Suspectata ca a copiat la Bac, fiica baronului de Mehedinti Adrian Duicu vrea sa fie studenta la Timisoara

Suspectată că a fraudat fără jenă examenul de bacalaureat, fiica fostului președinte al CJ Mehedinți are toate șansele să fie studentă la Timișoara! Adina Duicu a fost acceptată la trei facultăți de la Universitatea de Vest, ba chiar pe loc fără taxă la Facultatea de Drept.

adina duicu2

Adina Duicu, fiica baronului de Mehedinți Adrian Duicu, este suspectată ar fi fraudat examenul de bacalaureat la proba de chimie, unde i s-ar fi suflat în cască rezolvările la probleme. Dosarul deschis în acest caz este încă în cercetare, ancheta nefiind definitivată până în prezent, potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Între timp, tânăra se pregătește cu mare aplomb să devină studentă. Conform celebrului său tată, Adrian Duicu, citat de stiripesurse.ro, ea ar fi fost admisă la trei facultăți ale Universității de Vest.Într-adevăr, rezultatele afișate pe site-ul UVT confirmă că tânăra din Mehedinți a reușit să intre la trei facultăți. Prima la care a renunțat este cea de Economie și Administrația Afacerilor. Fiica fostului președintele CJ Mehedinți a fost admisă și la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, la profilul Administrație Publică, loc cu taxă. Tânăra a reușit să treacă și de examen de admitere la Facultatea de Drept. Cu media 8.97, Adina Duicu a prins unul dintre 125 locuri disponibile la fără taxă. Singura problemă a fetei este că ancheta în ceea ce privește fraudarea bacalaureatului este încă în desfășurare. Dacă se demonstrează că a copiat la examen riscă să fie eliminată, ea urmează să rămână fără diplomă de bacalaureat cel puțin până în toamna lui 2016. (sursa foto: www.facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iulie 31st, 2015 at 10:12 )

DUPĂ PRIVIRE VAMPÂ!DUPĂ BUZE ȘI OCHII CUR VĂ 100 % LA SUTĂ!ASTA ASPIRĂ TOTUL ÎMPREUNĂ CU MONY,MONY….DAR CINE ÎI FRAIER ȘI PUNE BOTUL?!?!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

qed a spus: (iulie 31st, 2015 at 11:17 )

„DAR CINE ÎI FRAIER ȘI PUNE BOTUL?!?!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!”

ai dreptate !!! 🙂

INO a spus: (august 3rd, 2015 at 03:08 )

BEY!ȘI ÎNCĂ CEVA MACHIAJUL O STRICĂ!DACĂ LA 18 ANI ARATĂ CA ȘI LA 30 DE ANI! OARE LA 30 ANI VA ARĂTA DE 60 !O FETIȚĂ CONSUMATĂ!MACHIAJUL TE STRICĂ ANTURAJUL TE DOBOARĂ IAR TĂTICU ȘI MAMA TE IUBEȘTE CHIAR ȘI BUNICII ÎNSĂ PROBLEMA ESTE CĂ NIMENI ȘI NIMIC NU TE POATE AJUTA MAI MULT VREODATĂ DECÎT PROPRIA TA CONȘTIINȚĂ!HAI PA TE IUBESC!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Top