Simonis, despre santierul din zona istorica: Robu sa nu se mai ascunda in spatele unor scuze penibile

Proaspăt desemnat șeful grupului de PSD din CL Timișoarei, Alfred Simonis se ia, din nou, de primarul Nicolae Robu, pe care îl consideră lipsit de fermitate în ceea ce privește situația șantierului din zona Cetate. Simonis crede că edilul inventează „scuze penibile” pentru a justifica stagnarea lucrărilor.

piata unirii1

Primarul Nicolae Robu a anunțat că, deși în centrul istoric numărul muncitorilor este foarte mic, lucrările vor fi terminate la termenul asumat. Este vorba de finele anului 2015, nu de 29 iulie, data afișată pe panourile din Cetate. Edilul spune că Romprest nu poate fi penalizată pentru că nu aduce muncitori pe șantier și, în plus, pietrarii ar mai putea pleca… acasă, să-și lucreze gospodăriile. Consilierul local PSD Alfred Simonis consideră inacceptabilă poziția primarului Timișoarei. „Lucrările de reabilitare a centrului istoric sunt luate în derâdere de societatea care a câştigat licitaţia, iar reacţia administraţiei locale întârzie să apară (…) Chiar dacă a trecut aproape o lună de când lucrările stagnează, Nicolae Robu nu a avut nicio reacţie promptă la adresa societăţii care se ocupă de restaurarea centrului istoric. Partidul Social Democrat îi solicită, din nou, să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrarea să fie finalizată la timp (termenul limită este 31 decembrie 2015) şi să nu se mai ascundă în spatele unor scuze penibile. Considerăm că este inadmisibil ca o lucrare atât de importantă să fie tratată cu dispreţ de firma câştigătoare a licitaţiei şi cu nonşalanţă de primarul Nicolae Robu”, a transmis Simonis. Ales, la începutul săptămânii, șeful grupului PSD din CL, acesta îi adresează edilului și o întrebare: „dacă termenul de execuţie este depășit, cine va răspunde pentru pierderea a milioane de euro din fondurile europene alocate pentru această lucrare?”. Suma în discuție este de aproximativ zece milioane de euro, iar Robu a spus că, dacă va fi cazul, ea va fi imputată firmei Romprest.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Red Buttons a spus: (iulie 2nd, 2015 at 18:15 )

Freddi…sniff-sniff?! C’mon man, poti si fara. Just say NO! 😉

Emil a spus: (iulie 2nd, 2015 at 18:31 )

Mda…. Freddy Prafuri le zice bine de data asta, pentru că Robu este absolut jenant și în această situație: Primăria nu ia măsuri de penalizare, cum nu a făcut-o nici cu alte ocazii. Însă ridicolă mi se pare asigurarea lui Robu: cum că nu-i nicio problemă dacă se pierd banii UE (10 milioane de euro), aceștia vor fi luați de la Romprest! LOL! Robule, firma asta își caută pietrarii prin fânețe sau pe-acasă, în Satu Mare, încercând să-i coningă să revină la muncă, iar tu vrei să ne aburești pe toți că nu va fi nicio problemă dacă se pierd banii UE. Nu te crede absolut nimeni din orașul ăsta. Ești cu totul rupt de realitate daca-ți imaginezi așa ceva. Ar una dintre cele mai mari ratări din mandatul tău, după alte proiecte eșuate din același motiv. Faimoasa ta listă cu „marile realizări” rămâne doar praf în ochi.

Azorbag a spus: (iulie 2nd, 2015 at 20:10 )

Mă doare între insule cine este Alfred Simonis ăsta, dar are dreptate 100%. Cât își mai bate joc Robu de Timișoara? Ce e porcăria asta pe care trebuie să o suportăm de doi ani de zile? Nu e nimeni să-l dea în judecată pe nesimțit? Toți proprietarii de cafenele, restaurante, librării nu se pot strânge într-o asociație și să-i ceară despăgubiri? Nu se mai poate tolera atât lene și indolență. Dacă nu termină la timp să aibă demnitatea să-și pună demisia pe masă!

Cer demisia lui Robu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top