Voluntarii au facut miracole! Sectia de pediatrie de la Babes a fost redeschisa / FOTO

Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” are, în sfârșit, o secție de pediatrie la standarde înalte. Totul se datorează muncii a peste 200 de voluntari, care și-au dedicat timpul acestei cauze. De acum, micuții internați vor avea parte de condiții bune, de curățenie și un spațiu decorat frumos care va încerca să-i mai înveselească.

voluntari babes renovare

Secția de pediatrie a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” a fost redeschisă vineri. De acum, copiii vor fi internați în 12 saloane curate, puse la punct și cu mobilier nou. Întreaga secție a beneficiat de reabilitare, fiind amenajate atât bucătăria, cât și camera asistentelor. Pentru reabilitare a fost nevoie de nouă luni de muncă, totul fiind realizat de voluntari. Oamenii și-au dedicat timpul pentru acest proiect, aici lucrând peste 200 de persoane. Banii pentru reabilitare, aproximativ 100.000 de euro, au venit din sponsorizări.

Renovarea a fost supravegheată atent de Ioana Vârtosu, fondatorul Asociației „Școala Mamei Junior”, care este și inițiatorul proiectului. Ea a povestit că, la început, și-a propus să renoveze doar un salon, care să poată fi folosit ca exemplu pentru o viitoare reabilitare, dar a decis să continue. Alături de ea au venit o mulțime de voluntari, unii doar pentru o jumătate de oră, alții pentru sute. Un mare ajutor a venit și din partea Penitenciarului Timișoara, care a adus 12 persoane la Spitalul „Victor Babeș” pentru a lucra. „Nu este nici primul, nici ultimul spital în care ne oferim disponibilitatea de a îmbunătăți condițiile de muncă și de cazare pentru personal și pentru pacienți. Printre beneficiari suntem noi, familiile noastre, persoanele private de libertate, rudele acestora. (…) Absolut toți cei care au participat la aceste activități au venit pe bază de voluntariat”, a declarat chestorul Ioan Băla, directorul Penitenciarului Timișoara.

Ioana Vârtosu a povestit, emoționată, că lucrările nu au decurs ușor, dar în final, tot efortul a meritat. „A fost greu și au fost multe ore și multă oboseală, uneori am și cedat… Cel mai mare impediment a fost lipsa banilor, (…) Voluntariatul devine o recompensă la final, munca nu este degeaba și de aceea și voluntarii au venit aici, să vadă rezultatul muncii lor. (…) Au fost doamne care au venit aranjate, cu unghiile făcute, dar nu au plecat așa. Însă nu au regretat nicio secundă, pentru și-au dat seama că munca lor contează”, a declarat Ioana Vârtosu. La evenimentul de lansare au fost prezente zeci de persoane, atât angajați ai spitalului, cât și voluntari care s-au implicat în realizarea proiectului. De asemenea, reinaugurarea a fost difuzată live pe internet pe un website dedicat mămicilor.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

bravo a spus: (mai 29th, 2015 at 20:56 )

BRAVO! felicitari pentru adorabila d-na Ioana Vârtosu! dar si pentru dr. Voichita Lazureanu, managerul Spitalului clinic de boli infectioase „Victor Babeș” Timisoara care este o profesionista!

Bobby a spus: (mai 30th, 2015 at 12:51 )

Felicitări tuturor celor care s-au implicat! În sfârșit, oameni de omenie și care și-au luat din timpul lor liber și au făcut eforturi pentru reabilitarea saloanelor. Este un semn că altruismul nu a dispărut cu totul din societate.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top