Incepe Ziua Timisoarei, cu Antonia, Deepcentral si 3rei Sud-Est / PROGRAM

Ziua Timișoarei va fi sărbătorită de sâmbătă până luni, cu mai multe concerte, expoziții, un cros nocturn și un turneu de minifotbal. Va avea loc, de asemenea, și o ședință festivă a CL, la care vor fi decernate trei titluri de cetățean de onoare. Distracția începe sâmbătă seara, în Piața Victoriei.

ziua timi

3 August a devenit Ziua Timișoarei printr-o hotărâre de consiliu local din 1999. Ea marchează momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti. Sărbătoarea orașului începe sâmbătă, 1 august, de la ora 20, în Piaţa Victoriei. Aici vor avea loc concerte cu Alina Eeremia, Deepcentral, Antonia și 3rei Sud Est. Duminică, 2 august, tot în Piaţa Victoriei, de la aceeași oră, va fi lansată orchestra de tineret a municipiului Timişoara, urmată de concerte susţinute de trupele The Weekend Band şi Love Hunters. La miezul nopții este programat un foc de artificii. Luni, 3 august, de la ora 9, în Parcul Central, vor fi dezvelite busturile lui Pius Brînzeu şi Anghel Dumbrăveanu, iar la ora 11 are loc şedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara, la Sala Mare a Senatului Universităţii Politehnica Timişoara. Seara, iubitorii de jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara, de la ora 19, în Piaţa Victoriei.

Program complet

Sâmbătă, 1 august

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – Sala Lira
ora 11 – Expoziție – Asociația Artiștilor Plastici „Romul Ladea”

Program acţiuni sportive
Cupa oraşelor înfrăţite – turneu de mini fotbal cu echipe de amatori
orele 9 – 17 – Baza Sportivă Colterm
Participă echipe reprezentând Municipiul Timişoara şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere.

Piaţa Victoriei
ora 20 – concerte Alina Eremia, Deepcentral, Antonia, 3rei Sud Est

Primăria Timișoara
ora 22 – Crosul nocturn Timişoara, pe traseul str. 20 Decembrie 1989 – Bd. Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, continuare pe Bd. Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, Bd. Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – Bd. Vasile Pârvan – Podul Mihai Viteazul – str. 20 Decembrie 1989, finish Primărie.

Duminică, 2 august

Teatrul de Vară din Parcul Rozelor
ora 19 – Fanfara Timişoara Big Band
ora 20 – Concert extraordinar Ansamblul Timişul

Piaţa Victoriei
ora 20. – concerte Orchestra de tineret a municipiului Timişoara, alcătuită din elevi ai Colegiului de Artă Ion Vidu şi studenţi de la Facultatea de Muzică, din cadrul Universităţii de Vest, The Weekend Band, Love Hunters
Foc de artificii

Luni, 3 august

Parcul Central
ora 9 – ceremonial militar, fanfara Garnizoanei Timişoara
Dezvelire busturi: Pius Brînzeu şi Anghel Dumbrăveanu

Sala Mare a Senatului UPT
ora 11 – ședință festivă a CL Timișoara – decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare doamnei Coleta de Sabata, prima femeie rector a Universităţii Politehnica din Timişoara, lui Ştefan Drăgulescu, fost ministru al sănătăţii, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie, şi decernarea post–mortem a Titlului de Cetăţean de Onoare lui Ioan M. Anton, profesor, vicepreşedinte al Academiei Române, fost rector al Institutului Politehnic Timișoara.

Piaţa Victoriei
ora 19 – Blues pentru Timişoara- concert Moody Stuff & Bogdan Nagy, Bega Blues Band guest star A.G. Weinberger, Matyas Pribojszki Band, Blue Family

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top