Canu, suspect de serviciu cand vine vorba despre blaturi! Iancu si Porumboiu, acuzatorii fundasului

Gabriel Cânu a fost erou negativ pentru Poli Timişoara în cele două jocuri susţinute în tricoul echipei timişorene în acest sezon. De fiecare dată, greşelile experimentatului jucător s-au soldat cu goluri în poarta lui Poli. Acelaşi gen de greşeli l-au transformat pe Gabriel Cânu, în trecut, într-un veritabil suspect de blaturi.

gabi canu

Primul care l-a acuzat de blat pe fotbalistul timişorean a fost Marian Iancu, în urma unui joc pierdut de Poli cu 1-2, pe teren propriu, în faţa Daciei Mioveni. După acel joc în care Cânu a avut o evoluţie de pomină, Marian Iancu şi Dusan Uhrin, antrenorul de atunci al formaţiei timişorene, au hotărât excluderea din lot a lui Gabriel Cânu. În aceeaşi situaţie a fost şi Marian Aliuţă. Interesant e că după acel joc a intervenit Adrian Porumboiu, fostul finanţator al lui FC Vaslui. Acesta le-a luat apărarea celor doi fotbalişti excluşi de Uhrin şi Iancu. Drept dovadă, la câteva luni distanţă, Porumboiu l-a transferat pe Cânu la Vaslui. Şi avea să regrete. Fostul finanţator de la Vaslui a declarat că evoluţia lui Cânu dintr-un joc cu Dinamo pierdut de vasluieni cu 1-4 l-a pus pe gânduri, lăsând de înţeles că acesta s-a „vândut” lui Dinamo. „Penalty-ul produs de el, cel de 1-0, e singura fază pe care nu pot să o reproşez arbitrului. M-a dezamăgit însă evoluţia lui Cânu. Nu a avut o atitudine de căpitan. Acum, după acest joc, mi s-a întărit ideea despre ceea ce mi se tot aducea la cunoştinţă vizavi de atitudinea lui din trecut. Am refuzat să cred asta, dar evoluţia lui Cânu mă pune serios pe gânduri”, declara, în 2009, Adrian Porumboiu în presa centrală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

POLI a spus: (august 10th, 2015 at 11:26 )

Totul e praf.
Acs-ul in aproape patru ani nu a reusit nici prin joc nici prin alte activitati sa aduca oamenii langa echipa.Totul este politic cu zeci de pierde vara pe acolo care doar incaseaza bani din bugetul orasului.
La ceilalti ,Asu,este la fel in acest moment.Dar aici lipsa baniilor se simte acut.Toti care au plecat in aceasta perioada din acest motiv au plecat,inclusiv conducatorul lor de anul trecut Boiangiu.Alti doi jucatori nu mai vor sa ramana din lipsa banilor;Naidin si Budur.
Peste tot ambitii personale dar viitorul nu suna bine pt nici una din aceste echipe.

INO a spus: (august 10th, 2015 at 13:04 )

BEY!ESTE CLAR! ACEST JUCĂTOR ÎȘI MERITĂ NUMELE CÎNU!ADICĂ SĂ-L IA ALEXA CU EL LA CARANSEBEȘ ȘI SĂ PLECE AMÎNDOI CĂCI ALTFEL IAR RETROGRADAȚI ȘI TIMIȘOARA ESTE RUȘINEA FOTBALULUI DIN ROMÂNIA! CARE ȘI AȘA ESTE SUB ORICE CRITICĂ!VAI DE EA ECHIPÂ!MOTORUL ȘI PROMOTORUL UNEI ECHIPE ECHIPE ESTE ANTRENORUL! ASPECTE CARE LA. POLI TIMIȘOARA LIPSESC ȘI ASTA ÎNSEAMNĂ DEZAMĂGIRE ȘI DEZASTRUL SE PRODUCE MECI DE MECI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Dorin a spus: (august 10th, 2015 at 14:21 )

Cred ca Alexa ar trebui sa aiba o discutie extrem de serioasa cu domnul Canu. Ceea ce a facut in cele doua jocuri are legatura cu prestatia unui fotbalist de 16 ani nu a unuia de 34 de ani cu peste 10 ani in primul esalon.

bebe a spus: (august 10th, 2015 at 16:04 )

Un articol scris la comandă!!! Se pare că vechile metehne în ceea ce privește pe unii ziaristi,nu se pot șterge!

