Care dintre doctorii din politica timiseana ar putea striga „doctorat fara plagiat!”

Nu mai e un secret că în România ultimului sfert de veac doctoratele s-au tranzacționat ca la piață. Numai cine nu vrea sau n-are bani nu apucă să nu-și „tragă” un doctorat în CV. Au ajuns să aibă doctorate oameni care întâmpină mari dificultăți să citească un text sau să se exprime cât de cât coerent. Uitați-vă doar cum citește sau vorbește „Generalul” Gabriel Oprea, culmea ajuns coordonator de doctorate. Că aproape toate sunt plagiate nici că mai contează! Începând cu premierul Victor Ponta și amintitul vicepremier, ambii cu doctorate luate prin furt (fiindcă plagiatul nu este altceva decât o hoție), politicienii români nu au putut sta deoparte de o asemenea pleașcă a doctoratelor fără muncă. Ce-i drept, acest adevărat sport național s-a mai diluat puțin după scandalul palgiatului lui Ponta. Dar se practică în continuare. Cert este faptul că mai mulți doctori „pe bune” din socieatatea civilă au cerut verificarea de către comisii academice a tuturor lucrărilor de doctorat susținute după 1990 de politicienii români. De asemenea, au fost invitați toți deținătorii de doctorate autentice să semneze apelul „Doctorat fără plagiat”.

doctorat

Chiar dacă Timiș nu sunt chiar așa mulți „doctori” printre politicieni, precum la București unde „Genealul Oprea” a împărțit doctorate ca pe biletele de papagal, avem totuși câțiva. Începând chiar cu șeful județului, Titu Bojin, și primarul Timișoarei, Nicolae Robu. Fără a face vreun proces de intenție, în continuare o să-i trec în revistă pe doctorii din politichia timișeană. Că unii și-au luat doctoratul pe metoda Ponta nu e treaba subsemnatului de-a cerceta. Ar fi totuși interesant de aflat care dintre următorii ar dori să li se verifice lucrarea de doctorat și ar semna apelul „Doctorat fără plagiat”.

Titu Bojin și-a luat doctoratul în inginerie civilă la Facultatea de Hidrotehnică a Universității Politehnica. Până a ajunge doctor în inginerie, el făcuse studii politice la celebra Academie „Ștefan Gheorghiu”, în perioada 1985-1989, licența luând-o însă la Facultatea de Științe Economice a Universității de Vest, pe care a frecventat-o (sic!) în perioada 1990-1993. De altfel, la conducerea CJT s-au perindat mai mulți doctori. Primul președinte al instituției, Viorel Coifan, a fost doctor în inginerie, dar era și cadru universitar. L-a urmat Ilie Sârbu, fără doctorat, dar cu studii la Geneva înainte de 1989. În schimb, PSD-istul Dan Ioan Șipoș (2001-2004), ca să nu fie probleme, și-a luat doctoratul la Belgrad în 2003. Constantin Ostaficiuc și-a început studiile de doctorat fără a le finaliza.

Venit din mediul universitar, cu două mandate de rector în spate, e și normal ca primarul Robu să aibă doctoratul. Pe care l-a și luat cu 20 de ani în urmă, în Sisteme Automate la Politehnica Timișoara. Și fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, avea un doctorat în Construcții, încă din 1986. La primărie, și city-managerul Sorin Drăgoi și-a luat un doctorat în Transporturi auto în 2004, la Universitatea Brașov. Studiile doctorale și le-a făcut în timp ce era vameș la Arad.

Dintre parlamentarii de Timiș, cel mai bine cotat la acest capitol stă senatorul liberal Ben-Oni Ardelean. El are nu unul, ci chiar două doctorate, în specializări cumva antagonice. Primul l-a obținut în Științe Politice, la SNSPA București, iar al doilea a venit un an mai târziu, în Teologie, la Universitatea București. De altfel, și licența o are în Teologie. Venit din mediul universitar, deputatul PSD Petru Andea are doctoratul în inginerie luat încă din 1983 la Politehnică. Din 2007 este și conducător de doctorate. Fiind medici de profesie, era din nou într-un fel normal ca deputații Florică Bîrsășteanu (PSD) și Horia Cristian (PNP) să aibe patalamale de doctori. Primul și-a luat doctoratul în 2002, iar al doilea, mai recent, în 2011. Cu toate că n-a profesat niciodată medicina, europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, fost deputat și președinte al PNL Timiș, și-a tras în 2010 un doctorat în Medicină. Că nu se știe când ajută!

Deputatul Adrian Diaconu, prim-vicepreședinte al UNPR Timiș, și-a început studiile doctorale în 2007 la Universitatea Politehnica, în specializarea Inginerie și management. În CV-ul său nu se specifică dacă le-a și finalizat cu o diplomă de doctor. Diaconu a terminat Academia de Poliție, aproape zece ani fiind de altfel ofițer de poliție la IPJ Timiș. Tot în 2007 a început doctoratul și deputatul PNL Alin Popoviciu, având tema „Economie și integrare economică în cadrul Uniunii Europene”. Interesant, informația privind studiile doctorale a fost ștearsă de pe CV-ul urcat pe site-ul Camerei Deputaților. Popoviciu are, în schimb, o diplomă de la Academia Națională de Informații din subordinea SRI. Specializare pe care o are de altfel și Sorin Grindeanu, ministru și deputat PSD de Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 5th, 2015 at 11:42 )

Domnule Ziarist de (pe) verandă, fraza „Constantin Ostaficiuc și-a început studiile de doctorat fără a le finaliza.” este o minciună în falş. C.O. şi-a susţinut lucrarea de doctorat în cadrul Universităţii de Vest, Ştiinţe Economice sau cum s-o numi azi, iar în prezidiul examinator, pe lângă alţi prof. universitari, au luat loc şi fostul rector al Universităţii de Vest, prof.univ. dr. Ioan Talpoş, dar şi actualul rector al aceleiaşi universităţi timişorene, prof.univ.dr. Marilen Pirtea. Părerea mea.
Sigur doctori fără plagiat: Petru Andea şi Gheorghe Ciuhandu

Grigore a spus: (octombrie 5th, 2015 at 23:10 )

si Robu probabil l-a luat pe bune

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top