obraznică cu părinții etc. Părinții sunt mai puțin reușiți. Sam Rockwell pare un tătic-adolescent-întârziat, șomer, fără nici o calitate deosebită. Rosemarie DeWitt, o mămică cu „chiloți triști”, reușește să țipe credibil de câteva ori, dar cam atât. Cei doi nu reușesc să interpreteze niște părinți cu adevărat îngrijorați de răpirea fiicei mici. Această echipă de șoc poposește într-o casă construită lângă o linie de medie tensiune, peste un cimitir și cu o salcie în curte mai veche decât cartierul.

Ca în Poltergeist 1982 fetița comunică cu strigoiul prin intermediul televizorului. La început totul pare un joc, strigoiul fiind prietenos cu Madison, iar fetița înțelegătoare cu el, empatizând cu problemele entității. Adevărata fața a personajului supranatural apare atunci când adulții sunt plecați de acasă, iar copii rămân în grija adolescentei Kendra. Răpirea lui Madison și încercarile nereușite de a face rău celorlați doi copii îi conving pe scepticii părinți că ceva necurat se petrece. Familia apelează la un grup de studiu de la universitatea locală și la un personaj pitoresc gen Indiana Jones pentru a o readuce înapoi pe fetiță și pentru a salva familia de ciudata apariție.

Povestea e stereotipă, plată, fără surprize. Cele câteva elemente pozitive nu salvează ansamblul. Finalul este într-o notă umoristică ce mă face să reafirm că filmul este făcut pentru copii-adolescenți.

Dacă aveți un proiector și o curte la dispoziție, faceți o proiecție pentru copii de pe stradă și vă veți distra de minune 🙂