Poli, in tratative avansate cu un atacant crescut de Hertha Berlin

Campionatul a început, dar Poli Timişoara are încă probleme legate de lot. Una dintre problemele mari cu care se confruntă Dan Alexa este în compartimentul ofensiv. După accidentarea brazilianului Henrique, trupa de pe Bega se bazează doar pe atacantul Elek. În aceste condiţii, conducerea lui Poli a demarat negocierile cu un atacant neamţ de orgine algeriană.

benyamina

Este vorba despre Soufian Benyamina, un atacant de 1,90m crescut de Hertha Berlin. Acesta a evoluat mai multe sezoane în liga a treia din Germania, ultimele două echipe fiind Dynamo Dresda şi Wehen Wiesbaden. Masivul atacant a primit referinţe bune şi de la Sascha Kirschstein, neamţul din poarta lui Poli. Srdjan Luchin şi Dorin Goga sunt alţi doi jucători care ar putea îmbrăca tricoul lui Poli în acest sezon. Pentru Luchin se poartă negocieri cu Steaua pentru un împrumut, în vreme ce Dorin Goga poate semna în calitate de jucător liber de contract. Dacă cele trei transferuri vor fi realizate, Dan Alexa va fi pus în postura să renunţe la unul dintre jucătorii care fac parte din actualul lot, pentru a ajunge la un număr total de 25 de jucători, aşa cum cere regulamentul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (iulie 15th, 2015 at 10:08 )

de diferite negocieri am tot auzit, dar pina una alta e 0-1 cu o echipa improvizata a jiului si nici cu CFR Cluj nu va fi mai bine. nu e clar ca jucatorii trebuie adusi odata si odata, nu tot vorbit aiurea si negociat cu cine stie cine?

Herzogheria a spus: (iulie 15th, 2015 at 10:21 )

negocieri pe genunchi. merge treaba ca unsa!

apropos, ce se mai stie despre incalzirea gazonului de pe DP? cum de s-a pus in jumatate de zi si adevarata POLI nu a putut juca meciul de baraj acolo unde ii e locul pentru ca s-a estimat ca o sa dureze 2 saptamani sa se bage inlcazirea aia blestemata?

Tica a spus: (iulie 15th, 2015 at 10:34 )

Poli 2 joaca pe Stiinta, nu pe Dan Paltinisanu !

hartogheria a spus: (iulie 15th, 2015 at 10:51 )

dar unde a jucat asu de la infiintare pana acum,de locul ei este pe DP?Nu pe acelasi stadion care era pustiu cand unii cantau pentru Bragadiru pe DP?Reveniti-va mai ,ca e din ce in ce mai cald si se poate acutiza situatia.

@herzogheria a spus: (iulie 15th, 2015 at 10:52 )

Esti praf! Adevarata Poli a murit de mult. Tu si ceilalti trepadusi de la ASU va credeti mari polisti, dar, de fapt, nu sunteti decat o sleahta de imbecili care au mazgalit cladirile istorice ale orasului cu un mesaj la fel de imbecil ca voi.

INO a spus: (iulie 15th, 2015 at 12:28 )

BEY!LA POLI TREBUIE SCHIMBAT ANTRENORUL!NU POȚI SĂ JOCI CU PASE ÎNAPOI CÎND AR TREBUI SĂ ATACI! JUCĂTORI NU SE ÎNȚELEG ÎNTRE EI!JOACĂ HAOTIC! FIECARE PENTRU EL! PASE IMPRECISE ȘI FRICĂ DE A ȚINE MINGEA ÎN POSESIE!CENTRÂRI FĂRĂ ORIZONT NU PRIN CARE CI DOAR PESTE TOȚI ÎN OUT! ȘUTURI LA POARTĂ ZERO! LOVITURI LIBERE ZERO! ECHIPA NU ESTE OMOGENĂ!JUCĂTORILOR TREBUIE SĂ LI SE IMPUNĂ JOCUL DE ECHIPĂ FĂRĂ FRICĂ ȘI COMENTARII INUTILE!NU SE FAULTURI A PROASTA FĂRĂ ROST ȘI FIGURI PERSONALE! DIN TREI -4 PASE TREBUIE SĂ SE AJUNGĂ LA POARTA CEALALTĂ ORICE ATAC INCHEIAT CU CENTRARE ȘUT LA POARTĂ SĂ ADUCĂ CÎTE CEVA DACĂ NU CHIAR GOL! JUCĂTORI TREBUIE ÎNVĂȚAȚI SĂ SE DEMARCE ȘI SĂ CREEZE SPAȚII DE DEMARCARE UNDE SĂ POATĂ PRIMI MINGEA ȘI ADVERSARUL SĂ NU POATĂ ADUCE NICI UN PLUS ÎN JOC! MIȘCARE TOT TIMPUL PE TEREN ÎN SENS CONSTRUCTIV! MINGEA TREBUIE SĂ STEA DOAR ÎN POZIȚIE DE JOC SPRE ABORDARE DE ATAC ȘI GOL! JUCĂTORII TREBUIE ÎNVĂȚAȚI SĂ JUDECE PERFECT FAZA DE JOC CONSTRUCIV SPRE POARTĂ CEL MAI EFICIENT SĂ SE TERMINE CU GOL!
NU SE STĂ CU SPATELE LA POARTĂ NICI FĂRĂ OM MARCAT ÎN APĂRARE SE DUBLEAZĂ ȘI ANIHILAREA ORICĂRUI ATAC ÎNAINTE DE 30 M DE POARTĂ PENTRU A NU ADUCE NICI O PRESIUNE SAU CREA PERICOL ÎN PROPRIUL CAREU!LOVITURI LIBERE PE SPAȚIUL PORȚI NU AIUREA PESTE POARTĂ!ÎN POARTĂ DA! NU PESTE POARTĂ!POLI CU DAN ALEXA ANTRENOR NU ARE NICI UNA DIN ACESTE CARACTERISTICI CE GUNOI DE ANTRENOR ESTE ĂSTA!PLUS ECHIPA NU ARE DISCIPLINĂ ÎN TEREN ȘI JOCUL DE FOTBAL ESTE NUL! AFARĂ ACUM PÎNĂ NU ESTE PREA TÎRZIU!ORICUM VEI PLECA! DAR MAI BINE MAI DEVREME DECÎT PREA TÎRZIU!AI RETROGRADAT O DATĂ ECHIPA ESTE DE AJUNS!
ANTRENORUL NU TREBUIE SĂ FIE NICIODATĂ PRIETENUL JUCĂTORULUI DECÎT LA VICTORIE!ATUNCI CÎND TOTUL A MERS PERFECT ȘI ECHIPA A CÎȘTIGAT MECIUL! ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ TACTICA ANTRENORULUI A FUNCTIONAT ȘI TOTUL SA TERMINAT CU BINE! ÎN REST TOT TIMPUL PREGĂTIREA SE VA FACE ÎN SENS DE A CÎȘTIGA MECIUL!ORICE ALTĂ VARIANTĂ ESTE AUXILIARÂ ȘI SCOASĂ DIN CONTEXT! ÎN ORICE SENS VIAȚA TREBUIE SĂ AIBĂ UN CÎȘTIGĂTOR SĂ FIM NOI ACEIA ȘI VOM FI FERICIȚI ÎNTOTDEAUNA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

