Mandrul premier Ponta a ajuns de rasul curcilor / VIDEO

Mândru tare că e român, Victor Ponta s-a dus să se opereze în Turcia, băgându-și astfel picioarele în sistemul medical românesc, atât de bine administrat de colegul său Nicu Bănicioiu. Apropo, cât de tare urlau românii verzi și oficina lui Felix Pușcăriașul când Băsescu s-a operat la Viena, iar acum mucles când Pontacul s-a dus la turci! Înainte de asta, același premier minune și-a băgat picioarele și în UE participând la un fel de reuniune a liderilor de state ex-sovetice, boicatată la nivel înalt de țările civilizate. Dar tare și-a dorit să mai scuture o scamă de sacoul lui Putin, așa că nu poți să te pui cu plăcerea omului.

Cât timp cel mai prost premier din istoria României umblă pe coclauri, acasă se întâmplă lucruri cel puțin interesante. Astfel, un membru al guvernului și nu oricare, ci vicepremierul Gabriel Oprea, face o declarație cel puțin interesantă. El a spus că, dacă era în locul lui Ponta, își dădea demisia din funcție, făcând astfel referire la dosarul de urmărire penală deschis de DNA pe numele premierului. Hai să recunoaștem, o afirmație extrem de gravă la adresa șefului guvernului. Mai mult, numele lui Ponta începe să apară în tot mai multe dosare penale, mai mari sau mai mici. În acest timp, parlamentarii PSD se chinuie să modifice codurile penale, astfel încât infracțiunile de care este acuzat Ponta să fie dezincriminate.

ponta

Încet, dar sigur, lațul se strânge tot mai tare în jurul gâtului lui Ponta. Statele europene și SUA atenționează tot mai des România vizavi de „mineriadele” anti-Justiție întru apărarea primului plagiator al țării. Presiunile vin și din țară, tot mai mulți dumirindu-se de halucinanta situație de-a avea un premier urmărit penal, mitoman, plagiator și… tot mai penibil. Tot mai ridiculizat pe rețelele de socializare, Ponta devine pe zi ce trece mai mic chiar și decât Boc. Măcar Boc era slugă la Băsescu, dar o înregistrare mai veche, acum apărută, arată că Ponta era slugoiul lui Sebastian Ghiță. Într-o convorbire a acestuia cu S.O. Vântu, Ghiță face niște referiri la premier, cum mulți n-ar face nici la cea mai umilă dintre slugi. Și fiindcă avem și umor ca români, apar și melodii pamflet vizavi de Ponta, unele chiar foarte bine făcute. Care tot nu vrea să demisioneze, cu toate că a ajuns de râsul curcilor. Poate fiindcă e convins că România ar pieri fără el sau poate fiindcă nu e lăsat încă să facă asta de cei care-l țin captiv. Că mai este ceva de prăduit în țara asta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Top