Ministrul Educatiei, in turneu pe la universitatile din Timisoara

Studenții de la Universitatea de Vest și cei de la Universitatea de Știinte Agricole au început noul an în prezența ministrului Educației. Sorin Cîmpeanu a alergat dintr-o parte într-alta, a primit un titlu onorific și apoi s-a îndreptat spre Arad.

cimpeanu usab

Sorin Cîmpeanu și-a început vizita în Timișoara la Universitatea de Vest. Festivitatea de deschidere a avut loc în Aula Magna, neîncăpătoare pentru numărul mare de studenți care au dorit să participe la eveniment. Alături de Sorin Cîmpeanu s-au aflat și alte figuri importante la nivel local, precum primarul Nicolae Robu sau Mitropolitul Banatului, IPS Ioan Selejan. Mitropolitul le-a spus tinerilor că trebuie să profite din plin de instituția în care se află și să nu-i lase în pace pe profesori nici în pauze. „Aş fi dat cu bucurie titlul de Doctor Honoris Causa pentru cel de student, probabil emoţiile ar fi fost mai mici. Ce vreau să remarc este managementul perfect care a avut loc la Timişoara în universităţi, la nivel al calităţii procesului universitar, dar şi al studenţilor. Se observă o creştere a numărului de studenţi de anul întâi, e important pentru universităţi să aibă un număr mai mare de studenţi”, a spus, la rândul lui, ministrul Sorin Cîmpeanu. De la UVT, oficialul s-a îndreptat către USAMVB, unde era așteptat pentru cea de-a doua deschidere de an școlar. Din nou, în sală au fost prezenți o mulțime de oficiali ai orașului. Ministrul Educației a primit, cu această ocazie, și titlul de Doctor Honoris Causa al prestigioasei instituții. „Este un moment deosebit pentru mine, şi personal, şi ca fost rector, pentru că am primit încrederea mediului academic şi acest titlu, la patru luni după ce Principesa Margareta a primit la fel, acest titlu academic”, a concluzionat Cîmpeanu. Oficialul a plecat apoi spre Arad, unde a deschis încă un an universitar.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Monica Hărmănescu, Timișoara a spus: (octombrie 10th, 2015 at 21:32 )

Monica Hărmănescu, Timișoara

Ministrul Educaţiei ”HONORIS” Sorin Cîmpeanu a dat o palmă zdravănă universitarilor care respectă legea în România și celor care au murit visând la LIBERTATE în ’89?

@monikuto a spus: (octombrie 11th, 2015 at 10:08 )

Monikuto, daca idealurile LIBERALE obtinute in Dec.’89 inseamna circ, galagie, pupinkukurism si ,,doar gica contra” le ai tu pe toate astea! si le ai de la ministresul funeraru pe care sa cred ca tu=love?? (funeraru, care ti-a taiat salariul si asa minuscul, care %de la doctorat ti l-a incadrat la salar de baza, care a distrus tot ce inseamna cercetare si proiecte europene) si a fluturat steguletul si a pupat la posterior la BUBA(base&udrea&blaga&anastase)! Monicuto pe care se para ca il love tu base&compani! Vivat noii liberali(vechii pedelei)!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz afirmnă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Top