Categories: Cultura

Art Encounters pregateste viitorii iubitori de frumos, cu programe speciale pentru copii

Luna octombrie este, la Timișoara, luna Art Encounters, un eveniment unic care-și propune să aducă arta contemporană românească mai aproape de public. Art Encounters nu se va concentra doar asupra amatorilor de artă, ci și asupra copiilor care vor putea să descopere capodoperele contemporane.

În octombrie, în Timișoara vor fi prezenți peste 100 de artiști, care vor prezenta expoziții și performance-uri foarte interesante. Art Encounters înseamnă, de asemenea, o mulțime de workshop-uri și discuții cu artiști consacrați. Evenimentul și-a propus să acorde atenție sporită și copiilor, care vor avea parte de un program special, care să le capteze atenția. „Scopul demersului educațional al Art Encoutners este de a facilita accesul cât mai divers ca vârstă și profil social la arta contemporană și de a încuraja un dialog între privitori și lucrările de artă, bazat pe nevoile de învățare și de dezvoltare personală, de delectare și de expresie culturală ale acestora”, transmit organizatorii evenimentului. Activitățile pentru copii vor fi disponibile în patru din cele 17 spații în care se desfășoară Art Encounters, respectiv Muzeul de Artă, Memorialul Revoluției, Halele Timco și Galeria Calpe. Activitățile sunt împărțite pe patru grupe de vârstă: grădiniță, scoală primară, gimnaziu și liceu. Fiecare grup va avea la dispoziție un pachet educațional diferit, conceput special pentru respectiva categorie de vârstă. De exemplu, copiii mai mici se vor amuza folosind un pașaport de amator de artă cu un conținut foarte atractiv, înmânat gratuit vizitatorilor. „Evenimentul este inedit pentru România, atât prin componența expozițională, cât și prin cea educațională, prin care se va facilita înțelegerea artei contemporane de către publicul larg”, spune Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters.

Tot la Art Encounters, pe 6 octombrie va fi organizată o zi specială dedicată profesorilor. Aceasta presupune o sesiune de pregătire specială menită să-i facă să înțeleagă mai bine evenimentul și să-i convingă să pregătească vizite organizate cu elevii. Este vorba despre vizite ghidate, interactive, care vor avea loc în fiecare zi, de marți până duminică. Grupurile școlare vor avea acces gratuit la materiale didactice. În ceea ce privește activitățile didactice pentru adulți, acestea vor cuprinde și vizite ghidate, în fiecare miercuri, de la ora 17, cu plecare din fața Muzeului de Artă. (sursa foto: www.facebook.com)

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

9 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

11 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

12 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

12 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

14 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

14 ore ago