Timisoara trebuie sa aiba cel mai tare aquapark din sud-estul Europei! Altfel n-are rost

Cererea consiliilor de cartier, de a fi construit un aquapark în zona Mehala, nu-i surâde foarte tare primarului Nicolae Robu. Edilul spune însă că decizia nu va fi luată decât în urma unui studiu de fezabilitate. Un lucru e însă cert: aquaparkul trebuie să fie ceva nemaivăzut!

Teoretic, Timișoara va avea cândva un aquapark, chiar dacă nu se știe nici unde și, evident, nici când. Ultima propunere a venit din partea consiliilor de cartier, care au trimis CL Timișoara o adresă prin care spun că locul cel mai potrivit pentru construirea unei astfel de atracții este zona Mehala. Este exact același loc sugerat, acum câteva săptămâni, în CL, de consilierii Daniel Idolu și Nistor Geană. Primarul Nicolae Robu spune că există mai multe variante. „Nu am renunțat la idee și îmi doresc foarte mult un aquapark. Ce facem noi trebuie să fie cel mai tare din această parte de Europa, altfel va fi greu să-l susținem, iar oamenii vor opta să meargă în locuri mai spectaculoase. Trebuie să stabilim cea mai rațională locație, fără simpatii politice. Nu am niciun motiv să nu-mi convină zona Mehala, e aproape, eu sunt amator de parcuri cu apă. Dar trebuie să judec în mod obiectiv, responsabil. Nu mă surprinde că oamenii din Mehala își doresc să fie un aquapark foarte aproape de locul în care trăiesc ei, dar simpla lor dorință nu e un element suficient pentru a se decide asupra unei investitii care va costa foarte mult”, afirmă edilul.

Robu este un susținător declarat al proiectului de la Dudeștii Noi, dar vorbește și despre alte potențiale destinații de distracție. „La Dudeștii Noi sunt 60 hectare de teren care aparține primăriei, nu ai costuri cu exproprierile. Am vorbit și cu primarul Ioan Sorincău, de la Moșnița Nouă, să vedem cum am putea ajuta, acolo există Pădurea Bistra, care nu este valorificată și ar putea fi transformată în zonă de agrement. Mai sunt și alte spații…”, afirmă liberalul. Totuși, Robu spune că se va supune deciziei specialiștilor care vor realiza studiul de fezabilitate. „Eu voi susține orice variantă, nu are importanță, dar vreau să am un studiu de fezabilitate. Specialiștii trebuie să facă o analiză, cu avantaje și dezavantaje, inclusiv costuri. Pe baza acelui studiu de fezabilitate trebuie luată o decizie fundamentată”, a mai declarat primarul Timișoarei. Studiul de fezabilitate e încă departe de a fi realizat, având în vedere că nu există nici măcar bani alocați pentru el. Robu susține totuși că acesta ar putea fi realizat în vreo trei luni și că se va face o rectificare bugetară în acest sens.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

carmen a spus: (iulie 11th, 2015 at 12:29 )

Domn’ Primar sau la Balta la Dimbovita de m-am pirlit inainte de Bacalaureat sau nimic, ca am stat toata seara/noaptea in vana cu iaurt rece pe mine! Cum sa iau Domne’ nota buna la matematica in astfel de conditii? Ce optiuni aveam Marea Neagra sa ne „batem” pe plaja a cui este si a cui nu este? De ce spatiu de la Dambovita nu e bun si mare? Lasati Domnilor ca-i bun pentru inceput!!!

bombo a spus: (iulie 11th, 2015 at 13:00 )

pana la SUD – ESTUL EUROPEI , hai sa facem ceva ACUM, pentru TIMISORENII NOSTRII, adica pt, NOI ! Sau noi NU MERITAM? Numai estul-Europei?

aly a spus: (iulie 11th, 2015 at 22:50 )

Decat la Mosnita unde este un primar pe care il doare in cot de comunitate oriunde este mai bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Top