Finantarea cluburilor sportive ramane in aer! CL a respins proiectul primarului, luni urmeaza alt plen

Contractul cadru pentru finanțarea, din bani publici, a cluburilor sportive nu a trecut joi de votul consilierilor locali. Social-democrații s-au abținut, susținând că nu au avut timp să studieze raportul Curții de Conturi, care a stabilit că finanțarea acestora, în ultimii ani, a fost ilegală. Situația este dificilă mai ales pentru BC Timișoara, care e în pericol să nu participe în cupele europene.

minge baschet

Legea sportului, prin care este reglementat și modul de finanţare al cluburilor sportive, a fost modificată în primăvară, dar normele de aplicare nu au apărut nici până acum. În aceste condiții, Primăria Timișoara nu a dat niciun leu pentru echipele de baschet, fotbal, handbal și rugby, în contul actualei ediții de campionat. În plenul de joi, primarul Nicolae Robu le-a propus consilierilor un contract-cadru care, împreună cu anexele sale, să stabilească exact pe ce se vor duce banii. „În baza noii legi, facem un contract, mergem pe ideea de a plăti cotizație. Nu mai aşteptăm după norme, adoptăm aceste contracte pe care le vom semna cu asociaţiile sportive şi vom începe să dăm bani. Nu putem să le ducem în faliment sau le lăsăm să ajungă la penalități, la restanțe, inclusiv către stat”, explica edilul.

Proiectul a intrat pe ordinea de zi și a stârnit discuții care au durat aproape două ore. Social-democrații au propus, prin vocea liderului de grup Alfred Simonis, retragerea lui, pentru a putea consulta, în prealabil, raportul Curții de Conturi, care a stabilit că finanțarea cluburilor în ultimii ani a fost ilegală. „Din experienţa mea cu Camera de Conturi nu înclin să cred ce spun toţi audiorii acesteia. Mi se pare însă un pic forţat să fim nevoiţi să votăm asocieri cu cluburi sportive. Consilierii locali nu au avut voie să ia raportul curţii acasă, nici măcar concluziile acestuia. (…) Eu vă propun să retrageţi de pe ordinea de zi acest proiect. Să ne consultăm şi noi cu jurişti, cu specialiştii noştri şi să avem o poziţie într-o şedință ulterioară. În caz contrar, grupul PSD nu va vota acest proiect”, a spus Simonis.

Proiectul nu a fost retras și, în ciuda explicațiilor in extenso oferite de consilierul liberal Ciprian Jichici, a căzut la vot, cu doar 13 voturi pentru. PSD-iștii au fost însă de acord să se reîntâlnească în ședință de plen luni, după ce vor consulta raportul Curții de Conturi. Situația este foarte dificilă în cazul lui BC Timișoara, care este la un pas să nu poată participa în cupele europene. Clubul nu-și poate cotizaţia către FIBA, iar termenul limită este chiar luni, 31 august. „E o încălcare extrem de gravă a libertăţii decizionale a CL Timişoara. Din nefericire, dincolo de greşelile gramaticale flagrante şi de minciunile sfruntate din acest raport, există câteva probleme fundamentale de fond. Poziţia Curţii de Conturi este o ingerinţă inacceptabilă în activitatea consiliului local, iar repercusiunile asupra activităţii sportive a cluburilor sportive din Timişoara vor fi semnificative, probabil începând cu incapacitatea de a participa în cupele europene, respectiv campionatele naţionale (…) Autoritatea locală trebuie o dată pentru totdeauna să își asume dacă vrea să sprijine sportul în Timişoara, sau nu. Şi dacă decizia e să nu sprijinim sportul, atunci să ne-o asumăm şi să o spunem public (…) Având în vedere că în urma acestor şicane ale curţii de conturi, finanţările au fost sistate, în acest moment suntem în imposibilitatea de a face această plată”, a declarat liberalul Ciprian Jichici. Primarul Nicolae Robu pare mult mai optimist și spune că un vot favorabil dat luni acestui proiect va debloca situaţia. „Ziua de luni este lungă”, a spus edilul. Acum, rămâne de văzut dacă plenul CL va avea cvorum, în condițiile în care unii consilieri au anunțat deja că nu vor participa, pentru că pleacă în vacanță.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (august 27th, 2015 at 20:49 )

BEY-AȘA! MÎNCAȚI-VĂ ÎNTRE VOI! ȘI FRAIERII TRĂIESC PE SPATELE VOSTRU!TRĂIASCĂ LAȘITATEA CĂ-I MAI BUNĂ DECÎT MOA RTEA NU IASĂ RUBULE!? PLETE ÎN VÎNT ȘI MINCE IOC!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
Top