Prima intalnire Timisoara – Arad pe tema metropolei va avea loc in noiembrie

Oficialitățile din Arad și Timișoara se întâlnesc în luna noiembrie, pentru o primă discuție despre viitoarea metropolă. Primarul Nicolae Robu susține că singurele diferențe de opinie pe această temă între el și edilul șef al Aradului, Gheorghe Falcă, țin de… ordinea alfabetică. Pentru ca planurile să devină realitate este nevoie însă și de o lege.

timisoara de sus17

Primarul Nicolae Robu a anunțat, în primăvară, că proiectul privind o viitoare metropolă trebuie să devină prioritatea Consiliului Consultativ Economic, coordonat de consilierul său Marian-Constantin Vasile. În vară, Vasile a detaliat o parte din concept, mergând mai departe decât șeful său și vorbind de mai mult decât despre o zonă metropolitană. „Există mai multe studii care arată efectele care s-ar produce dacă am colabora cu Aradul. Nu cred că e cazul să vorbim despre orgolii. Vom face un apel către Primăria Arad și Consiliul Consultativ Economic, iar în toamnă să organizăm o ședință comună, pentru a semna un protocol tehnic și politic, ca să începem această construcție”, explica liberalul, în luna iulie.

S-a făcuta acum și primul pas practic: reprezentanții Aradului și ai Timișoarei se vor întâlni pentru a pune cap la cap un plan de bătaie. „Am avut o discuție cu primarii Nicolae Robu și Gheorghe Falcă, amândoi s-au arătat interesați de a relua discuțiile despre dezvoltarea comună pe axa Timișoara – Arad. Argumentele pentru a ne conecta deopotrivă în această dezvoltare, și noi, Timișoara, și vecinii noștri, arădenii, sunt foarte clare. Dacă dorim să creăm o metropolă de un milion de cetățeni, singura șansă este să facem acest binom de dezvoltare. Pe de altă parte, dacă dorim să fim puternici pe partea europeană și internațională, trebuie să fim în acest binom. (…) Ne propunem un eveniment comun în luna noiembrie”, a spus Marian-Constantin Vasile, la întâlnirea de miercuri a Consiliului Consultativ Economic. Întâlnirea are un scop clar. „Vrem să semnăm un protocol de colaborare admininistrativă, economică și pentru crearea metropolei Timișoara și să discutăm despre prioritățile comune. Fiecare municipiu are proiectele proprii, inclusiv pentru zona periurbană. Consiliile județene au, de asemenea, proiecte proprii și există și un studiu care propune alte proiecte. Toate acestea ar trebui să fie inventariate, puse în corelație și stabilite priorități”, a mai declarat liberalul.

ara

Primarul Nicolae Robu, prezent și el la întâlnirea CCE, spune că e aproape pe aceeași lungime de undă cu omologul său de la Arad. „Împreună cu primarul Gheorghe Falcă susținem dezvoltarea integrată Timișoara – Arad, dezvoltarea sinergică. Este o mică diferență între noi în abordarea lucrurilor. Eu spun pe axa Timișoara – Arad, el, pe axa Arad – Timișoara. În rest, nu există nicio diferență, susținem amândoi acest proiect. Gheorghe Falcă spune că o ordine alfabetică”, a declarat edilul. Dincolo de declarații entuziaste, proiectul unei viitoare metropole e blocat, momentan, chiar înainte de a începe. În România nu există un cadru legislativ care să permită o astfel de construcție. Robu susținea, în primăvară, că ar trebui emisă o ordonanță de urgență, iar Timișoara să devină un proiect-pilot. Avantajele? Viitoarea construcție Timișoara – Arad ar fi „un pol economic, modern și competitiv, un pol turistic și cultural, poartă de intrare în România și hub regional pentru transport, un puternic pol științific și educațional, medical”. Rămâne de văzut când…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

timișorean a spus: (octombrie 8th, 2015 at 11:24 )

Care este diferenta intre „zona metropolitana” si „metropola”? In ZM Timisoara intrau Timisoara + 14 comune periurbane. In „metropola” (nu stiim cum se va numi) intra Timisoara + Arad. Poate cineva sa explice diferentele specifice?

INO a spus: (octombrie 8th, 2015 at 12:16 )

BEY!PENTRU A SE REALIZA AȘA CEVA ESTE NEVOIE DE MULTĂ ÎNȚELEGERE DIN MAI MULTE PĂRȚI LA NIVEL NAȚIONAL!LUCRU FOARTE GREU DE REALIZAT!MITICI NU VOR DORI NICIODATĂ O ZONĂ PUTERNICĂ A BANATULUI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

bula prazilianul a spus: (octombrie 8th, 2015 at 14:09 )

Utopii utopice ,fantezii stiintifico-fantastice.In rimul rand orgoliile locale sunt milt prea mari,iar apoi totul depinde numai de mitici,care nu vor ermite concurenta niciodata,niciodata,niciodata…….si ori cum Timisoara ar avea numai de pierdut sa care in spate un muribund….

birlic a spus: (octombrie 8th, 2015 at 14:52 )

Cu o conditie, ca Dl primar Robu ,sa vrea cumva ca Boxigul sa faca parte din Metropola!!!

carmen-vladucu a spus: (octombrie 8th, 2015 at 15:02 )

Aceasta idee cu 1.000.000 de oameni la Temeswar este un proiect vechi de citiva ani al unui candidat PSD la Primaria Timisoarei! Mi se parea o idee interesanta dar nu sustinea unirea Timisoarei cu orasul Arad care Arad arata mai bine la ora asta decit Timisoara ! Vad ca Domnul Primar este un nostalgic al plaiurilor natale si Bocsig-ul Dumnealui va fi evident inclus in aceasta Mega-Metropola Futurista! Ce bine ca Nu aveti un primar oltean care doreste includerea faimosului Dabuleni in Megalomanica Metropola! Probabil ca se va vorbi mai mult limba maghiara decit romana, vom avea 10 licee cu predare in aceasta limba si vor inflorii crescatoriile de cai si porci!

eu cetatean a spus: (octombrie 8th, 2015 at 16:04 )

propunere foarte buna ,un pol unitar de dezvoltare durabila in banat ar fi benefic pentru economia zonala,mai ramine ca „miticii” sa fie de acord,in sensul legislatiei necesare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top