Fosti internationali si jucatori cu sute de meciuri in Liga I, la CS Dumbravita

Viitorul sezon al Ligii a IV-a Timiş va fi cu siguranţă extrem de spectaculos. Mai multe echipe se întăresc serios pentru sezonul viitor cu jucători din eşaloanele superioare. Excepţie nu face nici CS Dumbrăviţa, care s-a înţeles deja cu un fost internaţional şi cu mai mulţi fotbalişti care în trecutul apropiat au evoluat în prima ligă!

balace si petre

Promovarea în cel de-al trelea eşalon va fi cuvântul de ordine în tabăra formaţiei pregătită de Florin Macavei. Pentru îndeplinirea obiectivului, conducerea clubului din localitatea învecinată cu Timişoara s-a înţeles cu Silviu Bălace, Cristi Dancia şi Florin Nohai, fiind şanse mari să se ajungă la un acord şi cu Ovidiu Petre şi Florin Nanu. Ajuns la 37 de ani, Silviu Bălace a evoluat ultima dată în eşalonul secund, la Poli Timişoara, acolo unde i-am mai regăsit, până în acestă vară, şi pe Ovidiu Petre şi Florin Nanu. Florin Nohai a trecut şi el pe la Poli, ultima dată evoluând pentru Ripensia Timişoara. Dintre aceştia, Silviu Bălace este decanul prezenţelor în Liga I. Cel poreclit şi „Nedved din Banat” a adunat peste 200 de jocuri în primul eşalon şi a înscris 14 goluri pentru Universitatea Craiova, Csm Reşiţa, Poli Timişoara, Dinamo Bucureşti şi FC Vaslui.

Pentru Ovidiu Petre şi Cristi Dancia a cântat imnul naţional la jocurile primei reprezentative de fotbal. Ovidiu Petre este de departe cel mai experimentat dintre jucătorii amintiţi, acesta evoluând de 23 de ori în prima reprezentativă. De asemenea, Petre a jucat pentru echipe cu greutate în cariera sa, printre acestea numărându-se Naţional Bucureşti, Galatasaray Istanbul, Poli Timişoara, Steaua Bucureşti sau Modena. Celălalt internaţional, Cristi Dancia, a evoluat de cinci ori în prima reprezentativă şi a trecut pe la Poli Timişoara, FC Argeş, Torpedo Moscova sau Universitatea Cluj. (sursa foto: www.banatsport.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iulie 22nd, 2015 at 09:31 )

BEY! REBUTURY ÎN LIGA ASTA MAI MERGE! DEȘI OVIDIU PETRE ERA BUN ȘI DE POLI! NO HAI CE OAMENI !??ALEXA AR FI BUN DE ANTRENOR !VĂ RUGĂM LUAȚI-L POLI ÎL CEDEAZĂ GRATIS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Manu a spus: (iulie 22nd, 2015 at 10:08 )

Incepe sa imi para rau de astia de la Ripensia. Ma intreb insa cum vor fi platiti la Dumbraivita acesti jucatori. Din ce? Cu cat? Ce buget are Dumbravita?

ion dumbrăvițanu a spus: (iulie 22nd, 2015 at 12:39 )

*..ei, da, tot din bani publici! La Dumbrăvita domnește partidul de guvernământ. Unde sunt bani publici, conform așteptărilor, mintoșii aduc gloabe în loc să crească juniori! Este un curent care s-a dezvoltat în ultima vreme aproape în toată sfera fotbalului românesc și unde trepădușii trăiesc binișor, fără probleme. Oare la alde Petre și Bălace nu le este rușine?
* Dacă la nivelul măricel (liga a treia și a doua), FRF a introdus regulamentul cu trei, respectiv doi juniori în teren, după mintea obosită a lui Dan Lața, se pare că la nivelul ligii a patra din Timiș fiecare echipă va trebui – în mod obligatoriu!! – să aibă în teren (pe tot parcursul meciului) trei jucători trecuți peste 34 de ani, că de, aceștia reprezintă viitorul fotbalului de pe la noi.

emilian a spus: (iulie 23rd, 2015 at 07:11 )

pacat
decat o retragere glorioasa mai bine cerseala comunala!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top