Cosmin Contra, prima optiune si singurul contactat pentru a prelua banca lui Poli

Cosmin Contra a fost sunat imediat după meciul cu Viitorul, pentru a i se propune să ocupe locul lăsat vacant după demisia lui Dan Alexa. Fostul jucător și antrenor al lui Poli a cerut un răgaz de două-trei săptămâni pentru a-și rezolva unele probleme financiare la ultima echipă antrenată, Guangzhou (China), urmând să preia ulterior banca lui Poli. UPDATE: Luni după-amiază are loc, totuși, o întâlnire între reprezentanții lui Poli și Dorinel Munteanu.

contra

În urma demisiei lui Dan Alexa, vineri seara, la finalul meciului cu Viitorul lui Hagi, ACS Poli a rămas fără antrenor. Singura variantă luată în calcul de majoritatea din conducerea clubului, dar și oameni din anturaj, inclusiv primarul Nicolae Robu, a fost Cosmin Contra. Aflat încă în China, „Guriță” a fost sunat chiar a doua zi, sâmbătă, după dezastrul de la Ovidiu. Fără să se negocieze foarte mult, salarii, contracte etc., Contra și-a dat acordul de principiu. Numai că există o problemă. El a solicitat o perioadă de două-trei săptămâni pentru a-și rezolva unele probleme de natură contractuală la ultima echipă antrenată, Guangzhou. „Dacă ar veni acum, ar pierde niște bani din contract și de aceea a cerut această amânare”, ne-a declarat o sursă din club. Ca atare, cel mai probabil, va fi așteptat Contra, iar până la revenirea lui, antrenor interimar va fi Aurel Șunda, care oricum este angajat al clubului. „Nu se poate negocia cu un alt antrenor, iar apoi să-l trimitem la plimbare când vine Contra. Oricum toată lumea îl dorește la club”, ne-a explicat aceeași sursă.

Și totuși nu chiar toată lumea l-ar dori pe „Guriță”… Unii oameni din club susțin că s-ar putea să așteptăm două-trei săptămâni, iar Contra n-o să poată veni nici atunci. În această perioadă, Poli are de jucat doua meciuri extrem de importante, cu Chiajna și Steaua, ambele pe teren propriu. Aceiași oameni, e drept puțini, au avansat varianta Dorinel Munteanu, care e văzut tot mai des în Timișoara. Cert este însă faptul că nu s-a discutat nici cu Munteanu și nici cu alți antrenori ale căror nume au fost vehiculate după plecare lui Alexa. Cosmin Contra a mai antrenat-o pe Poli Timișoara în perioada septembrie-decembrie 2010, susținând 11 meciuri în campionat, dintre care șase victorii, cinci egaluri și nicio înfrângere. A plecat de la echipă în urma unui conflict cu fostul patron Marian Iancu. În cariera de antrenor, Contra a mai antrenat pe Fuenlabrada (Liga a III-a Spania), Petrolul Ploiești și, în prima ligă spaniolă, pe Getafe, cu care a reușit perfomanța salvării de la retrogradare. În luna ianuarie a acestui an a semnat un contract valoros din punct de vedere financiar cu gruparea chineză Guangzhou R&F. N-a mai reușit însă parcursul de la Getafe, fiind destituit în luna iulie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

ccc a spus: (august 24th, 2015 at 14:04 )

Oamenii aia care spus ca „Gurita” nu o sa vina au dreptate. Cautati pe cineva COMPETENT acum ca altfel nu prea mai sunt sanse de redresare. De asemenea aduce-ti dracului un atacant !

alb-violet-negru a spus: (august 24th, 2015 at 14:38 )

Atacantul este accidentat, daca veneai si la matineu la stadion ai fi stiut. Sa vina oricne antrenor in afara olandezului si a lui urinel…

INO a spus: (august 24th, 2015 at 15:15 )

BEY! CONTRA CHINEZUL NU ESTE BUN PENTRU POLI ARE PRIETENII CU JUCĂTORI!IMEDIAT PUSTAI AR FI PERFECT!DACĂ VINE DORINEL ȘI VRÂJEALA SE ÎNTINDE LA POLI !ÎN PLUS ROBU DACĂ NU ADUCI UN AANTRENOR SERIOS SA TERMINAT CU SPECTATORII PE DP!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

soryn a spus: (august 24th, 2015 at 15:49 )

