Cooperativa „Munca in zadar” la Timisoara: primaria repara trotuare, cablistii le sparg

Degeaba repară primăria trotuare, peste câteva zile acestea pot fi sparte de operatorii de internet și televiziune, care își îngroapă cablurile. Primarul Nicolae Robu admite că municipalitatea nu-și poate coordona lucrările cu ale furnizorilor de servicii.

cabluri libertatii1

Timișoara e sufocată de ani de zile de cablurile atârnate pe diverși stâlpi. Deși există o hotărâre de consiliu local care prevedea trecerea în subteran a firelor până la finele lui 2012, aceasta a fost ignorată până acum. „Cabliștii” au început să lucreze abia în ultimele săptămâni, dar timișorenii se plâng deja de dezastrul lăsat în urmă de muncitori: trotuare cârpite sau munți de pământ. Primarul Nicolae Robu recunoaște că lucrurile nu stau deloc bine. „Cu operatorii de cablu este o foarte mare problemă. Sperăm să rezolvăm problema cu această atitudine intransigentă pe care o avem față de ei și să scăpăm orașul de această acumulare, din păcate, de foarte mare anvergură, creată de-a lungul timpului. Aici a fost marea greșeală, că s-a tolerat ca oricine să-și poată poziționa prin aer tot felul de cabluri. Acum noi trebuie să rezolvăm ceea ce s-a făcut rău de-a lungul zecilor de ani”, a declarat edilul, la recepția proaspetei lucrări de pe strada Pestalozzi, care a costat peste 280.000 de euro. Și aici „tronează” pe stâlpi cabluri peste cabluri, iar trotuarele recent reparate urmează să fie sparte, în momentul în care vor fi îngropate firele. Robu spune însă că municipalitatea nu-și poate coordona lucrările cu cele ale operatorilor de diverse servicii. „Este imposibil să corelăm lucrările noastre, ale primăriei, care au un anumit grafic al finanţărilor, cu lucrările de ducere în subteran a cablurilor pe care le fac operatorii, cu firmele contractate de ei. Şi atunci ni se întâmplă să reparăm trotuarele şi la un moment dat ele să fie sparte de firmele care lucrează pentru operatorii de cabluri. Firmele au obligaţia să readucă totul la forma iniţială pe banii lor”, a declarat primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Emil a spus: (septembrie 25th, 2015 at 12:58 )

Peste tot în oraș, cabliștii distrug trotuarele, taie copacii cu nemiluita, strică spațiile verzi (câte mai sunt). Nu le pasă de nimic. Sapă peste tot, taie trotuare etc. Asta la venirea toamnei, să fie mizeria și mai mare. Că se lucrează de zor, n-ar fi nicio problemă, însă indivizii operează după principiul „După noi, potopul!”, lăsânbd în urma lor un oraș devastat. Parcă am fi la Damasc, lovit de războiul civil. Mai ales că vin și „refugiații” sirieni, car se vor simți ca acasă.

mircea a spus: (septembrie 26th, 2015 at 20:06 )

Daca Primaria ar da amenzi usturatoare, aceste firme ar respecta munca celor care se ingrijesc de oras. Cu foarte multi ani in urma, prin anii ’60, inspectorii de la Primaria din Arad, pe atunci eram copil, amendau localnicii care nu respectau ordinea si curatenia in fata locuintei lor. De ce acum Primaria nu poate face acelasi lucru cu aceste firme? De ce?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Top