Poli pierde pe mana portarilor de tot circul!

Poli a primit în primele cinci etape ale sezonului şapte goluri, din care cele mai multe în urma unor flagrante greşeli de portar. Cea mai memorabilă gafă îi aparţine lui Eduard Pap, care a primit un gol care l-ar face de râs și pe un portar din campionatul judeţean. S-a întâmplat duminică, în jocul de duminică cu Astra Giurgiu.

portar poli lipsa

În ciuda experienţei din prima ligă germană şi din cupele europene, neamţul Sascha Kirschstein a gafat şi el în jocul cu CFR Cluj. Gafele portarilor s-au soldat, de fiecare dată, cu înfrângeri suferite de Poli Timişoara. Chiar dacă în lot mai figurează şi Mădălin Smaranda, Dan Alexa vrea un portar care să-i ofere mult-dorita linişte. Sascha Kirschstein a primit prima şansă în poarta lui Poli, fiind titular în primele două etape. Două goluri a primit neamţul în jocurile cu Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj, ambele parabile în opinia oamenilor de fotbal, mai ales cel încasat pe terenul ardelenilor. Prestaţiile neamţului l-au determinat pe Alexa să-l înlocuiască cu Eduard Pap, titular în ultimele trei jocuri. Dacă în partida cu FC Botoşani portarul de 21 de ani a avut o evoluţie bună, următoarele două jocuri, cu Dinamo Bucureşti şi Astra Giurgiu, au fost veritabile coşmaruri pentru Alexa şi colegii săi de pe banca tehnică. În jocul cu Dinamo, la scorul de 1-1, Pap a ieşit aiurea la o centrare, ieşire care s-a soldat cu golul victoriei „câinilor”. În jocul următor, cel cu Astra Giurgiu, acelaşi Pap avea să se „remarce” când, în repriza secundă, a scăpat mingea trimisă telefonic de un adversar în poartă, după ce Poli a restabilit egalitatea. Din nou, ca şi la Bucureşti, timişorenii au pierdut.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

marian a spus: (august 10th, 2015 at 16:19 )

Domnule ziarist! Văd că tot da-ti că doar din cauza portarilor a pierdut Poli! Dar antrenorul nu este de vină? Pai nu el i-a transferat? Dacă Pap a greșit la golul doi,de ce nu a revenit echipa și să de-a două goluri,că antrenorul are jucători cu experiență și valoare,gen ZICU,apropo,cu Astra a fost pe teren,că ati scris că ia 7000 euro pe lună!, frumos contractul făcut de Stanciu! Pai când aduci jucători din liga 3Spania,când bulgarul Sarmov vine după șapte luni de pauză,când Goga a venit împreună cu Curtean să mai ia câte un banut,când Luchin vine înapoi deoarece nu avea nicio ofertă,etc.,atunci ne merităm soarta…să nu uit și când Stanciu ne conduce clubul nu cred că mai are rost să suferim pentru această echipă…..că de Alexa și cu staff-ul lui cred că nu are rost să mai vorbim,ei îl aprobă în unanimitate pe,,mister”,nu contează că este bine sau rău ce face,lor să le meargă bine.

@marian a spus: (august 10th, 2015 at 18:11 )

usor cu pianul.

INO a spus: (august 10th, 2015 at 21:22 )

BEY! MARIAN AI DREPTATE! PLEACÂ ALEXA ȘI SA SPART GAȘCA!ÎN BANAT LA POLI AU VENIT TOȚI CARE NU MAI AU LOC LA ALTE ECHIPE!ȘI DE AICI ȘI REZULTATELE!CÎNU OUT!BULGARUL OUT! ȘI RESTUL ORI FAC TREABĂ ORI NU TREBUIE PLĂTIȚI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

suporter a spus: (august 10th, 2015 at 23:17 )

Pap a gresit din cauza presiuni ce sa pus pe el la 21 de ani e foarte talentat ,,,gresesc portari de top mondial damai acest copil ,,, dar restu cei adusi cu salari mai mari de 5–6 ori mai mari ca acestor copii ,ce au facut in 5 meciuri au cules frunze la caini ,,, Canu cu Luchin neau rupt ,,,si la Dinamo si cu Astra si ei au ditamai experienta si atunci dam in Pap sin Barbut care tremura de frica sa nu cumva sa greseasca ca cade toti pe ei asai incurajam noi pe acesti copii ,

mircea_tm13 a spus: (august 10th, 2015 at 23:44 )

Cand incerci de toate (vezi schimbarile epuizate in min45, semn de disperare) si nu reusesti, poate e un semn ca trebuie sa incerci altceva… Rezultatele il tin in viata pe antrenor si Alexa nu le are in acest moment… legat de asta, lipseste si inspiratia, ex. il scoti pe Belu, jucator de baza si-l introduci pe Luchin, fara meciuri in picioare si nesigur.
Cat de Stanciu, eu am incredere in el si cred ca este bun…ASA vice-campioana anul trecut este in mare parte meritul lui… trebuie doar sa avem rabdare, rezultatele vor veni – cu sau fara Alexa.
Tipul este matur in fotbal, stie ce vorbeste, este prezent in media cu pareri si fraze decente – mult peste Timofte la toate capitolele. Zicea el undeva ca o sa avem echipa completa abia prin etapa 5-6, iata ca avea dreptate… Sper sa vina si rezultatele.
Hai Poli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Top