Un mic spital in… Spitalul Judetean: UE da 10 milioane de euro pentru aparatura si modernizare

Aparatură de ultimă generație și condiții mult mai bune de tratament – de asta vor avea parte, de anul viitor, pacienții care se vor adresa medicilor din Spitalul Județean. Un proiect de aproximativ 12 milioane de euro, finanțat în mare parte de UE, este în derulare în această perioadă.

Spitalul Judetean Timis

Modernizarea ambulatoriilor de specialitate ale SCJUT costă peste 56 de milioane de lei și este cofinanțată prin Programul Operațional Regional 2007-2013. Aproape 42 de milioane de lei reprezintă suma nerambursabilă, urmând ca restul cheltuielilor să fie suportate de Consiliul Județean Timiș. „Eu am afirmat, deși am fost luat în bășcălie de unii, că suma de 12 milioane de euro ar fi valoarea unui spital de la A la Z. Putem spune că e vorba de un spital mai mic, care poate fi introdus în Spitalul Județean”, a declarat Titu Bojin, președintele CJ Timiș. Vor beneficia de modernizări cu echipamente medicale ambulatoriile de la Județean, Clinica de Chirurgie Plastică – Casa Austria, Clinica de Ortopedie și Traumatologie, Pediatrie – Clinica Bega, ORL copii/adulți – Clinica Bega și Obstetrică și Ginecologie – Clinica Bega.

Prin acest proiect vor fi cumpărate, printre altele, trei echipamente medicale unice în regiunea vest, respectiv ecograf, computer tomograf și RMN 3 Tesla. În total, la SCJUT vor ajunge nu mai puțin de 228 echipamente performante. O parte dintre acestea vor înlocui aparatele uzate existente deja, iar alte vor ajunge în unitatea sanitară pentru prima oară. Nu în ultimul rând, o parte din fonduri vor fi folosite pentru lucrări de modernizare și de igienizare. Se speră ca, odată cu această modernizare, pacienții să nu mai fie nevoiți să se îndrepte către unitățile sanitare private atunci când au nevoie de anumite investigații. Noile dotări presupun și sisteme de software de ultimă oră, dar și panouri de afișaj electronic și calculatoare. „Este o investiție binevenită. (…) O parte din bani sunt prevăzuți pentru reabilitarea spațiilor medicale, iar cea mai mare parte se va folosi pentru dotare cu aparatură. Este vorba despre aparatură de înaltă performanță, necesară pentru funcționarea celui mai mare spital din vestul țării Spitalul Județean are în jur de 40.000 de internați pe an. Aceasta aparatură va duce la creșterea calității actului medical”, spune, la rândul lui, dr. Marius Craina, directorul SCJUT. Proiectul a demarat oficial joi, 6 august și va fi finalizat în termen de 11 luni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top