antirob a spus: (august 10th, 2015 at 18:37 )

vezi ca daca citeste tov sasu, se va supara rau, ca la blatu’ anterior a facut spume 🙂

++ a spus: (august 10th, 2015 at 19:00 )

si Luchin? mai penibil nici ca se putea, cu Dinamo a fost ZERO, si la ultimul meci s-a furisat dupa 10 minute de pe teren. dupa ce a ajuns fundas lateral cu viteza ZERO din ditamai fundas central. l- a depasit adversarul direct in cele 10 minute cum a vrut. cine poate aduce astfel de jucatori, nu numai iesiti din forma ci si veritabile rebuturi? jucatori cu „experienta”. experienta s-a vazut numai la modul cum se furiseaza de pe teren cind o comite, cu Dinamo si cu Astra ieri. nu stie nu cunoaste, e in recuperare si in refacere, laba piciorului e atrofiata, pai asta-i echipa de sanatoriu?

pif a spus: (august 10th, 2015 at 19:16 )

problema e ca nu are viiteza si pentru asta trebuie sa isi tina adversarul de mina sau tricou si atunci 11 m e aproape. sau asa cum s-a intimplat cu tg.jiu, l-a luat pe Roman de pe picioare, nu chiar fin, si atunci urmeaza eliminarea daca nu ai noroc si dai de un dobitoc ca Tudor. toate actiunile astea s-au intimplat pe contraatac cind viteza conteaza. pe linga asta Scutaru e in plus la fiecare meci. moale in picioare si gafeur si Luchin completeaza fundasii centrali cu nonvaloarea sa. nu a mai ramas nimic din el, Luchin de altadata nu mai exista. n-am fost in stare sa aducem 2 funasi centrali cu care poti juca. dar daca nu sint bani ce ne mai trebuie fotbal, numai ca sa ne inervam? avem sponzori, avem stadion ca stadion, lumea nu e multa dar vine sa se uite cum loaca Poli, poate 5-6000 de spectatori, si tu pierzi joc de joc. si auzi numai discursurile optimiste ale lui Robu cum ne clasam pe locurile1-6. daca n-ar fi prof. univ. ai zice ca nu are decit doi neuroni in total in bila aia super frezata.

Astral a spus: (august 10th, 2015 at 19:17 )

domnilor ziaristi, pana nu demult, in etapa a 3-a, era de vina arbitrajul, acum e de vina Canu. Dar pe Canu cine il introduce in echipa? cine l-a cumparat ? Daca pierdeam furati de arbitrii, de ce nu eram in stare sa dam goluri multe, cine ne oprea? ne oprea neputinta unui antrenor de liga secunda numit Dan Alexa si un lot incropit pe fuga, neconsolidat

darius a spus: (august 10th, 2015 at 21:47 )

Nu cred că este un lot încropit pe fugă,mai degrabă un lot încropit pe prietenii și pe interese,comisioane,etc..În toți acești ani de când s-a format această ,,ce-a mai Poli dintre Poli”, vorba lui,,primaru’,4 ani,s-au perindat o grămadă de jucători,atât din țară,dar mai ales străini.La sfârșitul fiecărui tur sau final de campionat și-au luat tălpășița si au plecat fără ca cineva să fie tras la răspundere .S-au pierdut bani,investiții greșite din punct de vedere al rezultatelor,totuși unii -din club sau de pe lângă club-din aceste lucruri au avut de câștigat,iar alții -cei din tribună -de suferit.Aceleași greșeli și în noua campanie de transferuri cu același istoric: La anul toti cei veniti vor pleca,iar noi cei din tribună …..Păcat,fiindcă toti vin aici doar pentru banii la zi si pleacă linistiti la sfârșitul campionatului,iar noi cei din tribună……

radu a spus: (august 10th, 2015 at 22:54 )

Domnu Darius, cea mai Poli se scrie legat, nu despartit! Puneti mina pe carte si apoi scrieti la site!

birlic a spus: (august 11th, 2015 at 09:01 )

D-le Radu ,lucrez cumva la o editura,,apreciaza continutul ca e mai important acum ,decat ortografia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Aprilie este o lună aglomerată pentru grădinarii harnici, în care se pot realiza multe lucrări de întreținere și de plantare în grădină. Specialiştii de la SC Horticultura oferă câteva sfaturi pentru îngrijirea grădinii în această lună. Principalele lucrări în grădină din această lună sunt: Se aplică tratamente fitosanitare. Se plantează arbori și arbuști. Se continuă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Top