Balul Sperantei, la a 17-a editie! Timisorenii, chemati sa salveze o viata

La începutul lunii noiembrie, timișorenii vor putea să participe la o nouă ediție a Balului Speranței. Ei vor face donații pentru patru cauze umanitare, inclusiv pentru o fetiță de numai zece ani, bolnavă de leucemie, care are nevoie de un tratament costisitor în Germania.

balul sperantei

Balul Speranței, ajuns la cea de-a 17-a ediție, va avea loc pe 6 noiembrie, la Valery 4, în Calea Aradului. Invitații sunt așteptați la eveniment de la ora 19, iar de la ora 20 se va da oficial startul balului. Ca și la edițiile precedente, la eveniment vor fi prezenți oficiali ai orașului, dar și persoane de renume din mediului de afaceri. Inițiativa îi aparține Asociaţiei Femeilor Antreprenor din România. Ca și în anii trecuți, Balul Speranței își propune să susțină diferite cauze. Prima este una deja cunoscută, respectiv construirea centrului de bătrâni de la Giroc. Construcția acestuia reprezintă un proiect mai vechi al Asociației Femeilor Antreprenor din România, dar a fost întârziat în repetate rânduri din cauza problemelor birocratice. „Proiectul nostru de bază rămâne construirea casei pentru persoane în vârstă de la Giroc pentru care muncim de câțiva ani. Formalitățile și birocrația au întrecut orice așteptare. Am avut o schimbare a autorizației de mediu care ne-a costat peste un an. Acum suntem în faza să obținem autorizația de construire și să începem construcția. Din păcate au apărut, din nou, schimbări în cadrul legii. Legislația nu mai permite finanțare pe fonduri europene decât pentru case de stil familial, nu clădiri mari cum este a noastră”, a explicat președintele AFAR, Rodica Șuba. Astfel, în momentul de față se încearcă modificarea proiectului în așa fel încât să fie eligibil pentru astfel de fonduri.

Pe lângă acest proiect, asociația și-a propus să aducă în atenția timișorenilor alte trei. „Anul acesta ne-au venit foarte multe solicitări pentru proiecte mai mici, a fost dificil să selectăm. Avem un mic proiect pentru a sprijini căminul de bătrâni de pe strada Inocențiu Klein, unde e nevoie de o sală de kinetoterapie și gimnastică. Acolo există sala dar nu sunt dotări, așa că ni s-a făcut o solicitare pentru spaliere, bandă de alergare și altele. Un al doilea proiect este cel legat de atelierele vocaționale pentru tineri. În Timișoara există o asociație care se ocupă cu îndrumarea tinerilor pentru viitoarea carieră, iar cei care lucrează acolo nu sunt plătiți. Avem și cazul Deliei Niculescu, o fetiță de 10 ani, bolnavă de leucemie. Are nevoie de un tratament în Germania unde i s-a garantat o recuperare de 90%, dar este vorba despre un tratament foarte costisitor. Din păcate nu putem să acoperim toată suma”, a mai spus Șuba. Ca și la edițiile precedente, participanții la Balul Speranței se vor putea bucura de mai multe momente artistice și o tombolă. De asemenea, vor fi „încoronați” regele și regina balului, respectiv acei participanți care vor face donațiile cele mai substanțiale. Accesul la Balul Speranței se face pe bază de invitație, prețul uneia fiind de 250 de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top