Robu va lua 12.000 de lei pe luna salariu! Cu o singura conditie: sa mai castige un mandat

Primarul Nicolae Robu va avea, într-un eventual mandat viitor, un salariu brut de 12.000 de lei pe lună. Asta indică draftul noii legi a salarizării bugetarilor, obţinut de o publicație centrală. Edilul Timișoarei se declara, la începutul anului, nemulțumit de salariul prea mic pe care îl primește.

Nicolae Robu primarul Timisoarei 12

Primarul Capitalei va fi cel mai bine plătit demnitar ales din administraţia locală, cu un salariu brut de 16.000 de lei pe lună, iar un primar al unei comune cu sub 3.000 de locuitori va primi un salariu brut de 6.900 de lei lunar. Asta indică draftul noii legi a salarizării bugetarilor, obținut de zf.ro. Majorarea salariilor din sectorul public va avea, anul viitor, un impact brut estimat de 15,5 miliarde de lei, din care o parte se vor întoarce la stat sub formă de impozite şi contribuţii. Calculul vizează aplicarea a doar 60% din creşterile salariale prevăzute în legea actuală. Noua lege a salarizării prevede indemnizații brute de peste 21.500 lei pentru președinte și premier, 19.000 lei pentru un ministru și sub 15.000 lei pentru un deputat sau un senator. În administrația locală, primarul Bucureștiului ar primi 16.050 lei, un președinte de consiliu județean – 14.680 lei, un vicepreședinte CJ – 10.777 lei, iar un primar al unui municipiu reședință de județ cu peste 150.000 de locuitori – 12.059 lei.

La începutul anului, primarul Nicolae Robu se declara nemulțumit de câți bani câștigă din postura de edil-șef și considera că un salariu de vreo patru ori mai mare ar fi unul potrivit. „Eu însumi sunt foarte nemulțumit de salariul meu. Nu e normal ca salariul unui primar să fie de 1.200 de euro. (…) La un oraș ca Timișoara, în mod normal, 4-5.000 de euro ar fi un salariu decent. (…) Nimeni nu are răspunderea primarului”, afirma edilul, în februarie 2015. Conform ultimei declarații de avere depuse de Robu, acesta a câștigat, anul trecut, de la primărie, 67.796 lei. Pe lună, asta înseamnă 5.649 lei. Oricum, Nicolae Robu va ajunge să aibă un salariu lunar de peste 8.000 de lei în mână numai într-un eventual mandat viitor. Asta, pentru că, deși, iniţial, oficialii din guvern discutau despre aplicarea noii legi într-o perioadă de până la doi ani, Liviu Dragnea, președintele interimar al PSD, a anunțat că plafonul final va fi atins doar în trei sau patru ani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sandy a spus: (septembrie 10th, 2015 at 15:48 )

Să sperăm că acest lucru nu se va întâmpla. Am văzut ce poate Robu într-un singur mandat. E suficient.

INO a spus: (septembrie 11th, 2015 at 04:22 )

BEY!BANATUL ESTE PLIN DE VINITURI DE FOA ME! AȘA CĂ ROBU AR TREBUI ALES DIN NOU DECÎT UN PRO ST MAI BINE UN MĂGAR!TIMIȘOARA SA UMPLUT DE OLTENY ȘI MOLDOVENY AȘA CĂ ROBU SĂ FIE CU BANY SĂ CÎȘTIGE ȘI EL MĂCAR O MICĂ PARTIDĂ

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top