Categories: Cultura

Teatru si „revulutie” la fabrica de bere, pe texte de Serban Foarta!

Actorii Teatrului Național Timișoara părăsesc scena și se mută în… berărie. Viitoarea premieră a acestei stagiuni se numește „Boborul”, prima reprezentație fiind programată la fabrica de bere. Textele cântecelor din acest spectacol poartă o semnătură celebră: Șerban Foarță.

Teatrul Național pregătește o nouă premieră, de această dată una cu… cântec! „Onor boborul” este invitat la teatru și la „revuluție”, într-o poveste inspirată de IL Caragiale, care a scris de mai multe ori despre faimoasa republică de la Ploiești, care a durat trei zile și despre care, până în ultima dintre ele, au știut doar conspiratorii. Regizorul Sabin Popescu, inspirat de aceste scrieri, a creat scenariul spectacolului „Boborul”, ajutat de un mare artist al cuvântului. Șerban Foarță este autorul textelor cântecelor. „O comédie curat caragialiană, amplasată într-unul dintre locurile pe care le-ar fi preferat și nenea Iancu, dacă ar fi ajuns prin Timișoara – Fabrica de Bere”, transmit cei de la TNTm. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Bogdan Spiridon, Valentin Ivanciuc, Nicolae Pârvulescu, Călin Ionescu, Doru Iosif, Constantin Tovarnițchi, Romeo Ioan, Florin Ruicu, Laura Avarvari, Ionuț Iova, Raul Lăzărescu și Ștefan Roman. Scenografia este semnată Zsolt Fehervári, iar muzica, de Ilie Stepan. Direcția de scenă a spectacolului aparține lui Sabin Popescu, care a colaborat cu Lucian Matei (video), Alin Radu (mișcare scenică) și Florian Putere (light design). Premiera spectacolului „Boborul” este programată sâmbătă, 27 iunie, de la ora 19, la Fabrica de Bere. Biletele pot fi cumpărate deja de la agențiile Teatrului Național, de pe strada Mărășești nr. 2 și din Parcul Civic, de marți până duminică, între orele 11 și 19, sau online.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

7 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

8 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

8 ore ago