Filosofie de prin Banat: ce tie iti place, altuia nu-i face

Zău că m-am saturat de genul ala de manipulare în care un adevăr este rostit suficient de apăsat ca să nu mai lase loc altor 100 de adevăruri. Și mă refer acum la acel tip de retorică în care un contribuabil onest al urbei se întreabă, cu aer de victimă, de ce trebuie el să dea bani de la el, prin administrația municipală ori județeană, pentru ca niște fotbaliști, baschetbaliști, handbaliști, rugbiști, șahiști sau badmintoniști, harnici sau leneși, să se lăfăie în salarii de mii de euro, în activități susținute de asociații susținute din fonduri public. Fără să țină cont de o piață a muncii în domeniu, moraliștii cu pricina și-ar dori ca un baschetbalist american să fie plătit pe grila de inspector la urbanism, după care s-ar culca liniștiți că banul public e uniform distibuit, ca-n comunismul științific. Din acest peisaj aproape viu lipsesc însă și alți cetățeni onești care-și spun și ei adevărurile lor. Uite, de exemplu, mie nu-mi place muzica populară, dar nu cer primăriei să taie finanțările pentru tot felul de rugi cu guriști plătiți din cotizații de la buget. Altora nu le place jazzul, dar asta nu înseamnă că această muzică elevată nu le place deputatului Covaci de la Făget și electoratului de munte, plătitori și ei de taxe.

Căldura da, îmi place. Iarna. Numai că eu plătesc gaz scump, iar alții primesc subvenții de la primărie pentru agent termic mai ieftin. Poate că nu-mi convine nici că din banii mei se plătesc biletele de tramvai ale studenților din Strehaia. Cum sigur nu-mi pică bine nici să văd cum se risipesc bani publici sau comunitari spre activități ce ar trebui să vină în sprijinul educării țiganilor, dar acest lucru nu se mai petrece, deci cheltuiala e degeaba. Multe lucruri nu-mi convin. Că sediul PSD să fie scos la vânzare la preț de-o garsonieră, că din taxele ce vin și de la mine sunt plătite pensii speciale și pentru parlamentarul bun, și pentru ăla corupt. Și pentru judecătorul curajos, și pentru ăla șpăgar. Și pentru polițistul ce-și riscă viața, și pentru militarul ce împărțea izmene la Intendență. Dar nu mă pun de-a curmezișul tocmai în ideea că alți cetățeni din categoriile sus amintite vor avea și ei bunul simț să nu se opună bucuriilor cu care administrația publică se gândește să mă surprindă și pe mine vreodată. Iar sportul, fotbalul baschetul, rugby-ul, handbalul, șahul sau badmintonul, o muzică bună, ar fi câteva exemple.

Nu mai insist asupra cauzelor care au declanșat criza finanțării în sportul timișean. Se știe că mai multe asociații sportive sunt alimentate cu bani prin cotizații plătite anual de consiliile local și județean. Asta, până când Camera de Conturi Timiș a găsit acest lucru ilegal, după ani buni de legalitate exemplară. O altă abordare aproape parșivă vine să anuleze comparațiile cu alte situații similare din țară. Cum ar veni, să nu mai facem atâta caz că în Ilfov sunt câteva echipe de Liga 1 la fotbal finanțate de primării, că la Tg Mureș și Iași este la fel, ci să ne vedem noi de ilegalitățile noastre. Nu e așa. O ilegalitate trebuie combătută, iar Curtea de Conturi și DNA pentru asta există în schema sistemului. Dar în același timp nu poți ceda ca baciul moldovean în fața unor competitori care nu sunt deranjați deloc de aceleași instituții de control ale statului. Iar până ce zona privată va fi suficient de puternică și interesată să susțină sportul, nu e normal ca un clasament la fotbal să fie stabilit de profesionalismul sau lipsa lui, competența sau absența acestei, răzbunările sau tot felul de intrigi din diferite camere de conturi din țară. Ori la toți aceeași lege, ori la niciunul, ar zice un înțelept proprietar de capre.

Iar pentru asta avem avem la dispoziție și politicieni de Timiș. Care, dacă nu au sesizat cât de proaste sunt legile care le-au trecut pe sub nas, măcar pot face astăzi interpelări, să afle pentru noi de ce o lege e la Timișoara, iar alta în Ilfov. Primarul Nicolae Robu ar trebui să-și ia pancarta aia cu ZERO lei oferiți de guvernul Ponta Timișoarei și să se lege cu lanțuri de Arcul de Triumf din București cu un carton pe care să scrie câți bani s-au dus dracului din bugetul local desființând aceste cluburi sportive. Hai să calculăm și așa. Nu câți bani „risipim” anual cu asociațiile pro-sport și pro-cultură, ci câți bani au fost cheltuiți aiurea, lăsându-le acum să moară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (septembrie 27th, 2015 at 10:27 )

Pertinent articol!

anteconbega a spus: (septembrie 28th, 2015 at 15:40 )

Impertinent articol! Cum vine asta? Un SA suge banii primăriei şi ai consiliului judeţean, dar ia si bani din bilete, şi vorbesc aici de perioada Iancu, cu vanitoşii de serviciu, Ciuhandu, Ciocârlie, Ostaficiuc, când erau pe Dan Paltinisanu spectatori plătitori de la 10-20 000 în sus. La primărie şeful directiei finanţe, sau cum s-o numi, Bodo Adrien, nu a vrut să semneze nici un act care trimitea paraii în buzunarul Elefantului de Giuleşti şi a scăpat basmaluta curatica. Dau în schimb cu subsemnatul fraieri din Primărie ca Smaranda Haracicu sau Violeta Mihalache. Cam aşa e şi cu fazanii de la consiliul judeţean. Cei mari vor primi pedepse mititele, cu suspendare, se prea poate, iar executanţii vor căpăta pedepse mai mari, cu executare, Doamne fereşte! Domnule Sasu, legile sunt făcute pentru căţei, nu pentru dulăi, n-aţi băgat încă de seamă?
Cât despre deputatul Doru Covaci, e bine de stiut ca omul are o colectie de vinil cu Duke, Ella şi Louis ce n-a văzut New Orleans-ul!

Sandel a spus: (septembrie 30th, 2015 at 03:03 )

Dle filozof, nu cred ca baschetbalistul american este platit din bugetul public. Contribuabilul onest are perfecta dreptate. Oamenii care muncesc din greu pentru un salarui de mizerie, care au invatat o meserie, nu cred ca sunt incantati ca tin in spinare niste putori care n-au fost capabile sa invete o meserie. Sportivii sa-si arate talentele dupa ce pleaca de la locul de munca si sa traiasca din salariul pe care ei sunt capabili sa-l castige.
Eu nu sunt dispus sa tin in spinare niste alegatori dupa o besica sau alte persoane smechere carora nu le place munca.
Cu privire la celelalte aspecte, lucrurile stau asa datorita politicienilor pe care-i avem, politicieni votati de poporul roman. Acestia nu pot sa fie mai inteligenti si mai bine pregatiti decat acest popor. Daca ne gandim la faptul ca avem cel mai mic coeficient de inteligenta din Europa (94), la distanta mare de celelalte tari, atunci sa nu ne miram cu ce avem. Pe intelesul tuturor, suntem dovediti cei mai prosti din Europa si ne meritam soarta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top