Categories: Economic

O luna si jumatate de restrictii de trafic pe DN66

Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi din România SA a decis să închidă circulația rutieră pe drumul naţional DN 66, pe sectorul cuprins între km 93+500 – 126+000 Bumbeşti Jiu – Petroşani, în perioada 15 septembrie – 30 octombrie. Restricțiile sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare.

Timp de o lună și jumătate, de luni până vineri, între orele 9 și 18, dar și în zilele de sâmbătă, între orele 9 și 16, va fi interzisă circulația mașinilor pe acest tronson, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane, autorizate în acest sens, și al autovehiculelor cu regim prioritar, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă. În zilele de duminică, traficul se va desfăşura în condiţii normale.

Pe perioada restricțiilor, circulația se va desfăşura deviat, pe următoarele variante de ocolire: pentru relaţia Târgu Jiu – Petroşani şi retur: DN 67, km 83+100 (Tg. Jiu – Rm. Vâlcea) – DN 7, km 170+752 (Rm. Vâlcea – Sibiu – Sebeş -Simeria) – DN 66, km 210+555 (Simeria – Haţeg – Petroşani); DN 67, km 83+100 (Tg. Jiu – Dr. Tr. Severin) – DN 6, km 337+825 (Dr. Tr. Severin – Orşova – Caransebeş) – DN 68, km 5+300 (Caransebeş – Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg – Petroşani); DN 66, km 83+100 (Tg. Jiu – Filiaşi) – DN 6, km 264+995 (Filiaşi – Strehaia – Dr. Tr. Severin – Orşova – Caransebeş) – DN 68, km 0+000 (Caransebeş – Haţeg) – DN 66, km 70+336 (Haţeg – Petroşani).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021-264.33.33 și 021-9360 sau pot accesa pagina de internet a companiei. (sursa foto: www.hunedoaralibera.ro)

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

7 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

7 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

7 ore ago