Succes, Stanciu! Mersi, Tim!

De această dată, diriguitorii lui ACS Poli s-au mișcat repede și au adus un înlocuitor pentru demisionarul Ioan Timofte. Și, hai să recunoaștem, Daniel Stanciu nu este cea mai proastă opțiune, cel puțin dintre variantele vehiculate până acum. Ba din contra. Putea să ne cadă pe cap o paparudă care se crede manager în fotbal, cu soțul din dotare cu pretenții de antrenor. La bugetul echipei, departe de-a fi unul spectaculos, soluția Stanciu este cumva peste așteptări. Apropo de buget, mulți din afară își închipuie că la Timișoara curge lapte și miere, ba s-ar mai putea și grebla bani prin varii metode. Or, lucrurile nu sunt deloc așa, iar primarul Nicolae Robu va avea mult de furcă pentru a trece bugetarea echipei prin CL. Și asta, în condițiile în care CJ Timiș vrea să taie finanțarea.

Revenind la Stanciu, trebuie spus că, după o perioadă în care a lucrat pentru frații Becali, a intrat în zona manageriatului chiar la Poli, pe vremea lui Marian Iancu. Deci nu e chiar străin de problemele Timișoarei, având și casă aici, ba chiar a furat și… Dar nu intru în bârfe de alcov. Și-a făcut ucenicia pe lângă Gheorghe Chivorchian, de la care a luat și sfaturi, dar și… pumni în freză. E din generația tânără și mai școlită de manageri, avându-l ca model pe Meme Stoica, fiind la fel de tupeist și guraliv ca acesta E prototipul mercenarului într-un fotbal unde nu mai există loc de sentimente, de patriotism local. E un om cu lumini și umbre. Unii îl supraevaluează, iar alții văd în el doar un mitic arogant, foarte departe de profilul – să-i spun așa – unui bănățean.

Totuși, e o garanție pentru performanță. E un mercenar, dar un mercenar care are rezultate în spate, ultima dovadă fiind echipa încropită la Târgu Mureș. Inclusiv în perioada în care a mai trecut pe la Poli a făcut ceva treabă, dar mai mult ca paratrăsnet în studiourile de televiziune. Evident, a avut și eșecuri, ultimul la Dinamo de unde a fost expulzat după doar câteva luni. Din acest punct de vedere, ne-am putea întreba ce caută la Timișoara unul dat afară de la Dinamo. Dar, una peste alta, la rece vorbind, Daniel Stanciu poate să facă treabă bună la Poli, dacă va fi și ajutat.

În altă ordine de idei, uneori viața e nedreaptă, cum e și în cazul lui Ioan Timofte. Tim avea dreptul la o despărțire mai frumoasă, mai elegantă de Poli, nu la o plecare pe ușa din spate. Da, e adevărat, și-a dat demisia, dar nu de prea mult bine. Acum toată lumea cântă și dansează, jubilând revenirea în prima ligă. Totul, în absența principalului arhitect al acestei reveniri. Fiindcă Timofte a făcut din ACS Poli un club profesionist. A luat o echipă cu metehne provinciale și a deparazitat-o de acestea. A luat un club în care frecau menta tot felul de politruci și l-a curățat. Cât a putut. A plecat fără se pare ca cineva să-i mulțumească pentru lucrurile bune făcute la club. Dar gratitudinea e un lucru mare…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (mai 27th, 2015 at 11:05 )

ma aliez titlului din articol si spun ca nu banii la adus pe Daniel aici , ci pofta de a continua a cee ce a inceput in trecut incorsetat fiind de Iancu si Chivorghean . Acum Daniele esti singur pe decizii dar..si. fara bani . Daca reusesti sa faci performanta cu banii putini ,sucesul e numai al tau ,pe care-l imparti cu baietii si antrenorii . Succes mult si bafta mare in complectarea lotului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top