Alei ca-n palma in parcul Catedralei: s-a terminat oficial asfaltarea / FOTO

Nu cu dale, așa cum părea la început, dar măcar nu-ți mai rupi picioarele în timpul unei plimbări! Primăria a finalizat reabilitarea aleilor din parcul din spatele Catedralei Mitropolitane. A durat aproximativ trei luni, lucrarea fiind inițiată după ce primarul Nicolae Robu s-a plimbat prin parc și a constatat că aleile sunt… praf.

alei parc catedrala

Amatorii de plimbări constataseră deja, pe propriile picioare, că aleile parcului din spatele Catedralei Mitropolitane arătau ca după bombardament. Deși parcul e la doi pași de primărie, angajații municipalității nu au avut, probabil, timp de plimbare, ca să vadă și ei acest lucru. A trecut însă prin parc primarul Nicolae Robu, așa că s-a decis refacerea aleilor. „Nu știu de când nu s-au schimbat dalele acolo, dar întâmplător le-am văzut personal. Când le-am văzut, le-am zis să treacă la treabă imediat. SDM face intervenții, pentru că nu putem lăsa lucrurile așa. Nu vrem să ne lăsăm așa, de râsul lumii”, spunea, în luna mai, Robu. Edilul nu putea estima, la vremea respectivă, cât va dura lucrarea. Conform reprezentanților municipalității, ea s-a încheiat oficial vineri după-amiază, la trei luni de când a început. S-a renunțat, în cele din urmă, la dale, astfel că aleile sunt acum asfaltate. Parcul din spatele Catedralei Mitropolitane este unul dintre puținele parcuri mari entru care primăria nu are, cel puțin în acest moment, vreun plan de modernizare. Parcul Justiției a intrat deja în lucru, pentru Parcul Central este în lucru documentația care va stabili cum se va transforma el în grădină vieneză, iar în Parcul Pădurice se lucrează de câteva luni, la final urmând ca aici să fie un lac cu nuferi, grădini italiene, grecești sau englezești, dar și o… stâncărie.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Top