Cu 51 de milioane de euro si peste patru ani de santier: asa se va inchide Inelul I de circulatie

Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a plenului de vineri studiul de fezabilitate pentru „Reorganizarea circulaţiei rutiere pe inelul I de circulaţie şi reproiectarea infrastructurii rutiere şi de transport public (Pasaj Piața Victoriei)”. Lucrarea este estimată la aproape 51 de milioane de euro, exclusiv de la bugetul local.

Teatrul National Timisoara

O uriașă zonă pietonală în centrul Timișoarei, unde va fi permis doar parțial accesul mijloacelor de transport în comun, iar traficul auto va fi redesenat radical, un pasaj subteran auto în Piața Victoriei și o parcare, tot subterană, cu 700 de locuri, în zona Bd. Brătianu. Totul, cel mai devreme în 2020, dacă lucrurile merg și, primul pas, dacă, în plenul de vineri, consilierii locali aprobă studiul de fezabilitate pentru închiderea Inelului I de circulație. „Dată fiind structura radială şi cu inele incomplete a reţelei stradale majore, presiunea traficului se concentreaza asupra zonei centrale a orașului, orientându-se către Inelul I de circulație, singurul inel (oarecum) complet. În consecinţă, congestiile de circulaţie pe Inelul I de circulație şi pe accesele radiale au devenit cvasi-permanente. Viteza medie de circulaţie în zona centrală a scăzut până la valori de sub 10 km/h, consumul de carburanţi depăşind cu mult valorile normale (valori măsurate de 15-19 litri/100 km cu autoturisme pentru care fabricantul indică consum urban de 6-7 litri/100 km). (…) Soluţia de principiu propusă constă în reorganizarea circulaţiei generale pe Inelul I de circulaţie, pe sens unic, eliminând astfel (parţial) conflictele din principalele intersecţii de pe Inelul I, şi în reconfigurarea sistemului de linii de transport public, prin realizarea unui circuit pe Inelul I cu circulaţia reorganizată, astfel încât să crească semnificativ atractivitatea transportului public”, se precizează în referatul proiectului.

circulatie2

Studiul de fezabilitate a fost realizat de S.C Exe Company.Ro SRL, valoarea totală a investiției fiind estimată la 50,9 milioane de euro, cu tot cu TVA. Sursa de finanțare propusă este bugetul local, iar durata de execuție efectivă este de 48 de luni. „Prin acest proiect vom face ca în jurul centrului istoric să se circule într-un singur sens, pe minimum trei benzi de circulaţie, pe alocuri chiar patru. O bandă va fi dedicată pentru transportul în comun, strada Sf. Ioan va deveni o stradă pe care vor circula numai troleibuzele, transportul în comun, general vorbind. Altfel va fi pietonală şi ea. De acolo începând, de la Sfântul Ioan şi până la Bastion, totul va fi pietonal. Vreau să extindem zona pietonală a Timişoarei, şi asta e o idee mai veche a mea din campania electorală, până în spatele Parcului Catedralei. Acolo trebuie să fie o zonă de loisir a Timişoarei”, explica, în urmă cu câteva săptămâni primarul Nicolae Robu. Proiectul include un pasaj subteran prin Piața Victoriei, o parcare subterană cu 700 de locuri, pe lângă strada I.C. Brătianu. și piste duble de biciclete. Edilul vrea, de asemenea, ca pe Inelul I transportul în comun să fie gratuit.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Corto Maltese a spus: (octombrie 13th, 2015 at 11:25 )

Proiecte mărețe și costisitoare, însă, țiunând cont de antecedentele în cascadă ale lui Robu, mă tem că majoritatea or deveni noi eșecuri răsunătoare. Totul pe banii cetățenilor și pe nervii lor, spre distrugerea orașului, pentru că tot ceea ce nu se realizează, dinferite cauze, la care putem adăuga prostia și incompetența, se va răzbuna până la urmă tot pe noi. Robu plusează necontenit, avansând noi și noi proiecte, pentru că nu-l interesează decât propria lui imagine. El să apară strălucitor și eficient, tăind cât mai multe panglici, că de restul nu-l mai interesează câtuși de puțin.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Top