Vara de neuitat in minunata Toscana / FOTO

Unul din cele mai frumoase oraşe din lume, Florenţa, străluceşte într-o atmosferă nostalgică, dar caldă, de neuitat. Se spune că apusul soarelui de vară aduce deasupra acestui oraş un aer de veşnicie, în care te scufunzi ca într-un album cu amintiri dragi. Agenţia de turism Ultramarin vă duce în sezonul concediilor în splendida Toscana.

Sunt câteva zile în care puteţi descoperi cele mai frumoase oraşe ale Toscanei: Florenţa, Siena şi Pisa. Aşezată în mijlocul Italiei, zona este străbătută de Arno, cel mai mare fluviu din regiune, iar pe colinele sale sunt răsfirate cu generozitate plantaţii viticole şi culturi de măslini. Toscana este atât punctul de pornire al Renaşterii, datorită unor nume mari precum Donatello, Michelangelo sau Leonardo da Vinci, cât și leagănul limbii şi culturii italiene. Poeţi şi scriitori ca Dante, Boccacio sau Machiavelli şi-au lăsat amprenta pe aceste locuri. Toscana are şi o veche tradiţie muzicală, oferind lumii compozitori şi muzicieni precum Giacomo Puccini sau contemporanul Andrea Bocelli.

Florenţa, capitala Toscanei, este considerată cel mai frumos oraş al regiunii și a fost unul din cele mai bogate oraşe ale Italiei încă din Evul Mediu. Splendoarea arhitecturală se revarsă pe străzile oraşului. Aici există o impresionantă colecţie de artă, găzduită în principal de Palazzo Pitti şi de Galeriile Uffizi, vizitate anual de peste 1,5 milioane de turişti. Ultimul oraş conservat al Renaşterii din lume este capitala italiană a artei, motiv pentru care, din 1982, a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Şi tot Florenţa este locul în care s-au născut sau au locuit Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Botticelli, Nicolo Machiavelli, Michelangelo, Donatello, Caterina de Medici, Florence Nightingale sau, în zilele noastre, Salvatore Ferragamo şi Roberto Cavalli.

Un alt oraş din Toscana unde Agenţia de turism Ultramarin vă propune să poposiţi în cadrul acestui circuit este Pisa, cochetă şi cu un aer de veşnicie. Unul din cele mai puternice centre universitare ale Italiei, este cel mai cunoscut datorită celebrului său turn înclinat. Acesta are o înălţime de 55 de metri şi este doar unul din structurile importante din punct de vedere arhitectural şi artistic din frumoasa Piaţă a Miracolelor. De pe lista oraşelor muzeu propuse spre vizitare de Ultramarin nu putea lipsi Siena, cu una din cele mai spectaculoase şi originale pieţe din cărămizi de culoare roşie. Piaţa, înconjurată de clădiri medievale, cafenele şi restaurante, găzduieşte anual celebra cursă de cai Il Palio. Toscana, cu superbele sale oraşe, dar şi cu dealurile pitoreşti, este una din cele mai frumoase destinaţii de concediu, motiv pentru care Agenţia de Turism Ultramarin vă duce într-un circuit complet, de neuitat, la mijlocul lunii iulie. Detaliile călătoriei le găsiţi aici.

Invalid Displayed Gallery

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale…

10 ore ago

Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12

Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică…

13 ore ago

Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu

Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al…

15 ore ago

Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”

Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție…

16 ore ago

Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza…

16 ore ago

Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO

Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată…

17 ore ago