Ostaficiuc si alti functionari publici, trimisi in judecata in dosarul finantarii ilegale a lui Poli!

Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, alături de alți funcționari publici, a fost trimis în judecată de DNA Timișoara, în dosarul finanțării clubului Poli. Acuzația este de abuz în serviciu în formă continuată.

ostaficiuc
Fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc, alături de alți funcționari publici, a fost trimis în judecată de DNA Timișoara, în dosarul finanțării clubului Poli. Acuzația este de abuz în serviciu în

Conform rechizitiorului procurorilor, care are nu mai puțin de 117 pagini, Constantin Ostaficiuc este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Fostul secretar al CJ, Petrișor Nădăștean, va fi judecat, de asemenea, pentru abuz în serviciu. În același dosar, dar sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu, au fost trimiși în judecată Răzvan Hrenoschi, Daniela Pepa, Dan Cionvică, Petru Borza și Mircea Mihuț, cu toții funcționari publici. Gheorghe Chivorchian, Ion Negrei și Liviu Roșca, toți cu funcții de conducere la SC FC Politehnica Timișoara SA, la data comiterii faptelor, vor fi judecați pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în inscrisuri sub semnătură privată în formî continuată.

În perioada 2008-2011, Ostaficiuc și Nădăștean, cu sprijinul celorlalți „colegi” de dosar, au aprobat și dispus alocarea și plata, din bugetul județului Timiș, a sumei de 9,95 milioane de lei către S.C. Politehnica Timișoara S.A. (fosta S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A.), „în condițiile în care, în condiţiile în care potrivit Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, Legii nr. 32/19.05.1994 privind sponsorizarea şi Legii nr. 350/2005 finanţarea structurilor sportive de drept privat din bugetele publice este limitată la entităţile fără scop lucrativ, fiind excluse societăţile comerciale al căror scop este obţinerea unui profit, în cazurile în care sursa de finanţare o reprezintă sume de bani ce provin din fonduri publice, fiind permisă doar susţinerea unor activităţi care nu urmăresc realizarea unor beneficii doar de către beneficiarul sumei de bani, S.C. Politehnica Timişoara S.A. (fostă S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A.), nefiind inclusă în categoria acestor entităţi, dat fiind forma de organizare a acesteia în societate pe acţiuni, scopul şi interesele acesteia servind doar un grup privat de persoane, întreaga desfăşurare a activităţilor economice ale acesteia fiind circumscrisă şi urmărind obţinerea unui profit de către asociaţi”.

În rechizitoriu se mai precizează că Ostaficiuc și Nădăștean „au inițiat procedurile de obtinere și apoi au avizat favorabil hotararea CJT în baza căreia, la data de 03.04.2008 s-a semnat protocolul de colaborare între Consiliul Județean Timiș și S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A. (societate care ulterior și-a schimbat denumirea), având ca obiect susținerea echipei de fotbal S.C. Politehnica 1921 Știința Timișoara & Invest S.A., invocând ca și considerent social necesitatea realizării proiectului de ridicare a nivelului performanței sportive și asigurarea condițiilor de accedere și participare la competițiile de club UEFA”. Conform procurorilor, cei doi au fost sprijiniți de Mircea Marian Mihuț, Dan Cionvică, Petru Borza și Daniela Pepa, care și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au întocmit, cu încălcarea atribuțiilor legale, actele necesare efectuării plăților de către CJ Timiș, fără a avea documentele justificative prevăzute de lege.

„În baza contractului semnat, în perioada 2008-2011, Consiliul Judeţean Timiş, cu încălcarea prevederilor legale, a acordat S.C. Politehnica Timişoara S.A. (fostă S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A.), din bugetul judeţului, suma de 9.950.000 lei, (…) deşi S.C. Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest S.A. nu se încadra în categoria beneficiarilor finanţării (sponsorizare prevăzută de Legea nr.32/1994 ori alt tip de finanţare reglementat de normele legale în vigoare), deoarece era o societate pe acţiuni de drept privat ce avea ca scop obţinerea unui profit. Totodată s-a mai reţinut că, pe lângă încălcarea prevederilor legale imperative care interziceau încheierea unui astfel de protocol şi efectuarea acestui tip de finanţare din bani publici, nu au fost respectate nici prevederile art. 6 şi 7 din protocol care impunea ca «în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 4 şi condiţiilor prevăzute la art. 7, protocolul se desfiinţează de drept, fără somaţie iar SC Politehnica 1921 Știinţa Timişoara & Invest SA este pusă în întârziere, asumându-şi obligaţia de a restitui sumele alocate fără intervenţia instanţelor de judecată», alocarea sumelor de bani fiind astfel condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor de plată restante şi la termen ale S.C. Politehnica Timişoara S.A. faţă de Consiliul Judeţean Timiş, obligaţii ce s-a constatat că nu au fost îndeplinite (…) Datoriile restante erau cunoscute de factorii de decizie din cadrul C.J. Timiş, atât la data semnării protocolului, respectiv data de 03.04.2008, cât şi la momentul semnării actelor adiţionale de prelungire a protocolului”, se mai precizează în rechizitoriu. Procurorii DNA au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri ale inculpaților, în plus fiind puse popriri pe conturile bancare ale lui Constantin Ostaficiuc și Petrișor Nădăștean. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 17th, 2015 at 15:43 )

BEY!AICI NU ESTE VORBA DESPRE POLI! DOAR ÎI BAGĂ NUMELE ÎN FAȚĂ LA FRAIERI! AICI ESTE CÎT AU FU RA T EI DOMNII DE ORAȘ PE LÎNGĂ!VĂ DAU UN EXEMPLU LUI CHIVORCHIAN I SA PUS SECHESTRU PE 8 CASE ȘI PE ALTE CONTURI! SĂRACUL NU -I AȘA!EI FOLOSESC NUMELE POLI TIMIȘOARA PENTRU A ACUMULA ȘI EI GROSS NETUL!LA PUȘCĂRIE!LA PUȘCĂRIE!CODRUȚA AI GRIJĂ DE TINE FETIȚO! AM IUBIT ȘI EU O DATĂ O JUDECĂTOARE ȘI NU ERA REA DE LOC!NU -I AȘA GÂBIȚÂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

la brutarie a spus: (august 17th, 2015 at 20:26 )

la brutarieee pe viataaa cu nesimtitul asta de sordovean corupt, mitoman si grandoman!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Top