Drept la replica

Ca urmare a articolului publicat de dumneavoastră cu privire la suspendarea activității restaurantului Casa Bunicii 1 doresc să transmit clienților noștri faptul că autoritățile locale au acționat legal în ceea ce ne privește. Problema stă în modul în care sunt făcute legile, mod care în loc să încurajeze dezvoltarea micilor afaceri le îngreunează foarte mult. Aici nu mă refer numai la obținerea unui acord de funcționare, ci în general la orice interacțiune cu Statul.

drept-la-replica

Trebuie să știți că un restaurant nu are de obținut o autorizație, ci zeci de autorizații și avize de la tot atâtea autorități și agenții care, fiecare, cere tone de acte și colectează sume de bani. Multe din acestea se dau pe perioade limitate astfel că mereu facem acte. Trebuie să ai noroc ca la un moment dat să nu fi prins pe picior greșit cu câte ceva. Pentru a putea face față suntem nevoiți să angajăm firme specializate care să faca acte pentru noi, firme ce lucrează și ele tot pe bani. Noi nu am putut obține la timp una din aceste autorizații.

Pe aceia dintre dumneavoastră care nu aveți o firmă și prin urmare nu v-ați izbit de aceste probleme, vă invit să încercați să vă obțineți cardul de sănătate, să faceți o cerere de cazier fiscal, să încercați să obțineți o autorizație de construcție pentru a vă face un foișor în grădină. După ce veți dispera, vă rog să înmulțiți cu 1.000 ceea ce ați avut de îndurat ca să înțelegeți cu ce se confruntă o firmă în România.

Casa Bunicii nu trebuie privit doar ca un „alt restaurant”, ci ca un loc unde 80 de oameni vin la serviciu dimineața și de unde tot atâtea familii își obțin veniturile.

În încheiere doresc să resping supozițiile cu privire la identitatea vecinului. Nu este vorba despre dl. Stefan Popa, iar numele acestuia nu are nicio relevanță în contextul problemei.

Cu stimă,
ing. Ianăș Radu
Director General

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

ionel a spus: (iulie 20th, 2015 at 19:40 )

Mai, dar curajosi mai sunteti, „bunicilor”! Deci pana la urma au avut toata dreptatea sa va inchida… Va lipsea o autorizatie, cea de functionare! Si ati mai luat si o amenda in weekend, pentru ca n-ati inchis. La cei 80 de oameni care lucreaza acolo cine nu s-a gandit? Nu cumva voi, care trebuia sa va asigurati ca e totul in regula?

bula a spus: (iulie 20th, 2015 at 22:47 )

oricat ar fi de vinovati responsabilii restaurantului, jegurile din sistemul de stat cer autorizatii fara nr…
incercati sa deschideti o afacere ca sa va convingeti ce inseamna statul roman cu toti mafiotii din sistemul sau. muyyye rromania!

gigi a spus: (iulie 21st, 2015 at 08:54 )

Deci domnul cu pricina numai cu cei de Scart are treaba… pe voi v-a lasat in pace sau va este frica de el?

scufita rosie-n fundic a spus: (iulie 21st, 2015 at 09:06 )

radu, scuteste-ne… bmw-urile alea scumpe nu au avut nevoie de multe acte la achizittie? sau atunci era fain sa arunci cu zecile de mii de euro venite.. hai sictir.. fa-ti restaurant la Munchen daca nu vrei in Romania.. e atat de simplu!

Unombun a spus: (iulie 21st, 2015 at 10:31 )

Scufita rosie in fund si goala in cap.
Se vede ca vorbeste invidia din tine caci probabil esti putin neamplinit.

Il cunosc pe radu de o viata si omul lucreaza de cand a terminat scoala neantrerupt. Daca si-a luat bmw a facut-o din banii lui si a platit 24% tva pe el fraiere. Dar tu nu ai cum sa intelegi asta.

Discuta pe subiect, daca poti, si contrazi, daca poti, ce a scris el acolo.

Oare nu e o problema pt noi daca isi face restaurant in munchen? Cine incaseaza taxe atunci? Oare nu vezi ca milioane de oameni si-au luat lumea in cap si pleaca din tara asta. De ce, de bine sau de rau?

Victor a spus: (iulie 21st, 2015 at 10:32 )

Si eu am un restaurant in Timisoara, concurent chiar cu Casa Bunicii.

Dragii mei comentatori de mai sus, sper din suflet ca niciodata sa nu-mi fiti clienti.

Toti sunteti semidocti cu joburile voastre de la 9 la 5. Stati voi intr-un business precum un restaurant cate 18 ore la lucru si sa vina metrologia sa iti dea 5000 lei amenda pt un cantar neavizat de o zi. Stati voi sa va numere ANAF-ul pliculetele de zahar din borcan ca sa vada daca ai facut evaziune, sau ITM sa iti dea 5000 lei amenda pt un angajat vechi de 11 ani care iaca nu mai stia precis data angajarii.

Sunteti de-o ignoranta si rautate RARA.

Si ce daca Radu conduce cine stie ce masina? E meritul lui, el isi plateste ratele nu voi. Autorizatia cu pricina n-are nicio legatura cu asta.

flo a spus: (iulie 21st, 2015 at 11:51 )

Poate oamenii din spatele restaurantului pot sa puna si un mesaj de ne cerem scuze primarului pentru mesajul de pe facebook in care ziceam ca el a inchis pravalia….sau aia nu mai conteaza?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top