Terminati cu dorinel ca a avut doar esecuri si la astra si in strainatate, singurul rezultat a fost cu hotzelul galati si stim cum a reusit acest titlu… Aduceti un antrenor serios si care sa se impuna , sai puna sa fuga pe acesti pseudojucatori/vedete. Si multescu si grigoras ar fi bun, terminati cu prostia asta cu banateni, timisoreni antrenori, cu dorinel sigur sintem retrogradati, bojine termina cu prostiile tale cu banatenii si veziti de agricultura…

Druckerul din Mehala a spus: (august 24th, 2015 at 16:10 )

Antrenor banatzan cautam…f,tui , alta varianta pica .

birlic a spus: (august 24th, 2015 at 16:21 )

Ai doua variante bune: Pustai si Grigoras si tu stai dupa Cioara din gard .Robule si Titule ,fiti oameni seriosi si ganditi ca profesionistii ,lasati „sfletele tari „.Poli are nevoie urgent de antrenor care vrea sa se inhame,, ca maine e ply autul si tu esti aut de acum .

birlic a spus: (august 24th, 2015 at 16:37 )

Si totusi nu inteleg ,daca aproape toate transferurile facute de Stanciu si Timofte cu acordul lui Alexa au fost praf cu mici exceptii Popescu de pe stanga si poate portaru neamt,,pt. ca atatia bani au fost pusi la dispozitie ,de ce cu banii astia nu sa indreptat spre tierii din echpele de 17 18 ani , nu aveam mai mult de castigat . Ba da daca aveam si antrenor ,dar asta e nu am avut , macar acum putem avea si atunci de ce ne cacaim ,ca vrem banatan ,si io mis banatan ,dar unde nu ma pricep stau in banca mea nu sunt din aia care se bat cu caramida-n piept ,cine mis eu .

INO a spus: (august 24th, 2015 at 18:31 )

BEY! ROBULE! CUM VOI NEGOCIAȚI CU FLORIN MARIN! AȚI ÎNNEBUNIT CU TOȚI!ALT HODOROG LA ECHIPĂ!SÎNTEȚI DEA DREPTUL NÂROZY! STUPIDS PEOPLE!SPER SĂ NU FIE ADEVĂRAT!? CĂ DACĂ AȘA STAU LUCRURILE ESTE GRAV DE TOT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

++ a spus: (august 24th, 2015 at 18:47 )

povestea asta cu 17-18 ani o aud de fiecare data, ma mir ca nu va plictisiti de ea. Pap are 17-18 ani si a gresit ceea ce e normal si nu l-a mai vazut nimeni, nici rezerva n-a mai fost. nu pricepeti oare ca pentru a evita retrogradarea nu se poate juca cu fotbalisti de 17-18 ani care mai gresesc, la noi greseste Luchin, profesionist titrat fost component a echipei nationale, ce sa mai vorbim de aia tineri? si care sint aia atit de talentati care fac fata in Liga 1 ? care sint aia? ginditi inainte de a scrie ca sa nu plictisiti lumea in ceasul asta.

geo a spus: (august 24th, 2015 at 18:57 )

sustin ideea aducerii lui Pustai sau Grigoras!! e complicat cu Cosmin Contra iar Dorinel nu are ce cauta la Poli!! Pustai si Grig au avut rezultate la echipe mici si stiu sa se impuna! Hai Poli!

poli a spus: (august 24th, 2015 at 19:05 )

florin marin va fi noul antrenor

polistu violet a spus: (august 24th, 2015 at 19:12 )

daca tampitul asta de stanciu il aduce antrenor pe ratatul de florin marin eu nu mai merg in viata mea la acs robu poli, ma duc in liga a treia, promit.

poli a spus: (august 24th, 2015 at 19:18 )

asa scrie pe digisport.ro.pe gsp.ro pe sport.ro,aproape pe toate siteurile de sport,ca a plecat florin marin de la rapid si negociaza cu o echipa de liga 1.in speta acs poli

leo di taio a spus: (august 24th, 2015 at 20:40 )

Va mai aduceti aminte cand alti tembeli l-au adus la POLI pe TITI DUMITRIU???
A stat doua etape!!! Asta chiar e bataie de joc pe fata si sfidarea suporterilor care au mai ramas.
O vorba din popor spune:”nu umbla cu cioara vopsita” In 2016 va rog sa nu-l mai votati pe vopsit.
Bani aruncati(spalati) pe apa sambetei, mai bine faceau un stadion nou sau sala de sport promisa.
Decat sa platesc din banii mei pe Florin Marin mai bine sa se desfinteze echipa asta clonata.
Oricum la stadion NU mai calc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Top