Pe Cojan il poate demite Robu, dar ce facem cu „preafericitii” de la mitropolie?

Câteva fotografii cu o hoadă de țigani chefuind ca la birt pe treptele Catedralei Mitropolitane au făcut înconjurul orașului, scandalizând o mulțime de oameni. Fiindcă totul se întâmpla în inima Timișoarei, la câțiva pași de primărie, mai mulți activiști pe tărâm civic au cerut demisia șefului Poliției Locale, Dorel Cojan, construind și o pagină pe Facebook în acest scop. Au fost cazuri în care demisiile/demiterile au venit și pentru lucruri mai puțin grave, astfel că această solicitare nu este cu nimic exagerată. Mai ales că avem de-a face aici doar cu un vârf de iceberg pentru ceea ce înseamnă Poliția Locală din Timișoara, o instituție anchilozată în neputință.

Da, nu este vina lui Cojan (deși ar putea refuza această umilință prin demisie) că polițiștii locali păzesc ghivece cu flori, palmieri sau cai verzi pe pereți. Dar poate fi vina lui fiindcă s-au furat câteva statui din centrul orașului. Poate fi vina lui că ultima preocupare a polițiștilor locali este siguranța cetățeanului, îndeletnicirea lor principală fiind în zona amenzilor în circulație. Da, este (și) vina lui Cojan că în fiecare vară ne luăm lumea în cap în timpul parangheliilor țigănești, iar la înmormântările lor sunt blocate artere întregi ale orașului. E și vina lui Cojan că locuitorii din zona Girocului, Soarelui sau a Spitalului Județean nu pot dormi în nopțile de week-end din cauza „bașilor” dați la maximum în cluburile din zona stadionului. Și da, e și vina lui Cojan că niște balaoacheși au ocupat treptele Catedralei pentru a face paranghelie (și) acolo.

Dar fiți fără grijă, nu va veni nicio demisie sau demitere. Nu de alta, dar Cojan se numără printre „meritocrații” primarului Nicolae Robu. (Se poate citi aici și yesman în loc de meritocrat.) Ca să nu adaug că „meritocrația” acestuia este susținută puternic de soție, unul din liderii Organizației de Femei a PNL Timiș. Dovadă și faptul că, la limita legii, Cojan este menținut de un an și jumătate în funcție fără să dea concurs pe post. Prin urmare, în pofida meritocrației și a examenelor ușor de manevrat, Robu nici măcar concurs nu organizează pentru șefia Poliției Locale, probabil de frică să nu apară un neavenit care mai știe și ceva carte.

Dar Cojan e treaba lui Robu și aș trece la un alt actor important al întâmplării de la Catedrală. Oare administratorii acesteia nu au nicio vină că niște indivizi au transformat lăcașul de cult în cârciumă? Chiar oricine poate să-și aducă un grătar de acasă, cărbuni, niște mici și fleici, câteva lăzi de bere, o mașină trasă în față cu manele date la maximum și să tragă o paranghelie cu fum și bere pe treptele Catedralei? Poate nu chiar oricine. Poate doar cei care plătesc. În mod cert, țiganii în cauză au plătit cu vârf și îndesat pentru nuntă, botez sau ce au avut. Și atunci preoților le-o fi fost jenă să-i scoată afară. Sau poate țiganii au plătit și pentru bairamul de pe treptele Catedralei și atunci polițiștii lui Cojan chiar nu sunt vinovați.

Și nu e un lucru singular aici, ci un fenomen. În fiecare vară, timișorenii se arată dezgustați de parangheliile țiganilor, iar de înmormântări nu mai vorbesc. Dar în afară de polițiști, oare preoții care patronează cel puțin spiritual aceste dezmățuri n-au nicio vină? Or, se pare că nu-i deranjează absolut deloc faptul că evenimente sacre precum botezul, nunta și înmormântarea s-au transformat în sălbatice paranghelii. Lăsați în pace de polițiști, procurori etc., acești indivizi țin nepărat să primească și „protecție divină”. Pe care o obțin contra cost, de la slujitori ai Bisericii în acte, dar mai degrabă ai banului în fapte. Fiindcă banii țiganilor au același miros ca ai unui universitar, de exemplu, numai că sunt mai mulți. Și se dau și fără chitanțe. Din păcate, banii par să fie mai importanți pentru BOR decât legea și bunul simț, dovadă în ultima perioadă și circul grotesc cu accente maneliste care se face în jurul lui Arsenie Boca. Circ din care câștigă și Biserica bani frumoși.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iulie 13th, 2015 at 11:28 )

Tradus şi adaptat bravei naţii române, yesman înseamnă, fărăr doar şi poate, pipincurist. Iar liderul care îl susţine în funcţie (leafa de gardian şef la Primăriea primită cadou de Dorel, plus pensia de fost miliţian a lui Cojan îi aduc lui Dorel Cojan venituri consistente) credem că e vorba de doamna Rodica Cojan, fostă Bara jumătate din viata, un cuplu excepţional, la urma urmei, fină emanaţie a fostului USL. UN cuplu demn de Lae Robu.

VIC SERGIO a spus: (iulie 13th, 2015 at 12:02 )

PERFECT ARTICOL, CRUD DAR ADEVARAT…

oni a spus: (iulie 13th, 2015 at 14:16 )

Cam multi de poate in tentativa asta de articol ino draga! ce s-a intamplat, pardon ce s-a schimbat de pe vremea cand scriai si tu ceva si pana acum? sumele pentru care scrii poate… in loc sa-ti educi cititorii in spirit civic, sa-i inveti ce sa faca in astfel de situatii, te vinzi… mi-e lehamite

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 13th, 2015 at 15:35 )

Te ia cu nervii…f,tui , galeria lui Poli sa mearga prin oras si sa-i bata pana le sar capacele la tigani …f,tui ….bineinteles cand fac paranghelii .

Ron a spus: (iulie 15th, 2015 at 18:51 )

Și Robu la rândul lui ar trebui demis. Individul s-a înconjurat cu o „curte” de pupincuriști care-l laudă pentru tot ce face și astfel are impresia că a devemnit și el un fel de „Dunărea gândirii”. Vai de noi, dacă acest măscărici jenant mai rămâne multă vreme la Primărie. Uitați în ce hal a adus Timișoara decând împărățește în instituția de pe Loga.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top