alin a spus: (iulie 15th, 2015 at 12:35 )

Cei de la Asu sa isi vada de proiectul lor..sa mazgaleasca peretii si sa isi continuue betiile pe ulitele satelor! atat stiu,atata pot! mai sus de liga a 3 a nu vor accede ! Hai POLI (cea din liga 1)

bombo a spus: (iulie 15th, 2015 at 13:08 )

In sfarsit drukeria a reusit sa obtina certificatul de identitate sportiva pt. ASU si se va inscrie in liga a III-a cu numele de ASU Drukeria Timisoara! Deci totul e rezolvat! E drept ca problema ramane – CINE E POLI ? POLI sau ASU DRUKERIA ? Cat despre POLI 2 e in liga a IV-a, adica divizia D si va juca probabil pe DP 2 !

Cornelus a spus: (iulie 15th, 2015 at 15:39 )

Foarte tare, adica spiritul a plecat din Politehnica si a ajuns la Berhaus. Pai si care mai este legatura atunci ? Deci ASU Poli nu mai este Poli? 🙂 )))
Si-l mai contrazice cineva atunci pe domn primar cand spune care-i cea mai Poli dintre toate Poli ?

SANKY a spus: (iulie 15th, 2015 at 15:53 )

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE sef de galerie la acs ! (era bun de antrenor daca avea licenta)

++ a spus: (iulie 15th, 2015 at 16:25 )

da cit profesionalism, sa-ti transferi un virf din liga 3 germana pe care nu l-ai vazut niciodata, l-a recomandat portarul. uluitor. si pentru asta iti trebuie un manager? asta poate s-o faca si unul de la marketing cind are timp intre doua tricouri si intreaba portarul ce recomanda. astia de la ASU nici macar probleme din astea nu au.

Herzogheria a spus: (iulie 15th, 2015 at 16:48 )

Pun pariu ca 4 din 5 persoanele care au postat mai sus sunt acelasi om cu alt nickname. Varza sunteti trepadusilor! Acusi se schimba primarul si ramaneti fara finantare la comentarii.

Herzogheria salveaza Romania!

Iustin Umflatu a spus: (iulie 15th, 2015 at 17:00 )

Fraeri toti, in curand voi infiinta eu brigada Shawarmeria si o sa va sparg pe toti. Va calc cu toate taxiurile autorizate de domnul primar pentru a fi fan CMPDTP. Sarutmana şefule!

bombo a spus: (iulie 15th, 2015 at 17:09 )

Ba dar destept mai esti! Te-ai prins, ti-a cazut fisa! Toti suntem unul singur,hahaha ce kestie….Si cei 10.000 de luni de pe stadion, de fapt erau unul singur……

Druckerul din Mehala a spus: (iulie 15th, 2015 at 17:29 )

Cine mai stie ceva de Seroni ?…era bun ptr noi …f,tui .

INO a spus: (iulie 15th, 2015 at 21:24 )

BEY! TIMIȘOARA ARE OAMENII CARE IUBESC FOTBALUL! SA DEMONSTRAT ASTA! ȘI ECHIPA VA MERGE DUPĂ PLECAREA LUI ALEXA! A LUAT ȘI FRAIERUL 2 ETAPE SUSPENDARE ȘI CÎNU 3 !AȘA SE ÎNTÎMPLĂ UNDE NU ESTE CAP! MITICI DE BUCUREȘTI ABIA AȘTEAPTĂ SĂ VĂ FRIGĂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

acelasi a spus: (iulie 15th, 2015 at 21:44 )

la ASU nu au fost din anul 1500 pina acum 10 000 de spectatori in tribuna. doar 10 000 de sticle de bere goale dupa meciuri care au bagat spaima in satul banatean.

bombo a spus: (iulie 16th, 2015 at 07:35 )

Bey pey asa s-a intamplat de ziceau ca au fost si ei 10.000 la meciuri! dupa ce au baut 10.000 de sticle de bere cu energizant, au vazut 10.000 de spectatori !!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Top